Există o lege-n natură. Legea celui mai tare. Pentru animale. Dar Omul este şi el tot un animal şi asta a dovedit-o de câteva milenii. El este cu această lege în mână şi o fâlfâie de câte ori este nevoie. Şi întotdeauna Numai în favoarea lui. Aşa a fost şi în comuna Brădiceni.
Plasă, comună, sat şi dispensare vândute ori ale nimănui
Un nenorocit de comunist fără căpătâi, căruia nu-i dau numele, în schimbul promisiunii că va fi primar la Peştişani, a propus desfiinţarea comunei Brădiceni. Comună veche, fostă plasă, care avea Dispensar uman şi Dispensar veterinar. Poştă, Casă de naşteri, Brutărie, Cămin Cultural, Şcoală, etc. Comună unde învăţătorul Ionel Buligan edita reviste de ştiinţă şi cultură (aşa de pildă, profesorul pensionar Ionel Nistorescu păstrează în arhiva domniei sale colecţia revistei umoristice „Ţepoiul”) şi unde obiceiurile şi tradiţiile se păstrau scrise şi nescrise, pe unde trecuseră Tudor Vladimirescu, Alexandru Vlahuţă şi George Coşbuc. Această comună a fost desfiinţată, în anul 1968, de unii netrebnici şi aruncată la Peştişani, de care-o despărţeau peste 5 kilometri. Că eu, astăzi, în secolul 21, ca să-mi plătesc impozitele, şi nu numai eu, mai sunt bătrâni şi de peste 80 de ani, trebuie să merg 5 km pe jos. Asta îmi ia, ca timp, o zi întreagă. Şi asta însă n-ar fi cine ştie ce, dar spre bunăstarea unora – probabil a primarului actual al comunei Peştişani, Florin Pavel -, fostul local al primăriei Brădiceni stă să cadă, ca şi Căminul Cultural, cu un director care primeşte salariu şi indemnizaţie de Director de Cămin Cultural – Constantin Dodo Lătăreţu – fără ca măcar să ştie pe care parte a şoselei se află clădirea. Că nu numai eu plâng, mai sunt şi alţii ca mine… Cine l-a citit pe Nicolae Al Lupului, scriitor din Brădiceni, a 
aflat că „La Şetre”, în curtea Căminului Cultural, unde pe timpuri era şi o biserică, în fiecare duminică, avea loc un târg – Târgul Brădicenilor. Aici, oamenii vindeau tot ce le prisosea, însuşi Nicolae Al Lupului, după cum povesteşte, a vândut într-un an, înainte de Crăciun, stele confecţionate de el, să facă rost de bani pentru caiete. Pe vremea aceea se mergea cu Steaua, nu umbla nimeni cu „Iordanul”. Dar asta este o altă poveste.
Târgul de Florii, „La Şetre”
Venind mai în zilele noastre, în zona numită „La Şetre” aveau loc mai multe târguri şi bâlciuri. Cel de la Florii fiind unul dintre cele mai renumite. Aici, pe lângă alte produse, comercianţii veneau cu tot felul de mărfuri. De la ace până la baroase. Mi-amintesc şi eu de rudarii cu linguri, cu fuse, cu lăzile de zestre, co rotile şi chiar cu care, cu fuse… Veneau alviţarii, iar unii cu „gogoşeriile”. Dar ce nu era, Doamne? Şi mai ales, oale, ulcele, străchini şi taiere, ulcioare, unele chiar personalizate. Chiar şi eu mai am câteva taiere cu numele tatei scris pe ele. De la un olar din dispăruta Găleşoaia. Erau şi la noi olari. Pe unul îl chema Ion Ularu, căruia priceperea îi schimbase numele, apoi Aurel Scafeş şi alţii de prin satele Ceauru sau Găleşoaia, de la Pinoasa. Cu toţii meşteri pricepuţi, care cu olăritul îşi petreceau zilele. Am spus că de Florii era cel mai mare târg pentru că venea primăvara şi Paştele şi oamenii îşi primeneau vasele de bucătărie fiindcă, pe vremea aia, erau rari oamenii care aveau „oale de fier”. Şi apoi cine nu ştie că în urciorul de lut apa se ţine proaspătă mult mai mult. Şi ei aveau nevoie de urcioare pentru că se pregăteau de arat şi de prăşit. Şi apoi ştiţi şi dumneavoastră, oameni buni, cât sunt de sensibile oalele de lut.
Legenda factorului poştal
Era şi o legendă, pe la noi prin Brădiceni, Legenda Factorului. Cel care încă mai avea Poşta, în casele lui, prin 1950. Şi numele i-a rămas şi lui după profesiunea ce a purtat-o până la moarte. Aceea de factor poştal. Om cu stare, funcţionar şi proprietar, mulţi ridicau pălăria când trecea el pe drum, în fiecare an, Doamne, îi „cricea” să cumpere oale; mai mici, mai mari, cu două mănuşi, ulcele de joimărele, de ţuică, de vin, străchini, ulcioare, taiere, şi-un cuc de lut pentru ăl mic. La care Factorul, sătul de atâta „cricit” s-a dus în târg, avea un prieten olar, l-a luat cu carul său plin de oale şi l-a adus în bătătura cucoanei. De atunci i s-a dus vestea. Legenda o ştie şi strănepotul: Domnul profesor Alexandru Daviţoiu, autorul şi posesorul fotografiilor alăturate. Care, mai târziu, mergea şi el în târgul de „La Şetre” şi făcea fotografii să vadă şi alţii cum se făcea, pe vremuri, comerţ la Brădiceni de către oameni cinstiţi şi cu frica de Dumnezeu. Eu n-am făcut altceva decât să îmbrac puţin legenda şi s-o dau la ziar. Astăzi, nu mai e târg la Brădiceni şi nici piaţă la Peştişani. Cu toate promisiunile unora. Dacă vreţi să vă documentaţi, mergeţi într-o zi în centrul Peştişanilor să vedeţi vânzători de roşii şi ardei, de castraveţi, ţărani de ţărani şi de alte lubeniţe şi pepeni cum stau şi vând pe marginea şoselei. Că piaţa e o promisiune făcută din patru în patru ani, aşa cum ne-a păcălit, în două rânduri, actualul primar al comunei Peştişani, Florin Pavel. Iar dacă am supărat pe cineva, persoană importantă, de vină e Domnul profesor Alexandru Daviţoiu, care, într-o zi când nu aveam ce face, că nu mai păzesc demult caprele, mi-a arătat o fotografie, „înscenată” de dânsul, „La Şetre”, într-o zi de Florii.
Ion Căpruciu
