Au trecut aceste prime sărbători ale lui mărţişor, cu atâtea daruri şi cu flori colorate, mai multe ca niciodată, iar în pofida vremilor de criză, oamenii au fost generoşi, cu sufletul deschis şi parcă fremătând în adâncul preocupărilor şi al grijilor cotidiene, căutând răspunsuri, dacă ziua de mâine poate fi altfel decât cea de azi, poate mai caldă şi mai senină, mai plină de speranţă şi de încredere în viitor!
Ştiu că atunci când e aşezat şi predispus de încărcătura poetică a înaintaşilor, crescut şi educat într-un anume stil, tânărul se află în faţa vieţii, înaintea viitorului, cu posibilitatea alegerii unei căi demne de urmat, iar în pofida faptului că istoria sau cultura primită joacă un rol important, determinanta principală a sensului, a direcţiei pe care un om tânăr şi plin de ambiţii, un manager de şcoală în plină afirmare, o va adopta mereu în viaţă, este libertatea de a decide în cunoştinţă de cauză, de a-şi asuma responsabilitatea şi de a fi el însuşi în ceea ce face. La ultima şedinţă cu directorii de unităţi de învăţământ pe tema încadrărilor în anul şcolar viitor, am purtat o discuţie incitantă cu tânărul director al Grupului Şcolar Industrial Bustuchin, prof, Claudiu Ion PERESCU, o fire jovială şi deschisă, care mereu mă surprinde prin ceea ce năzuieşte şi “marchează” în mintea lui tumultoasă.
Un gen de orientare a “resurselor educaţionale” disponibile în familie.
În dialogul nostru, am reţinut că în munca sa cu elevii şi mai ales cu unii dintre colegi, d-l director îşi pune mereu întrebări şi caută multe răspunsuri cu o încărcătură afectivă pronunţată, afirmând tranşant: “De cele mai multe ori, sunt preocupat de freamătul din sufletul acestor tineri, poate şi pentru faptul că sunt mai apropiat de vârsta lor, dar întâmpin dificultăţi în a convinge pe unii dintre colegi că vreau să fiu un manager al tuturor şi al comunităţii, aşa cum şi-l doreşte d-l Primar Ion Ciocea, întâiul gospodar al comunei noastre”! Sincer să fiu, am crezut că aprecierea tânărului meu interlocutor vizează numai o dovadă a bunei colaborări cu primarul comunei, dar, detaliind problema, trebuie să recunosc faptul că am descoperit şi o fire emoţională care inspiră mult respect şi o aleasă consideraţie, toate însemnând şi atuuri ale unui management educaţional ancorat în problemele concrete ale vieţii şcolii. Vom vedea, aşadar, un gen de orientare a “resurselor educaţionale” disponibile, atâtea câte mai sunt ele, într-o direcţie pe care viaţa însăşi o impune şi o solicită cu insistenţă, tocmai pentru a demonstra că “reflecţia personală” înseamnă ceva mai mult decât un simplu exerciţiu ludic şi dezinvolt cu…baloane colorate! Iată, am demarat o discuţie pe tema rolului familiei în educaţie şi în stimularea trăirilor affective ale tinerilor, iar, de multe ori vorbim de „cei şapte ani de acasă”, iar acestă frază ne vorbeşte foarte multe despre familia, credinţa, concepţiile oricărei persoane, de mediul în care s-a format individual, câtă vreme pornim de la premisa că familia este rădăcina educaţiei. Aşa cum ne referim, cât de corect ai sădit un pom şi pe cât de adânc a fost sădit, adică este rezistent, un astfel de rol îl are şi familia în educarea tinerii generaţii. Aşa cum Natura-Divină a plămădit în pântece individul, la fel şi familia plămădeşte, numai că la nivel spiritual, personalitatea în formare a tânărului. Da, da, colegul meu tânăr, familia este un factor primordial de informare şi de creare a copiilor şi a tineretului. Ea are rolul de a-l introduce pe copil în societate, de a implementa practici educative, construcţii cognitive detaşate de mediul imediat de influenţă şi persuasiune.
Familia are rol mai mult să formeze, decât să aducă la cunoştinţă!
Dacă vei observa, Claudiu, vei constata şi faptul că familia implementează mai mult valori practice, decât teoretice. Familia este mediul cel mai sănătos şi are o influenţă mare asupra individului, iar copilul, în cadrul familiei, se dezvoltă multidirecţional, cuprizând mai multe ramuri de activitate. Un mediu tonifiant, va ajuta la o înţelegere mai adecvată a societăţii, omenirii, o educaţie bună va ajuta la crearea unui individ util societăţii. O societate prosperă, va favoriza îmbogăţirea individului cu valori şi concepţii noi. Iată, familia are rol mai mult să formeze, decât să aducă la cunoştinţă sau să informeze. Este foarte importantă educaţia din copilărie, deoarece individul ia primele impresii din mediul înconjurător, care, la vârsta fragedă a copilului, se numeşte familia. Tot din mediul familial, copilul, ca un burete, mai ia conduitele şi obiceiurile celor din jur. Individul va repeta şi va imita oamenii din jur, va avea aceleaşi păreri, idei, concepţii. Copilul va mima, va gesticula exact ca persoanele din jurul său. Din perspectiva sociologică, familia este instituţia fundamentală în toate societăţile. Familia este un “grup social relativ permanent de indivizi legaţi între ei prin origine, căsătorie sau adopţiune”, iar în societatea românească, suntem familiarizaţi cu anumite versiuni ale familiei: familia nucleu şi familia extinsă. Mai există şi un al treilea tip de familie, familia poligamă. Fără a fi excesiv de teoretizant, cred că familia nucleu (nucleară) constă în doi adulţi de sex opus care întreţin o relaţie sexuală aprobată de societate, împreună cu proprii lor copii sau adoptaţi, iar pe ansamblu, putem aprecia că familia se preocupă mai ales de dezvoltarea fizică a copiilor, neglijând aspectele vieţii psihice şi culturale. Ea asigură hrana şi îmbrăcămintea copiilor, îi fereşte de pericole, le lasă timp de joacă, le creează condiţii cât mai bune de odihnă şi se îngrijeşte de sănătatea lor, iar un regim raţional de viaţă nu poate avea decât urmări pozitive asupra dezvoltării lor fizice.
Familia vine în sprijinul şcolii!
Ştii din propria ta experienţă că familia îi formează copilului primele deprinderi de igienă personală şi socială şi îl obişnuieşte să utilizeze factorii naturali (apa, aerul, soarele) pentru bunăstarea organismului. Eşti dascăl de Educaţie fizică şi ştii că în perioada pubertăţii, schimbările fiziologice produse în organism pun probleme noi pentru dezvoltarea fizică a copilului, dar, prin îndrumări perseverente şi afectuoase, prin modificarea regimului de odihnă, prin crearea unor noi deprinderi igienice, familia le va putea rezolva la timpul potrivit. Nu de puţine ori constatăm că dezvoltarea intelectuală şi cultura educaţională devin vectori fundamentali, pentru că în cadrul familiei copilul îşi însuşeşte limbajul. Volumul, precizia vocabularului şi corectitudinea exprimării copilului depind de munca depusă de părinţi în această direcţie. Ca prim factor educativ, familia oferă copilului aproximativ 90% dintre cunoştinţele uzuale (ex: despre plante, animale, ocupaţiile oamenilor, obiecte casnice etc.), iar de cele mai multe ori, familia se preocupă şi de dezvoltarea proceselor intelectuale ale copiilor. Ea le dezvoltă spiritul de observaţie, memoria şi gândirea. Părinţii încearcă să explice copiilor sensul unor fenomene şi obiecte pentru a le putea înţelege mai bine. Dragul meu Claudiu, ai un îngeraş de copil şi ştiu că realizezi faptul că de multe ori copiii pun cele mai multe întrebări în jurul vârstei de 3-6 ani, iar părinţii îi ajută să-şi însuşească un număr mare de cunoştinţe, răspunzând cât se poate de corect şi de exact. Vei vedea că în perioada şcolară mică, familia vine în sprijinul şcolii, susţinând “gustul pentru lectură” al elevilor, poate pe lângă acel “gust al calculatorului”, dar, cel mai important este stimularea curiozităţii copilului de a citi, prin cumpărarea unor cărţi care să pună bazele unei mici biblioteci. În preadolescenţă este posibilă o deviere de la subiectele strict legate de şcoală sau indicate vârstei fragede, iar datoria părinţilor este de a îndruma copilul să citească ceea ce corespunde vârstei sale. Dorinţa de lectură poate deveni excesivă, copilul sacrificând astfel orele de somn, dar, el trebuie canalizat şi bine îndrumat. Copilul obţine rezultatele şcolare în funcţie de modul în care părinţii se implică în procesul de învăţare. Părinţii trebuie să-i asigure copilului cele necesare studiului: rechizite şcolare, cărţi de lectură, manuale şcolare etc., cât şi nişte condiţii bune de muncă: un birou, un computer şi nu în ultimul rând, linişte pentru a se putea concentra.
Noţiuni care îl ajută pe copil să se orienteze în evaluarea comportamentului!
Părinţii trebuie să-şi ajute copiii la învăţătură, iar ajutorul trebuie rezumat la o îndrumare sau sprijin, nefiind indicat să efectueze temele copiilor. Cu timpul, părinţii se vor limita la controlarea temelor de casă şi a carnetului de note. Deci, atitudinea părinţilor trebuie să fie una de mijloc: să nu-l ajute prea mult pe copil, dar nici să nu se intereseze deloc de rezultatele acestuia. Nu în ultimă instanţă, putem aprecia că educaţia morală a copiilor devine stringentă. În familie se formează cele mai importante deprinderi de comportament: respectul, politeţea, cinstea, sinceritatea, decenţa în vorbire şi atitudini, ordinea, cumpătarea, grija faţă de lucrurile încredinţate. În realizarea acestor sarcini, modelul parental ajută cel mai mult, deoarece părintele este un exemplu pentru copil. Părinţii le spun copiilor ce e bine şi ce e rău, ce e drept şi ce e nedrept, ce e frumos şi ce e urât în comportamente. Aceste noţiuni îl ajută pe copil să se orienteze în evaluarea comportamentului său şi a celor din jur. Tot în sens moral, familia îl îndrumă să fie sociabil, să fie un bun coleg şi prieten devotat. Ţi-am spus toate acestea, dragă Claudiu, pentru că familia contribuie şi la educaţia estetică a copilului. Părinţii sunt cei care mijlocesc şi realizează contactul copilului cu frumuseţile naturii (culorile şi mirosul florilor, cântecul păsărilor, verdele câmpului etc.), cu viaţa socială (tradiţii, obiceiuri străvechi etc.) Mass-media şi în mod special televiziunea exercită o influenţă puternică asupra educaţiei estetice, şi nu se poate vorbi despre o influenţă strict pozitivă sau strict negativă, deoarece, pe de o parte, există numeroase emisiuni culturale, de îmbogăţire a cunoştinţelor, iar, pe de altă parte, sunt difuzate numeroase programe care pot deforma imaginaţia inocentă a copiilor într-un sens negativ. Tocmai de aceea, părinţii trebuie să controleze cu atenţie, atât timpul pe care copilul îl petrece în faţa televizorului, cât şi emisiunile pe care le urmăreşte. În unele familii preocuparea pentru cultura estetică a copilului lipseşte cu desăvârşire, iar în altele aceasta este exagerată, iar dacă un copil nu are aptitudini şi nici plăcere pentru diferite arte (balet, muzică, teatru etc.), părinţii trebuie să respecte opţiunea copilului.
Prof. Vasile GOGONEA
