Motto: „Să-ţi fereşti capul de frig şi de prostie.”
Părintele ARSENIE BOCA
Sunt un împătimit admirator al Părintelui Arsenie Boca, deşi n-am ajuns până acum la Mânăstirea Prislop. Deşi mă invitase, într-un pelerinaj, s-o însoţesc Rodica Neamţu din Tismana. Dimpreună cu un grup de oameni de ispravă tismăneni, cu care mai vizitasem mai multe mânăstiri din Vâlcea şi Salina Ocnele Mari. Minunile şi proorocirile Părintelui Arsenie Boca sunt adevărate şi nenumărate.
Mă gândesc că un om simplu din Hobiţa, pe numele său Calistrat Blendea, poreclit Calistroi, măcar într-o întâmplare se apropia de esenţa aforismului citat mai sus. Prin iarna lui 1962 abia trecusem de 13 anişori. Fusese şi pe la mine pe-acasă unul pe care-l chema Roşu, cel care a luat probe de sol dintr-un ogor de cânepă spre a dovedi autorităţilor comuniste că la Peştişani se poate face colectivă. Când de fapt, în comuna de sub munte unde m-am născut era mai mult nisip şi pietriş. Nicidecum pământ bun pentru agricultură.
Pentru misiunea lui, acel Roşu a căpătat după primăvara lui 1962 – anul încheierii colectivizării agriculturii – o primă de 20.000 lei. Şi erau bani buni. La tăticu, tov. Roşu venise cu secretarul Consiliului Popular Peştişani, ce ţinea loc de primărie, şi cu un instructor de la partidul unic – PMR, comunist – aflat la putere. Cât eram eu de mic, dar tot am văzut cum în buzunarul de la piept instructorul ţinea la vedere un ditamai pistol. Ca să ştie tot omul de ce-i în stare. Tatăl meu, Vasile Predoşanu, n-a depus niciun efort să se opună. Şi-ar fi pierdut serviciul de maistru la Şcoala de Meserii dacă nu se supunea, semnând „de bună voie şi nesilit de nimeni”. Dar să revin la hobiţanul Calistrat Blendea, un opozant făţiş al comunismului. La el mai sosise şi un tânăr inginer agronom, de loc din Peştişani, Mihai Tabacu. Şi cum omul nu dorea să se înscrie în colectivă, adică să renunţe la pământ, vaci, oi şi ce-o mai fi având pe lângă casă, tov. inginer agronom s-a apucat să-l convingă de avantajele muncii în colectivă. La un moment dat i-a zis, neinspirat, „Nea Calistroi, nici nu ştii ce pierzi? (ceva în genul lui Dan Diaconescu Direct!, n.m. I.P.). Cu noi nu vei mai avea trai bun.”
La care, Calistrat Blendea i-a replicat: „Măi, nepoate, ‘mneata nu eşti de-al lui Lache Tabacu?” „Ba da, nea Calistroi, mă ştii. Nu pricep de ce nu vrei să semnezi”, i-a mai zis ing. Mihai Tabacu. „Mă nepoate, tatăl ’mneata e om ca lumea. Dar tare eşti degerat la cap. Să nu mai vii cu de-al de astea pe la mine.” Şi Calistrat Blendea nu s-a înscris în CAP. „Nea Calistroi” a murit de moarte bună, iar Mihai Tabacu… nebun! Acelaşi personaj – Calistrat Blendea – avea o casă din bârne făcută de tatăl lui Costăin Brâncuşi, care o ridicase la fel ca a lui care-a ars. Şi Ion Mocioi, poate primul român care şi-a dat doctoratul în Brâncuşi şi Coloana Infinită, ştia lucrul acesta. Bătrânul înţelept Calistrat Blendea n-a acceptat să-şi de-a casa spre a se face actuala Casă Memorială „C. Brâncuşi” din Hobiţa până ce autorităţile din 1967 nu i-au dat garanţii că îi construiesc alta de cărămidă, acoperită cu ţiglă. Ceea ce s-a şi întâmplat.
Şi totuşi, dacă autorităţile comuniste au avut grijă ca turiştii români şi, mai ales, cei străini să găsească o casă-Monument în care-a văzut lumina zilei Titanul de la Hobiţa cele de azi nu pot nici s-o întreţină. La aiureala cu aducerea osemintelor ce nici nu mai există ale lui Constantin Brâncuşi, iniţiată de amicul meu – poetul Laurian Stănchescu n-am crezut o iotă. Revenit cu picioarele pe pământ din lumea lui – Parnas-ul -, acum cere subscripţie publică pentru păstrarea şi repararea Casei Memoriale „C. Brâncuşi” de la Hobiţa. Cu acte în regulă pentru fiecare leuţ, adaugă el. Căci pentru drumul lui mincinos pe jos la Paris, de mai anii trecuţi, când numai Exploatarea Minieră Jilţ se zice că ar fi dat 380 de milioane lei vechi, el, autorităţile şi lumea se fac că plouă. Şi cei din Jilţ n-or fi fost singurii fraieri.
Ion Predoşanu
