Părinţi cercetaţi pentru înşelăciune şi fals în declaraţii

466

Părinţii unor elevi de la Liceul Tehnologic Tismana s-au ales cu dosare penale după ce oamenii legii au descoperit că aceştia au declarat venituri false pentru ca fiii lor să poată beneficia de sume de bani, ca sprijin financiar acordat elevilor în cadrul unui program de protecţie socială. Cele patru persoane sunt acum cercetate pentru săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune şi fals în declaraţii.

În după-amiaza zilei de 24 aprilie, la ora 16:00, poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Tismana au identificat doi localnici din comuna Padeş, un bărbat în vârstă de 40 de ani şi o femeie de 37 de ani, care, în perioada 2012 – 2013, ar fi declarat venituri false în faţa unui notar public şi a reprezentanţilor unei instituţii de învăţământ pentru a se asigura că fiul lor, elev în cadrul respectivei instituţii de învăţământ, va beneficia de sprijinul financiar acordat elevilor în cadrul unui program de protecţie socială. În acest mod, aceştia ar fi încasat ilegal suma de 1.036 lei. Aceleaşi acuzaţii li se aduc altor doi localnici din Padeş. „În aceeaşi împrejurare, poliţiştii din oraşul Tismana au identificat alte două persoane de 40 ani, respectiv 34 ani, din comuna Padeş, care în perioada 2012 – 2013 ar fi declarat în mod fals în faţa notarului public şi a reprezentanţilor unei instituţii de învăţământ, venituri nereale, inducând în eroare această instituţie şcolară pentru ca fiul lor, elev în cadrul acestei instituţii, să poată beneficia de sume de bani, ca sprijin financiar acordat elevilor în cadrul unui program de protecţie socială, încasând ilegal suma de 1.036 lei”, a anunţat Romina Dochian, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj. În fiecare din cele două cazuri poliţiştii au constituit dosar penal în care efectuează cercetări pentru săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune şi fals în declaraţii.
R.L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.