Puţini vizitatori, la muzeul crucilor de lemn de la Măceşu

Muzeul crucilor de la Măceşu este singurul muzeu de acest fel din Oltenia şi, spune Pompiliu Ciolacu, cel care a avut iniţiativa, chiar singurul din ţară. Deşi acum are doar în jur de 40 de cruci strânse, acesta se pare că va căpăta amploare cât de curând.

Cruci de lemn, pictate naiv, cruci vechi din care nu se mai păstrează toate elementele sau pe care pictura se mai poate distinge decât cu greu, cruci de căpătâi şi nu numai, toate acestea sunt strânse la Măceşu, un sat mic, uitat de lume. Din păcate, puţini au fost cei care au trecut porţile muzeului unicat pentru a vizita vechile exponate.

Pompiliu Ciolacu, meşter popular şi director al Palatului Copiilor din Târgu-Jiu este iniţiatorul acestui muzeu. De ce a ales tocmai satul Măceşu? Pentru că este vorba despre satul său natal, un sat micuţ care aparţine de oraşul Târgu-Cărbuneşti, fiind situat undeva la stânga drumului care leagă oraşul de Ţicleni. Părăsind drumul asfaltat, iei calea unei uliţe de ţară, printre copaci, şi mergi câţiva kilometri până când în faţa ta apare, la o răscruce, o biserică. Ai ajuns în Măceşu. De-a dreapta şi de-a stânga casei Domnului se găsesc case. Imediat lângă, însă, îţi atrage atenţia o poartă mare de lemn, frumos sculptată. Te întrebi cum de se mai păstrează o astfel de poartă şi te apropii să vezi ce scrie pe un indicator tot de lemn: Muzeul Crucilor. E drept. În spatele porţii se pot observa cruci de mai multe mărimi, forme şi chiar de mai multe culori.

Muzeu, în curtea şcolii

Aşezate în ceea ce a fost cândva curtea şcolii, de o parte şi de alta a aleii, crucile străjuiesc acum rădăcinile strămoşeşti ale oamenilor dar şi speranţa în mai bine. Pentru că acest muzeu al crucilor ar putea localiza, cândva, satul Măceşu pe harta obiectivelor turistice ale judeţului nostru. Şi şcoala şi curtea acesteia erau părăsite. „Aici am învăţat când eram copil. Aici au învăţat şi copiii mei. Acum nu mai e nimic înăuntru”, îşi aminteşte tanti Elvira, cea care se mai îngrijeşte din când în când de muzeu şi care mai deschide poarta rarilor străini care ajung în sat şi sunt interesaţi de ce ar putea vizita. Atât femeia cât şi restul locuitorilor satului ar dori ca proiectul să ia amploare. Să fie folosită şi clădirea veche a şcolii. Acolo ar putea fi realizat chiar un muzeu cu obiecte tradiţionale şi specifice zonei. „Să vadă şi tinerii cum se trăia odată”, spun bătrânii satului.

Cruci mai vechi şi mai noi

Muzeul a fost inaugurat în 2009, chiar de Sfântul Dumitru. Nu întâmplător a fost aleasă o zi de sărbătoare creştinească. Muzeul este gard în gard cu biserica din sat, care îşi cheamă, în fiecare duminică şi zi de sărbătoare, credincioşii. Aceştia vin, se roagă, se reculeg şi îşi amintesc şi de cei care nu mai sunt printre ei. Tot pentru cei trecuţi în nefiinţă au fost realizate şi crucile din cadrul muzeului. Pe unele dintre ele, însă, nu se mai poate citi nimic, abia dacă se mai zăresc desenele sfinţilor, cândva coloraţi, care însemnau, de fapt, viaţa luminoasă şi fericită de după moarte. Cruci din Novaci, Pociovalişte, Cernădie, Vladimir şi Turburea, realizate de meşterii satului, şi ei pierduţi în uitarea vremii, ca şi cei ale căror morminte erau, cândva, străjuite de aceste cruci. Anumite exponate, însă, nu sunt cruci de căpătâi, adică acele cruci care se găsesc în cimitire. Unele dintre ele sunt cruci de jurământ, iar altele sunt troiţe, care se pun la răscruce de drumuri.

Câte trei cruci pentru fiecare

În anumite părţi ale judeţului nostru, în special în Turburea, se păstrează un obicei vechi, ale cărui rădăcini nu se mai cunosc: aici, pentru morţi nu se realizează o singură curce ci trei. Una dintre ele, cea de căpătâi, este crucea care îl va străjui pe defunct în locul său de veci, din cimitir. Cea de-a doua, crucea de jurământ, se aşează lângă biserică iar ultima se pune la o răscruce sau lângă o fântână. Toate acestea sunt din lemn şi sunt pictate frumos, într-un stil naiv şi cu vopsele şi culori uneori foarte stridente. Pentru cei care nu sunt obişnuiţi cu locul, întâlnirea a zeci de cruci de-a lungul drumului, lângă o fântână sau la o răscruce de drum poate stârni sentimente contradictorii. Crucea îl reprezintă, de fapt, pe Dumnezeu, dar ce atrage, de fapt, atenţia, este locul ciudat unde sunt amplasate aceste obiecte. Oamenii nu mai ştiu exact însemnătatea acestui obicei. Ştiu, însă, că aşa au văzut de mici la părinţii şi bunicii lor, ştiu că toţi morţii au sau au avut câte trei cruci şi mai ştiu, o parte dintre ei, să le facă şi singuri. Este vorba în special de bătrânii satului. O parte dintre aceste cruci ar putea ajunge la muzeul de la Măceşu, cu atât mai mult cu cât Pompiliu Ciolacu nu vrea să se oprească aici, dorind să îl extindă cât de curând.

Dorina CIOPLEA