Trei scandalagii, în arest

463

Trei gorjeni cu vârste cuprinse între 22 şi 36 de ani au fost reţinuţi de poliţişti după ce, în cursul unei singure nopţi, au bătut trei persoane. Cei trei bărbaţi au fost prezentaţi joi Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu cu propunere de arestare preventivă.

Prima victima a celor trei scandalagii a fost un şofer pe care l-au bătut atât de rău încât are nevoie de două luni de îngrijiri medicale. „Continuând cercetările într-un dosar penal, poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Turceni au identificat trei bărbaţi de 22, 25, respectiv 36 ani, care, în noapte de 30/31.03.2014, în timp ce se deplasau cu autoturismul pe DE 79, pe raza localităţii Plopşoru, au blocat în trafic un autovehicul ce se deplasa din sens opus şi fără niciun motiv l-au agresat fizic pe conducătorul acestuia, provocându-i leziuni traumatice ce necesită pentru vindecare 65-70 zile de îngrijiri medicale”, a anunţat Florin Roşca, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj. În aceeaşi noapte, imediat după ce l-au bătut pe şofer, cei trei bărbaţi s-au deplasat la un local de alimentaţie publică de pe raza comunei Plopşoru, unde, tot fără motiv, au agresat fizic doi clienţi. Urmare a probatoriului administrat, cei trei agresori au fost reţinuţi pe bază de ordonanţă, pentru o perioadă de 24 de ore, fiind introduşi în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al I.P.J. Gorj. Joi, cei trei bărbaţi au fost prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu, cu propunere de arestare preventivă, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovire sau alte violenţe. Din cercetările efectuate a reieşit faptul că unul dintre agresori, conducătorul autoturismului, avea suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice, motiv pentru care acesta este acum cercetat şi pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
R.L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here