Proiect al Televiziunii Române – Cula de la Şiacu ar putea fi restaurată

612

siacu (1)Cula Cioabă – Chinţescu, din satul Şiacu, a fost aleasă, alături de alte 29 de monumente din ţară, să intre într-un concurs la finalul căreia clădirea câştigătoare va fi restaurată.

Proiectul aparţine Televiziunii Române, alături de Ministerul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional, Oficiul Naţional al Monumentelor Istorice şi Fundaţia „Art Production”.

Emisiunea „Restaurare”, realizată de Televiziunea Română, propune o nouă formă de promovare şi ajutare de reabilitare a monumentelor istorice uitate de vreme şi oameni. Astfel, timp de zece săptămâni, în fiecare duminică, publicul va putea urmări, pe TVR 1, o emisiune în care vor fi prezentate câte trei monumente. Telespectatorii, prin trimiterea unui mesaj telefonic sau efectuarea unui apel, trebuie să aleagă unul din cele trei monumente, care va intra în finală. Clădirile monumente istorice au fost selectate cu ajutorul Comisiei Naţionale a Monumentelor şi vor intra într-o competiţie în care publicul va decide care va fi restaurată. Din judeţul nostru a fost aleasă Cula de la Şiacu.
Cula de la Şiacu reprezintă sud – vestul ţării
siacu (6)Emisiunea a debutat săptămâna trecută, duminică, 20 septembrie, prin prezentarea a trei monumente din Centrul Moldovei şi Nordul Munteniei, şi anume Conacul Marghiloman din judeţul Buzău, bisericile de lemn din Vaslui şi Cetatea Dacică de la Bâtca Doamnei – judeţul Neamţ. Duminica aceasta vor urma alte trei monumente, din sud – vestul ţării, printre care şi Cula de la Şiacu, Gorj. Aceasta, alături de Sinagoga veche din Cetatea Timişoarei şi Calea ferată Anina – Oraviţa, va fi prezentată publicului. Din cele 30 de clădiri, 10 vor ajunge în finala care se va desfăşura pe data de 1 decembrie, când se va vota în direct câştigătoarea. Pe aceeaşi dată se va organiza şi un teledon pentru strângerea de fonduri pentru clădirea care va beneficia de reabilitare.
În stare avansată de degradare
Cula din Şiacu, comuna Slivileşti, este unul din multele monumente istorice care se degradează pe zi ce trece, fără ca nimeni să facă ceva. Construcţia clădirii a fost începută în jurul anului 1818 de boiernaşul Răducan Cioabă. Cula a fost terminată, însă, în 1822, după moartea acestuia, de noul soţ al Zoiţei, Marin Chintescu. Cula de la Şiacu este una dintre cele trei astfel de construcţii de pe teritoriul judeţului nostru care îşi păstrează forma originală. După unii autori, culele au primit acest nume din turcescul „kula” care înseamnă turn. Arhitectura lor a fost dezvoltată în feudalismul târziu şi răspundea necesităţii de apărare a micilor boieri şi de supraveghere a împrejurimilor. Aceşti boiernaşi nu îşi permiteau să întreţină o armată sau cetăţi fortificate aşa că îşi construiau cule pe ridicături de pământ, dealuri, în aşa fel încât să poată cuprinde cu privirea cât mai mult din zonele din apropiere.
Arhitectură originală
Cula de la Şiacu, împreună cu cele de la Groşerea şi Curtişoara sunt singurele din Gorj care au păstrat arhitectura originală. Rolul clădirii de la Şiacu a fost, la început, strict de supraveghere, refugiu şi apărare. Aceasta este construită pe trei nivele, asemeni celei de la Groşerea. Trecută pe lista monumentelor istorice, cula se află, însă, într-o stare gravă de degradare. Între ultimele două etaje nu mai există plafon, bârnele solide de lemn fiind singurele care au rezistat trecerii timpului. În cea mai mare parte acoperişul a fost distrus, acest lucru înlesnind intrarea ploii şi a precipitaţiilor, în general, care au făcut ravagii. În prezent, însă, monumentul a fost acoperit cu tablă, împiedicând degradarea şi mai rapidă a structurii.
Numerele de telefon la care telespectatorii pot vota, pe tot parcursul emisiunii, până la finala din 1 decembrie, sunt aceleaşi. Fiecare monument va avea o cifră de ordine. Votarea se poate face prin apelare de pe reţeaua de telefonie fixă sau prin-tr-un SMS, pentru reţelele de telefonie mobilă.
Dorina CIOPLEA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here