Europarlamentarele bat la uşă, dar nici alegerile prezidenţiale nu sunt prea departe, motive pentru care tunurile propagandei partidelor politice au început deja să bată din toate părţile, în vreme ce noi muritorii de rând suntem parcă blestemaţi a le suporta ipocrizia şi minciunile, colportate prin tot felul de sloganuri şi cu o demagogie deşănţată.
Şi pentru politicienii cu tovalul lor atât de gros nimic nu mai contează, deşi sărăcia din ţară şi starea deplorabilă a naţiunii ar trebui să le dea de gândit şi să-i îngrijoreze multă vreme de aici încolo.
Numai că, pentru ei miza oricăror alegeri cu succese de mandat, înseamnă doar gheşefturile şi privilegiile savurate cu atâta lăcomie, dar şi simbriile grase din bani publici în contradicţie cu lipsa lor de interes pentru binele ţării şi a comunităţilor pe care le reprezintă.
Altfel spus, ei câştigă mandate şi sunt bine merci, dar pentru noi ce le dăm voturile cum rămâne? Sau ar trebui să ne fie învăţare de minte după ani în şir de promisiuni şi minciuni, reactivând vigilenţa dar şi memoria, cu atât mai mult cu cât şi la alegerile prezidenţiale anterioare am dat votul, cocoţând pe fotoliul de la Palatul Cotroceni, timp de 10 ani, un Preşedinte – păcălici, atipic şi ageamiu, mereu pus pe ceartă şi scandal, dihonie în popor şi cu foarte slabe rezultate pentru interesele şi binele României. Chiar şi acum, cu ultimele zvâcniri prezidenţiale, încă mai poartă sâmbetele unora sau altora, punând beţe-n roate pe mai departe Legislativului, executivului şi altor instituţii ale statului cu intenţia vădită că încă mai poate prosti un număr important de români şi la alegerile din anul de graţie, 2014. Pentru că este încă convins, că şi de aici încolo va dicta în jocurile politicii din România, sau poate că după atâta obedienţă faţă de stăpânii lui din afară, va fi gratulat cu vreo funcţie de băgător de seamă pe la UE sau în altă parte, având astfel prilejul de a-şi continua circul, la fel de ostil şi nociv, plătitor de poliţe celor ce guvernează România. Bunăoară, aşa se şi explică returnarea legilor şi a oricăror hotărâri de guvern pe bandă rulantă, adeseori fără motiv, sau poate mânat, în ultima vreme, în răzbunările sale de fenomenele NANA şi GAZPROM.
Este adevărat că reprezentaţia cu „piesa” Traian Băsescu se apropie de final, numai că nu se pot uita atât de uşor abuzurile sale constituţionale, ilegalităţile făcute, dar şi comportamentul mahalagesc faţă de adversarii politici şi faţă de o serie de categorii sociale, personalităţi, gazetari şi individualităţi private ce au îndrăznit a-şi spune părerea ori a-şi apăra drepturile conferite prin legi sau alte acte normative, sau până la urmă a fost admonestată şi jignită naţiunea română de către odiosul personaj. Desigur că acest pseudo-preşedinte va pleca şi poate va plăti cu vârf şi îndesat pentru nesăbuinţele sale, dar contează şi cine vine din urmă, aspirând la viitorul mandat de preşedinte al României. Îngrijorarea este cu atât mai mare cu cât din cei ce au ieşit până acum pe „piaţa” electorală, nici unul nu pare să rupă gura târgului, dimpotrivă răul nu se va termina. De ce? Pentru că, din păcate, ne lipsesc conducătorii adevăraţi, de valoare, dar şi de incontestabilă moralitate. Al de Crin Antonescu, Predoiu, Mihai Răzvan Ungureanu, Elena Udrea şi ceilalţi, ce vor dori a dobândi mandatul de preşedinte al României, sunt departe de ceea ce li se cere, iar experienţa de până acum este o limpede dovadă, fiind aici vorba de inteligenţă, înţelepciune, cinste şi echilibru, imparţialitate şi intransigenţă, dar şi pragmatism în conformitate cu tot ceea ce înseamnă exercitarea mandatului, respectând principiile şi normele democratice de conducere.
Mai degrabă, cei nominalizaţi până acum, au luat cam tot ce a fost mai pervers, dar şi retorica nesăbuită a celui care încă mai ocupă fotoliul de preşedinte la Palatul Cotroceni. În plus, nu pot sau nu vor a se debarasa de partizanate şi interese meschine de partid, dovadă că atât cei din actuala Coaliţie aflată la putere, cât şi cei din formaţiunile politice aflate în Opoziţie sunt preocupaţi doar de schimbări constituţionale egoiste. Adică, elaborarea unor modificări în Constituţie care să avantajeze la momentul oportun anumite partide, coaliţii şi alianţe de partid, ori persoane susţinute politic. După cum, toată această struţo-cămilă politică nu-l avantajează deloc nici pe Traian Băsescu, care nu a renunţat nici un moment la ideea de a juca în continuare un rol determinant în politica românească , dincolo de teama unor judecăţi de valoare şi cu urmări ulterioare, desigur imprevizibile. Sunt motive pentru care, mai pe faţă sau prin spate, nici nu-i agreează pe actualii aspiranţi la prezidenţialele din toamna acestui an – 2014, ci dimpotrivă.
Dar, până la alegerile prezidenţiale, rămâne deocamdată vechea poveste de a conştientiza sau ba fenomenul, şi a-i capacita pe cetăţeni atât prin media, cât şi prin acţiuni legale, constituţionale de a alege un preşedinte, nu prin parti-prisuri politice emoţionale, ci pe baza priceperii şi garanţiei că întreaga lui activitate se va confunda cu interesele României. Şi în primul rând e nevoie de verticalitate civică şi morală pentru a fi un bun apărător al adevărului, dar şi echidistant faţă de orice dispute politice interne ce pot dăuna bunului mers al societăţii. În acelaşi timp, un preşedinte al tuturor românilor şi un bun mediator instituţional are şi obligaţii diplomatice în relaţiile României cu partenerii din exterior, evitându-se orice fel de reproşuri şi tensiuni ce ar putea afecta interesul naţional, suveranitatea, unitatea şi integritatea statală a României. Altfel, de nu vom reuşi a ne trezi încă din lunga noastră letargie ce s-a dovedit a fi extrem de păguboasă, pentru noi, ca ţară şi neam, atunci cu siguranţă se va alege definitiv praful. Or, tocmai pentru a nu ajunge la o situaţie dintre cele mai sumbre, e nevoie şi trebuie să ne dorim a trăi în normalitate, atât în ceea ce priveşte organizarea şi funcţionarea sistemului ierarhic al statului, şi de aici toate structurile sale instituţionale, cât şi eliminarea oricăror demersuri şi decizii ce pot veni dinspre polurile de putere, de dragul orgoliilor şi nu în beneficiul interesului public şi al cetăţeanului român. Doar aşa se poate elimina orice frână din sistemul democratic de conducere şi coordonare instituţională, salvgardând şi garantând dezvoltarea şi progresul României. Măcar în al 12-lea ceas e nevoie de o intensă psiho-terapie care să-şi facă rapid efectul, întrucât cu toate parodiile şi haosul de până acum nu se mai poate.
Vasile Irod
