Miza dezertării de la PC a naşului Chirilă: Funcţia de director la INSEMEX Petroşani

729

Dănuţ Chirilă, până acum câteva zile prim-vicepreşedinte, numit şi nu ales, la PC Gorj, naş de cununie al preşedintelui organizaţiei judeţene conservatoare, Marius Borcan, a schimbat, brusc, carnetul de partid albastru cu unul roşu cu trei trandafiri. Nu vă imaginaţi însă că, conferenţiarul Chirilă a schimbat peste noapte doctrina pentru opţiunile sale de stânga, cu care era scuzat miercuri în presă de finul deloc revoltat că naşul a trecut la PSD, ci pentru o funcţie la care visa de ani buni. Este vorba despre funcţia de director al Institutului Naţional de Cercetare Dezvoltare pentru Securitate Minieră şi Protecţie Antiexplozivă (INSEMEX) din Petroşani, localitate hunedoreană unde Chirilă prestează, de câţiva ani, ca profesor la universitatea de stat. Ce nu a luat în calcul fostul conservator este că funcţia în cauză nu este însă una politică, deşi se laudă că deja ar fi plătit-o, iar ocupantul postului, Constantin Lupu, numit aici prin concurs, are mandat pe acest scaun până în decembrie 2014. De altfel, pe baza acestui simplu considerent, directorul INSEMEX are grijă să-i transmită lui Chirilă că nu are ce căuta nici măcar în curtea institutului, dar şi că îl va da în judecată, în secunda doi, dacă cumva va încerca să-i forţeze detronarea din funcţie.

PSD Gorj l-a primit în rândurile sale, cu naivitate, în urmă cu câteva zile, pe conservatorul Dănuţ Chirilă, cel care a activat nesemnificativ în PC până la venirea aici a lui Ilie Petrescu, moment când s-a dat la fund nemaitrecând câţiva ani pe la sediul organizaţiei, ştiind de altfel că nu era înghiţit deloc de fostul senator, devenit preşedinte al filialei. A revenit înapoi pe baricade abia în momentul în care Petrescu a renunţat la PC pentru PPDD, luându-şi de aici bagajele. Beneficiind astfel de sprijinul celui care, câteva luni mai târziu, avea să-i pună pirostriile, în calitate de naş, adică a nimeni altuia decât a preşedintelui “de carton” Marius Borcan, Chirilă a venit pe cai mari înapoi la micuţul PC, cocoţându-se cu de la sine putere în scaunul de prim-vicepreşedinte, lăsat liber de Ştefan Cherciu, mâna dreaptă a lui Petrescu. Aşa, fără ca solicitarea sa să fie supusă la vreun vot, a puţinilor conservatori rămaşi pe la partid, naşu’ Chirilă a devenit, peste noapte mâna dreaptă a finului Borcan, şi el ajuns, de nevoie preşedinte al organizaţiei. Echipa de doi funcţionează astfel, nu pentru urmărirea intereselor partidului, ci pentru cele personale ale celor doi capi numiţi în funcţii, evident ca interimari.

Chirilă s-a visat mereu şef
Naşul nu stă astfel degeaba în dreapta finului Borcan, care pe baza carnetului de partid şi-a negociat nişte funcţii la nivel de USL. Borcan primeşte astfel simbrie de membru în ATOP şi negociase funcţia de director comercial la UM Sadu, asta până la incidentul cu furtul muniţiei din fabrică, moment când şefului pazei, adică liderului PC Gorj, i s-a pus la mâini, pentru 24 de ore, o frumuseţe de cătuşe. Trimiterea sa în judecată în acest dosar penal i-a tăiat lui Borcan visele de mărire, dar i le-a crescut naşului Chirilă, dornic încă de înainte de parlamentare să se cocoţeze pe scaunul de director al INSEMEX. De altfel, încă de dinainte de parlamentare, conferenţiarul universitar de la Gorj le transmitea propriilor studenţi din Petroşani că în câteva zile ar fi urmat să-şi schimbe orarul de la universitate deoarece devenea director la INSEMEX. A făcut asta de câteva ori, o declară, amuzat, ocupantul real al postului, Constantin Lupu, care nu este străin de zbaterile neputincioase ale gorjeanului de a-şi aşeza dosul în scaunul ocupat de el.
“De doi ani se visează Chirilă în locul meu. S-a lăudat peste tot cu asta, chiar şi în faţa studenţilor lui, le spune când că o să devină ministru secretar de stat când că o să fie director la INSEMEX. Lăsaţi-l în pace, individul este bolnav de funcţii..”, spune directorul institutului, Constantin Lupu.

“S-a lăudat că merge cu sacoşa la Bucureşti să cumpere postul meu”!
Acelaşi director de la INSEMEX, care conduce instituţia de ani buni, reuşind să aibă performanţă, lichidităţi, şi angajaţi mulţumiţi de salariile lor, cum singur recunoaşte, spune că Dănuţ Chirilă nu s-a limitat doar să se laude că ocupă postul în fruntea Institutului din Petroşani, ci chiar că ar fi spus că şi-ar fi plătit deja funcţia la Bucureşti. “S-a lăudat la cârciumă, mi-a spus un prieten de la Gorj, că s-a dus cu bani şi sacoşe să cumpere postul de director la INSEMEX. Este cunoscut, spune acelaşi prieten, de asemenea, că cere permanent sume de bani împrumut, motivând că necesită fondurile pentru acelaşi scop, cumpărarea postului meu”, spune, amuzat, directorul Lupu.

Vrea să-i facă bucata ministrului Costoiu
Interesant este însă că inconştientul Chirilă a dat sfoară-n ţară că o dată intrat în partidul ministrului Delegat pentru Învăţământ Superior, Cercetare Ştiinţifică şi Dezvoltare Tehnologică, Mihnea Costoiu, social-democrat la carnet, acesta îl va amplasa în scaunul despre care se laudă de mai bine de doi ani că îl va ocupa. Chirilă nu s-a limitat să se laude cu o prietenie interesată şi plătită cu ministrul gorjean, dar se umflă în pene, în acelaşi mod şi când spune despre o prietenie a sa, inexistentă, cu premierul Victor Ponta, care, l-a rândul său, în visele fostului conservator, şi-ar da acceptul ca acesta să devină mai mare peste cercetătorii din Petroşani.
De altfel, Chirilă jubilează când ştie că luni, cei doi oficiali, Ponta şi Costoiu vor deschide anul şcolar la Târgu-Jiu, moment în care conservatorul debutant la PSD speră să-şi vadă visul cu ochii. De altfel, planul lui Chirilă legat de Costoiu are un fundament real, deoarece numai prin pixul ministrului ce se ocupă de cercetare, INSEMEXUL depinzând acum de Ministerul Educaţiei şi nemaifiind sub umbrela Ministerului Economiei, poate să-l numească politic în această funcţie. Pare însă greu de crezut că pentru un astfel de personaj cu rezultate politice nule, doi membrii ai Guvernului vor încălca toată legislaţia privind accederea în funcţii de conducere la organismele de acest tip, adică institut, înfiinţate prin Hotărâre de Guvern.

Lupu: “Nu îl primesc nici măcar în curtea INSEMEX”
Constantin Lupu, directorul INSEMEX, explică de altfel că mandatul său este de 4 ani, iar pentru obţinerea lui a dat concurs. “Chirilă nu poate accede în funcţie politic, decât pe bază de concurs. Nu îmi explic ce concurs, când mandatul meu expiră în decembrie 2014, şi am nenumărate rezultate profesionale în funcţie. Apoi, ca să participe la concurs, conform legislaţiei, acesta trebuie să fie cercetător ştiinţific gradul II minim, lucru pe care nu îl are, şi să fie minim 5 ani de zile, pe un post de cercetător şi multe altele. Dacă se va încălca însă legislaţia, iar eu voi fi forţat să plec, îl anunţ de pe acum pe Chirilă că îl aşteaptă un proces. Oricum nu îl primesc nici măcar în curtea INSEMEX”, a completat Lupu, care completează spunând că el a pus trup şi suflet pentru institutul pe care cu onor îl conduce.
De altfel, când INSEMEX se afla sub umbrela Ministerului Economiei, acest institut era cel mai bun din ţară.
“Chirilă are doar o dorinţă nebună de a lua postul”, explică, de asemenea, directorul INSEMEX, menţionând că gorjeanul nu are nicio calitate care să îl recomande pentru funcţia la care visează şi pe care speră să o obţină doar pe baza carnetului de partid.

Chirilă se dă, timid, pesedist
În ceea ce îl priveşte pe Chirilă, conservatorul care nu a avut rezultate politice, dar s-a visat ba inspector şcolar, ba director pe la vreo “deconcentrată”, iar acum director la INSEMEX, surprins de presă că a schimbat macazul politic, nu a explicat deloc care este miza sa profesională pentru trecerea la PSD. “Eu sunt membru fondator al PDSR-ului”, spune, forţat, la radio, Chirilă aprobând astfel că a plecat la PSD, fiind “un om de stânga”. Şi astfel, de la centru-dreapta PC, la stânga PSD nu este decât un pas pentru Chirilă cel vrednic care a realizat brusc că doar sub stindardul social-democrat visele sale de mărire se vor împlini.
PSD Gorj nu credem, că va face însă niciodată jocul lui Chirilă cel care a făcut greşeala începătorului în ale politicii crezând că noul partid îşi riscă pielea pentru nou-venitul dezertat de la inexistentul PC.
Anamaria Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here