Dosare penale pentru şoferii prinşi băuţi la volan

426

În ultimele trei zile, trei şoferi s-au ales cu dosare penale după ce au fost prinşi de poliţişti în timp ce conduceau autoturisme pe drumurile din judeţ, deşi se aflau sub influenţa băuturilor alcoolice.

În seara zilei de 6 august, în timp ce acţionau pe DJ 675 (str. Petroliştilor), pe raza oraşului Ţicleni, poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Ţicleni au tras pe dreapta un bărbat în vârstă de 63 ani, din municipiul Târgu-Jiu. Bărbatul conducea autovehiculul pe drumurile publice, deşi se afla sub influenţa băuturilor alcoolice; la testarea cu aparatul etilotest acesta a prezentat o concentraţie de 0,41mg/l alcool pur în aerul expirat. În seara zilei următoare, poliţiştii din cadrul Postului de Poliţie Turburea au depistat în trafic un bărbat în vârstă de 42 ani, tot din municipiul Târgu-Jiu, care conducea un autoturism pe DJ 661 Turburea, din direcţia Poiana – Turburea, având o concentraţie de 0,75 mg/l alcool pur în aerul expirat. Un alt şofer beat a fost depistat de poliţiştii din Ţicleni în noaptea de miercuri spre joi. Acesta, un bărbat în vârstă de 35 de ani, a fost prins de oamenii legii în timp ce conducea un autoturism pe DJ 675, deşi avea o concentraţie de 0,82 mg/l alcool pur în aerul expirat. În aceste trei cazuri, conducătorilor auto le-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Poliţiştii rutieri continuă cercetările, persoanele în cauză fiind cercetate sub aspectul comiterii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care prezintă o concentraţie alcoolică peste limita legală.
R.L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here