Curtea de Conturi, pe urmele fondurilor pentru “Pavel Arena”

292

Începutul săptămânii a debutat cu un control al Curţii de Conturi pentru angajaţii Primăriei Peştişani. Verificatorii ar căuta neregulile financiare săvârşite de viceprimarul Ilie Fuiorea, în ultimele luni de mandat.

Se verifică astfel aprobarea, recentă, de către Consiliul Local Peştişani a proiectului vicelui Fuiorea pentru acordarea unui miliard de lei vechi în vederea racordării la curent electric a “Pavel Arena”, baza sportivă de la graniţa dintre Runcu şi Peştişani, construită de firma senatorului PNL, Dian Popescu. Firma de altfel a abandonat lucrările, având grave probleme financiare, dar cu toate acestea a primit de la viceprimarul PNL, 600 de milioane de lei vechi.
Şi felul în care s-au acordat aceşti bani face obiectul verificării Curţii de Conturi.
Este extrem de dubioasă acordarea acelui miliard pentru racordarea bazei sportive la curent electric, în condiţiile în care nici 40% din lucrare nu este finalizată. Termenul de executare al lucrării s-a depăşit deja cu un an de zile.
Se mai verifică, de asemenea, datoria fostul viceprimar PPDD, Pantelimon Tivig, spre Primăria Peştişani, Direcţia de Taxe şi Impozite Locale. Tivig are de achitat vreo 200 de milioane de lei vechi instituţiei publice, pentru terenurile şi clădirile deţinute, iar Fuiorea refuză să îi facă executare pentru banii astfel datoraţi.
A.Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here