Patroni de microcariere din Motru, cercetaţi de DNA

464

Deţinătorii microcarierelor din zona Motru, care au făcut obiectul unei ample verificări, la începutul acestui an, de către comisari ai Gărzii Financiare Gorj, pentru cărbunele livrat la RAAN Severin, vor da explicaţii pentru faptele lor în faţa procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie(DNA). Asta, deoarece, dosarul verificărilor în cauză, pornit de la Corpul de Control al Misterului Economiei, şi completat de Garda Financiară şi Inspectoratul Judeţean de Poliţie Gorj, se află acum pe masa DNA Târgu-Jiu.

În baza unei solicitări a Ministerului Economiei, comisarii Gărzii Financiare, secţia Gorj, au efectuat, în perioada februarie-aprilie 2013, verificări ample la microcarierele de cărbune din zona bazinului carbonifer Motru. Totul pornise însă de la Regia Autonomă pentru Activităţi Nucleare (RAAN), unitate care utilizează, pentru funcţionare, cărbune din Gorj. La trei microcariere din Motru s-au depistat diferenţe semnificative de cărbune, faţă de cele aflate în evidenţe la RAAN, neregulile în cauză făcând acum obiectul unei cercetări penale a procurorilor DNA. Asta deoarece din microcarierele în cauză, în scripte, a plecat spre Mehedinţi o cantitate cu peste 280.000 de tone mai mică decât cea facturată de societatea din judeţul vecin. Paguba se ridică la peste 176 de miliarde de lei vechi.

Gardiştii au tras concluzii penale
Reprezentanţii Gărzii Financiare Gorj anunţau, de altfel, în urmă cu trei luni că, au finalizat activitatea de control la cele trei societăţi comerciale, la cererea Ministerului Economiei. În urma acţiunii de control, comisarii subliniau că au descoperit că societăţile comerciale în cauză au furnizat direct şi indirect către RAAN, conform tichetelor de cântar din dotare, cantitatea de 1.144.055 tone de cărbune, în timp ce pentru aceeaşi perioadă, RAAN a confirmat că a primit de la cele trei societăţi cantitatea de 1.428.021 tone de cărbune.
Există explicaţii numeroase pentru a arăta lipsa, una ar fi că maşinile erau supraîncărcate dar cantitatea în plus, există posibilitatea să fi fost trecută în acte şi de asemenea să fi fost măsurată dar numai la destinaţie şi nu la expediere. Mai există şi alte explicaţii care vor urma însă să fie analizate însă de către procurorii DNA.

Puterea calorică a cărbunelui face diferenţa
În aprilie Gigel Capotă, comisarul-şef al Gărzii Financiare Gorj, a explicat care sunt concluziile trase în urma verificării, pe baza cărora îşi vor concentra propria anchetă privind lipsa cărbunelui şi procurorii DNA.
“Rezultă că RAAN a confirmat primirea în plus a cantităţii de 283.966 de tone, în valoare aproximativă de 17.605.892 de lei. Modul care a făcut posibilă apariţia acestor diferenţe a fost acela că, după ce maşinile se încărcau şi cântăreau cu cantităţi de cărbune care se apropiau de limita maximă admisă pentru circulaţia pe drumurile publice, maşinile erau întoarse şi încărcate la capacitate maximă, fără a se mai elibera bon de cântar şi aviz de însoţire pentru cantităţile încărcate în plus. Ulterior, facturile erau întocmite pe baza cantităţilor confirmate de RAAN, acesta fiind un procedeu unitar aplicat microcarierelor private”, preciza Capotă, în urmă cu trei luni.
Comisarii au tras concluzii şi în ceea ce priveşte puterea calorifică a cărbunelui livrat, deoarece în cauză se realizau corecţii de preţ în funcţie de puterea calorifică, care în majoritate sunt acum în defavoarea RAAN şi în favoarea societăţilor comerciale.
Actele de control au fost înaintate în aprilie spre cercetare la IPJ Gorj şi la Ministerul Economiei, pentru efectuarea unor cercetări de specialitate la RAAN, din care să rezulte cauzele reale care au condus la diferenţele de cărbune constatate. Acum dosarul se află în cercetare la DNA Târgu-Jiu, patronii în cauză având, se pare, calitatea de învinuiţi.
Anamaria Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.