Ciurel vrea schimbarea lui Condescu, după primul meci al Pandurilor în Europa

526

Nori negri se anunţă în perioada următoare la orizont pentru clubul Pandurii Lignitul Târgu Jiu, dar nu pentru că echipa nu ar juca bine, ci în ceea ce-l priveşte pe preşedintele Marin Condescu. Acesta riscă să îşi piardă funcţia în scurt timp, după ce managerul privat al Complexului Energetic Oltenia, Laurenţiu Ciurel, a anunţat că a cerut oficial schimbarea liderului sindical din fruntea Consiliului de Administraţie al clubului, nemulţumit fiind că nu i s-au prezentat nişte acte, deşi în control pe la club a trecut şi DNA şi Fiscul şi UEFA şi nimeni nu a găsit vreo problemă.

Laurenţiu Ciurel şi Marin Condescu sunt în război deschis de o bună bucată de timp, iar rezultatele bune ale echipei de fotbal în campionatul trecut nu au contribuit în nici un fel la armonizarea relaţiilor dintre cei doi. Din contră, acum, cu puţin timp înainte de a debuta în Europa League, Pandurii nu are probleme doar de lot, ci şi la nivel de conducere, managerul privat al CE Oltenia declarând într-o conferinţă de presă de la sfârşitul săptămânii trecute că a cerut oficial schimbarea lui Marin Condescu din funcţia de preşedinte al Consiliului de Administraţie de la Club. Pentru asta, Ciurel invocă lipsa de comunicare ce există între liderul sindical şi el. „Refuză să pună la dispoziţie actele pe care i le-am solicitat. Au fost ani cu profit la club şi ani cu pierderi de 7 milioane de lei în 2011. Nepunându-mi la dispoziţie actele şi neavând succes în acest demers al meu, CE Oltenia având totuşi 69% din acţiunile clubului, am cerut schimbarea domnului Condescu”, a anunţat Ciurel.

Conflict deschis
Curios este însă că într-un interviu acordat în iarnă pentru Gazeta de Sud, acelaşi manager privat de la CEO se declara mulţumit de relaţia pe care o are cu preşedintele de la Pandurii, despre modul în care este informat în privinţa cheltuirii banilor şi chiar a schimbării antrenorului Petre Grigoraş. La acel moment nu păreau a fi probleme între cei doi, dar, între timp, situaţia la CEO s-a complicat, minerilor li s-au tăiat salariile, au fost trimişi acasă, iar Condescu a intrat într-un conflict deschis cu Ciurel, lupta dintre cei doi fiind acum în faza „care pe care”, mai ales că liderul sindical s-a arătat dispus să renunţe la finanţarea oferită de CEO echipei de fotbal, lucru cu care, iniţial, şi managerul privat părea de acord.
Ca să nu fie acuzat că influenţează starea de spirit a jucătorilor, Ciurel a stabilit ca data şedinţei la care ar urma să fie pusă în discuţie schimbarea lui Condescu să fie imediat după meciul de pe 18 iulie pe care Pandurii îl va susţine la Târgu Jiu în debutul din Liga Europa. Echipa trage tare ca să treacă de meciurile preliminare, pentru a se califica în grupele care i-ar asigura o toamnă europeană, dar, deocamdată, până să se ajungă la meciurile de pe teren spectatorii au parte de meciurile din culisele Clubului.
„Am vrut să fie a doua zi după meci, nu înainte ca în cazul unui insucces al echipei noastre să nu se spună că din cauza noastră nu a jucat echipa sau alte lucruri de genul acesta. A doua zi după meci putem ţine însă şedinţa, când sper să vedem ce Dumnezeu de activităţi comerciale se desfăşoară acolo, ce înseamnă amortismente de 4,6 milioane lei sau deplasări de 5 milioane ale echipei. Să vedem şi noi o explicaţie”, a declarat Laurenţiu Ciurel.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here