Miting anti-Băsescu joi la Rovinari

383

Uniuniea Social Liberală (USL) Gorj, prin reprezentanţii săi au anunţat ieri în cadrul unei conferinţe de presă, că vor organiza mâine un miting anti-Băsescu, în oraşul Rovinari. La miting se aşteaptă să participe peste 3.000 de susţinători ai acestei formaţiuni politice. Mitingul va începe joi la ora 18.00. “Pe esplanada de la Casa de Cultură de la Rovinari va avea loc un miting în ceea ce priveşte promovarea acestui referendum şi a soluţiilor pe care noi le propunem şi ni le dorim.

Am ales oraşul Rovinari pentru că a fost o decizie a conducerii USL Gorj, nu mai are importanţă locaţia, ci afluenţa”, a precizat,ieri, vicepreşedintele PNL Gorj, Radu Angheloiu. “Este un miting la care vor participa toţi reprezentanţii conducerilor reunite ale USL Gorj, este un miting organizat pentru locuitorii judeţului Gorj. Mitingul este făcut pentru a se adresa celor din judeţ. Organizăm acest miting pentru a conştientiza populaţia de importanţa acestui eveniment, pentru a-i convinge să voteze pentru demiterea lui Traian Băsescu. Noi am aproximat că am putea să participăm la acest miting cu aproximativ 3.000 de membri, militanţi, simpatizanţi, dar este o ocazie pentru orice doritor să participe la acest miting. Mă refer aici la reprezentanţi ai societăţii civile, la oameni simpli, neimplicaţi politic, neimplicaţi în anumite structuri, pensionari, sindicate”, a anunţat şi purtătorul de cuvânt al PSD Gorj, Ciprian Florescu.
A.S.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here