Lucescu s-a întors la națională. România vrea din nou la CM după 28 de ani

162

Mircea Lucescu, cel mai titrat antrenor din istoria fotbalului românesc, a fost instalat oficial, marţi, în funcţia de selecţioner al echipei naţionale a României. ,,Il Luce” revine pe banca tehnică după 38 de ani, timp în care a devenit campion al Turciei, al Ucrainei și a câștigat două trofee majore: Cupa UEFA și Supercupa Europei. Noul selecţioner a semnat un contract valabil pe doi ani, iar obiectivul este calificarea la Cupa Mondială organizată în 2026 de Statele Unite ale Americii, Mexic şi Canada. Decizia nu a fost una simplă, a explicat antrenorul de 79 de ani. Entuziasmul și dragostea pentru fenomen au înclinat balanța spre un răspuns afirmativ.
,,Mă încearcă foarte multe sentimente, pentru că revin după atâta timp. Soţia mi-a spus să nu accept, iar Răzvan (n.r. – fiul său Răzvan Lucescu) mi-a zis să fac ceea ce simt şi ceea ce cred că este bine pentru mine. M-a convins să mă întorc la naţională dragostea faţă de fotbal şi obligaţia mea faţă de fotbalul românesc. Ştiu că mă angajez la un lucru extrem de dificil, dar am încredere în grupul de acum de la echipa naţională. Un grup care crede în potenţialul pe care îl are şi că poate ajunge la Cupa Mondială. Eu am urmărit în ultima perioadă echipa naţională ca spectator, am fost la EURO, dar nu m-am gândit niciun moment să preiau echipa naţională. Din contră, pot spune că am făcut tot posibilul pentru a nu o prelua, pentru că am considerat că trebuie să îi las pe antrenorii tineri să vină să conducă echipa naţională. Am spus că în momentul în care FRF nu va avea nicio soluţie, atunci mă voi întoarce”, a spus Mircea Lucescu.
Preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, și-a exprimat încrederea că urmează o nouă etapă pozitivă pentru prima reprezentativă.
,,Este un moment deosebit pentru sportul românesc, pentru fotbalul românesc. Mircea Lucescu, unul dintre cei mai buni antrenori ai lumii, se întoarce la echipa naţională a României după 38 de ani. Ne bucură foarte mult faptul că a acceptat să se întoarcă într-o perioadă foarte importantă a echipei naţionale. Pentru că a venit momentul ca echipa naţională să treacă la o nouă etapă, o etapă în care dorim să revenim în elita mondială, mai bine spus la Cupa Mondială. Iar pentru a realiza acest lucru considerăm că este nevoie de Mircea Lucescu, pentru a duce naţionala la un nivel superior”, a declarat preşedintele.
În cariera sa, Lucescu a antrenat formaţiile Corvinul Hunedoara, reprezentativa României, Dinamo Bucureşti, Pisa, Brescia, Reggiana, FC Rapid Bucureşti, Inter Milano, Galatasaray Istanbul, Beşiktaş Istanbul, Şahtior Doneţk, Zenit Sankt Petersburg, reprezentativa Turciei şi Dinamo Kiev.
În palmaresul său figurează o Supercupă a Europei (Galatasaray), o Cupă UEFA (Şahtior Doneţk), 9 titluri ale Ucrainei (8 cu Şahtior şi 1 cu Dinamo Kiev), 2 titluri ale României (Dinamo şi Rapid), 2 titluri ale Turciei (Galatasaray şi Beşiktaş), o Supercupă a Rusiei (Zenit), 7 Cupe ale Ucrainei (6 cu Şahtior şi 1 cu Dinamo Kiev), 8 Supercupe ale Ucrainei (7 cu Şahtior şi 1 cu Dinamo Kiev), 3 Cupe ale României (2 cu Dinamo şi 1 cu FC Rapid) şi o Supercupă a României (FC Rapid).
România nu s-a mai calificat la Mondiale din 1998, când turneul final a fost găzduit de Franța.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here