Ogârlaci a reschimbat directorii de cariere

468

F1000023Receptiv şi la semnalele mass-media dar conştient, totodată, de graba cu care s-au întocmit primele liste privind schimbarea directorilor de cariere, Vasile Ogârlaci, directorul Diviziei Miniere din noul Complex Energetic Oltenia(CEO), a făcut noi modificări în structura de conducere a carierelor, aflate în subordinea fostului SNLO. Cea mai importantă s-a petrecut la EMC Motru, unde a fost promovat Vasile Râbu, vicepreşedinte PSD Gorj, în funcţia pentru care era pregătit, în urmă cu câteva zile, Mihai Dafinoiu. Deşi lui Dafinoiu i s-a promis însă funcţia de director adjunct pe parte minieră la EMC, acesta a refuzat promovarea, dorind să rămână doar la Divizia Minieră.

Vasile Ogârlaci a făcut noi schimbări de directori la carierele fostului SNLO, din judeţul Gorj. A rămas bătut în cuie doar directorul Carierei Lupoaia, Vasile Creţan, dintre cei stabiliţi sâmbătă, la prima vedere, de către Ogârlaci, Creţan fiind membru PNL. Unul dintre adjuncţi va fi însă Cristi David, membru PSD, chiar candidat al PSD-ului la alegerile locale în 2008, actualmente adjunct şef de sector la Cariera Lupoaia. În ce priveşte restul carierelor, au apărut schimbări semnificative. Din schemă a fost scos însă Marian Urucu, cel pregătit pentru a prelua funcţia de director al Carierei Roşiuţa, Gorjeanul semnalând că acesta a fost condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare pentru trafic de influenţă, el nefiind persoana potrivită să conducă acea unitate minieră. Nici Romeo Petrişor, venit de la o microcarieră din zonă, nu a mai fost promovat pe postul de director adjunct la Roşiuţa deşi numele său a fost vehiculat în acest context, pe lista de sâmbătă. În locul lui Urucu ar putea fi promovat Vasile Stelian, actual director adjunct al unităţii miniere. Cert este doar că la ambele unităţi, atât la Roşiuţa cât şi la Lupoaia s-a mers pe o colaborare PNL-PSD pentru directorii din primul eşalon al unităţilor în cauză.

Ghiga, adjunctul lui Râbu

Ion Ghiga, fostul director al Carierei Lupoaia, membru PSD, a fost şi el promovat în locul lui Mihai Dafinoiu care nu a mai vrut să presteze pe locul doi la Exploatare Minieră de Carieră(EMC) Motru. Unitatea va fi condusă astfel de Vasile Râbu, actualul vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Gorj, şi de Ghiga, ca şi adjunct. Tot adjunct ar putea să rămână, Stelică Stelian, membru PSD, Sorin Iovan, membru PDL şi fost director al Carierei Lupoaia, pe funcţia de director tehnic, ca şi Ion Dondera, director economic sau contabil-şef al EMC Motru. Rămâne, de altfel, în schemă, şi directorul de Resurse Umane, Mircea Mezinca, fostul consilier al ex-directorului general al SNLO, Daniel Burlan.

Schimbări la Cariera Roşia

La Cariera Roşia, Ogârlaci merge pe mâna lui Cosmin Trufelea, actualul director al acestei unităţi, deşi sâmbătă se discuta despre promovarea pe funcţia de şef de carieră a lui Moise Matyas. Deşi pedelist, Trufelea a avut rezultate în funcţia de director al carierei, motiv pentru care va fi menţinut. Se ştia şi de existenţa unei anumite animozităţi între Trufelea şi Daniel Burlan, fostul ,,general” al SNLO, lucru care, este posibil, să fi fost pus în balanţă.

Carierea Peşteana, în derivă

În ce priveşte situaţia de la Cariera Peşteana încă nu se cunoaşte dacă ea va fi alipită Carierei Roşia aşa cum se vehicula deja cu ceva vreme înainte de începerea campaniei electorale. Din acest motiv, promovarea lui Corneliu Boldor, membru PSD, pentru Peşteana este încă sub semnul întrebării. De aceea este posibil ca tot Trufelea să conducă ambele unităţi.

La EMC Jilţ, promovat liberalul Ceauşescu

Ogârlaci a luat în calcul şi unele schimbări la EMC Jilţ, aici Ion Paraschivu fiind la un pas de schimbare. A fost promovat însă pe ultima sută de metri alături de el, în postura de director adjunct, Cosmin Ceauşescu, vicepreşedinte al PNL Gorj, totodată candidat pe lista de consilieri judeţeni ai USL la alegerile de duminică. Ceauşescu a fost intens promovat în ultimul timp de Dian Popescu, şeful PNL Gorj, numele său fiind vehiculat şi pentru postul de prefect al judeţului. Cosmin Ceauşescu este angajat în minerit chiar la Jilţ.

Anamaria Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here