Memoriul funcţionarilor din DGASPC, înmânat preşedintelui ANFP

460

Sorin ToropSindicatul Funcţionarilor Publici din DGASPC SANITAS Gorj, prin preşedintele Sorin Torp, a realizat un memoriu care i-a fost înmânat preşedintelui Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici. Andras Szakal, preşedintele ANFP a primit documentul şi a promis că îl va analiza şi îi va chema pe reprezentanţii funcţionarilor publici din DGASPC Gorj la o întâlnire, la Bucureşti.

Sorin Torop, preşedintele Sindicatului Funcţionarilor Publici din DGASPC SANITAS Gorj a luat act de organizarea la Târgu-Jiu, în perioada 14-16.03.2012, a seminarului regional privind cariera şi etica în funcţia publică de către Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici şi a pregătit un memoriu pentru preşedintele ANFP. Torop i-a înmânat, personal şi în public, memoriul lui Andras Szakal. „I-am dat memoriul, în public, şi a zis că ne va chema la o întâlnire, să discutăm problemele ridicate de noi. A fost foarte deschis şi a părut că dă importanţă acestei situaţii. Eu zic că este un lucru bun că am reuşit să-i dăm memoriul chiar preşedintelui ANFP şi sper să se rezolve problemele noastre”, declară Sorin Torop, preşedintele Sindicatului Funcţionarilor Publici din DGASPC SANITAS Gorj.

Andras Szakal: „Vom analiza memoriul DGASPC”

În cadrul conferinţei de presă organizată cu ocazia seminarului susţinut de reprezentanţii ANFP, preşedintele Andras Szakal a promis că va analiza solicitările funcţionarilor de la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Gorj. „Vom analiza memoriul DGASPC, iar în una-două săptămâni îi vom chema la Bucureşti să discutăm acest lucru. Dacă îi putem ajuta o vom face. Vom analiza şi vom interveni dacă este nevoie, cel puţin la nivel informativ”, a precizat Andras Szakal, preşedintele Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici. Pe de altă parte, prefectul Liviu Andrei, prezent şi el la conferinţa de presă, a menţionat că „salarizarea nu o discută ANFP sau Prefectura; angajaţii DGASPC sunt subordonaţi Consiliului Judeţean. Aşa cum a stabilit Consiliul Judeţean, aşa sunt plătiţi. E doar problema Consiliului Judeţean”.

Solicitări pentru ANFP, de la angajaţii DGASPC Gorj

Conducerea Sindicatului Funcţionarilor Publici din DGASPC SANITAS Gorj a pregătit o serie de propuneri care vor fi date spre analiză celor de la ANFP, aşteptând şi comunicarea punctului de vedere al Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici. Astfel, sindicaliştii solicită: „salarizarea în mod unitar a funcţionarilor publici, indiferent de instituţia în care îşi desfăşoară activitatea, după aceeaşi grilă de salarizare; urmare a diminuării salariilor cu 25 %, nu au fost recuperaţi decât 11%. Vă rugăm să urgentaţi restituirea diferenţei deoarece acea diminuare de 25% a fost doar pe 6 luni de zile; reintroducerea treptelor de salarizare; reintroducerea suplimentului postului şi suplimentul corespunzător treptei în cuantum de 25% fiecare; acordarea sporului de dispozitiv la toţi funcţionarii publici; acordarea unei prime de vacanţă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu; acordarea dreptului funcţionarului public să întreprindă orice activitate remunerată şi care nu se află în situaţie de incompatibilitate cu atribuţiunile din fişa postului; amnistie fiscală pentru funcţionarii publici care au pierdut procesele privind reîncadrările; elaborarea cadrului legal necesar decontării cheltuielilor legate de achiziţionarea ţinutei funcţionarului public sau acordarea unei sume forfetare în cuantum de 100 euro/trimestru”. De asemenea, spune preşedintele Sorin Torop, „solicităm o analiză obiectivă pentru a se vedea dacă mai este necesar existenţa funcţionarilor publici în România”. Sindicaliştii au cerut şi majorarea diurnei, pentru activităţile de teren cu o durată mai mare de 12 ore, de la 13 lei la 50 de lei. Dacă nu vor fi soluţionate solicitările lor, sindicaliştii sunt dispuşi să recurgă la măsuri de protest. Conducerea Sindicatului Funcţionarilor Publici din DGASPC SANITAS Gorj anunţă că „în situaţia în care nu se va ţine cont de solicitările noastre, în special amnistia fiscală şi salarizarea unitară, vom declanşa acţiunile de luptă sindicală”.

Minodora Sucea

Călinoiu îl acuză pe Andrei de populism

CALINOIU BUNICELPreşedintele Consiliului Judeţean Gorj, Ion Călinoiu, a criticat ieri declaraţia făcută în cadrul întâlnirii şefului ANFP, a prefectului Liviu Andrei, în legătură cu salarizarea angajaţilor de la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului(DGASPC) Gorj, cum că salariile angajaţilor de aici ar fi făcute de Consiliul Judeţean. Călinoiu dezminte acest lucru menţionând că nu Consiliul Judeţean stabileşte salarii, ci legiuitorul. ,,Consiliul Judeţean Gorj nu dă legi dar văd că reprezentantul Guvernului în teritoriu, adică prefectul Liviu Andrei, pare că nu ştie asta. Pare chiar că prefectul nu îşi cunoaşte atribuţiile nici ale lui nici ale legiuitorului. Îi amintesc eu dacă a uitat sau îl informez dacă nu ştie că Legea salarizării a emis-o Guvernul României nicidecum Consiliul Judeţean Gorj. Prin atitudinea sa, prefectul demonstrează că ignoră şi sfidează autonomia locală. În curând face Consiliu Judeţean vinovat şi de reducerea pensiilor şi a salariilor bugetarilor. Prin ceea ce a declarat arată că fie nu cunoaşte ce vorbeşte fie îşi face populism ieftin”, a declarat Ion Călinoiu, preşedintele Consiliului Judeţean Gorj.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here