Subalternul Clarei Şerbănoaica îi ia locul de director

345

mircea andreiÎn cursul acestei zile, directorul executiv al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului(DGASPC) Gorj, urmează să numească, în interimat, un înlocuitor pentru fosta directoare adjunctă Clara Şerbănoaica, care a ieşit la pensie.

Deşi postul în sine va fi eliminat din noua organigramă în cursul acestei luni, până în momentul respectiv, un funcţionar al instituţiei trebuie să asigure totuşi continuitatea pe post. Locul Clarei Şerbănoaica va fi luat, probabil, de un subaltern al acesteia, bine văzut în rândul angajaţilor fiind, în acest caz, Mircea Andrei. Numele lui a fost deja vehiculat în instituţie, pentru post.

Clara Şerbănoaica, până ieri director executiv adjunct în domeniul protecţiei persoanei adulte la DGASPC Gorj, are deja un înlocuitor. Directorul executiv al instituţiei, Camelia Popescu, este singura în măsură să numească însă persoana care îi va lua locul Clarei Şerbănoaica, directorul adjunct interimar ales fiind, se pare, cineva din interiorul instituţiei şi mai precis un fost subaltern al directoarei pensionate. Este vorba despre Mircea Andrei, funcţionar al DGASPC Gorj care poate avea un mandat de o lună sau mai mult, totul depinzând de noua organigramă. Postul lui Şerbănoaica este încă vacant de ieri şi nu se poate ca el să rămână liber, directorul executiv al DGASPC fiind obligat să numească un înlocuitor, care să fie funcţionar public în sistem.

Colegiu Director, hotărâtor

Deoarece în luna februarie nu s-a putut supune votului consilierilor judeţeni noua organigramă a DGASPC, cu siguranţă, în şedinţa de luna aceasta procedura va fi dusă la îndeplinire. Realizarea organigramei nu este un lucru uşor de făcut, deoarece trebuie parcurşi anumiţi paşi până la aprobarea documentului în sine. Astfel, în primă fază trebuie luate propunerile privind schimbările din organigramă de la structurile din subordinea instituţiei, se iau apoi avizele ANFP şi a Ministerului Muncii, avize care trebuie să fie favorabile. Urmează o şedinţă a Colegiului Director al DGASPC Gorj, organism care este compus din directorii instituţiei, şefii de servicii şi birouri şi trei consilieri judeţeni. Consilierii care vor da “verde” în acest caz sunt Claudiu Teodorescu(PSD), Valerică Barbulea(PNL) şi Ion Bălan(PDL). Şedinţa va fi condusă de Zoica Zamfirescu, secretara Consiliului Judeţean Gorj, sau dacă aceasta nu va fi disponibilă de Camelia Popescu, directorul executiv al DGASPC.

Reduceri în organigramă

Colegiul Director al instituţiei trebuie să dea, de asemenea,o hotărâre în vederea aprobării organigramei, ca apoi toate trei documentele, regulamentul de funcţionare a instituţiei, organigrama şi statul de funcţii să stea la baza noului proiect de hotărâre care va ajunge pe masa consilierilor judeţeni. După întocmirea proiectului privind noua organigramă acesta va fi supus la vot în şedinţa de Consiliu Judeţean Gorj. Cu siguranţă noul proiect va impune şi o reducere de posturi, de la 5 directori câţi sunt acum, în final, vor rămâne doar 3.

Anamaria Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here