29 de zile de arest pentru Lacrimă

511

lacrimaAlexandru Păunescu, tânărul acuzat că în dimineaţa zilei de miercuri a incendiat două autoturisme pentru a se răzbuna pe proprietarii acestora, va sta 29 de zile în spatele gratiilor, pe numele său fiind emis mandat de arestare preventivă.

Tânărul a fost reţinut miercuri ca fiind principalul suspect în cazul celor două maşini incendiate în dimineaţa aceleiaşi zile pe raza municipiului Târgu-Jiu, în aproximativ un sfert de oră. Autoturismele aparţineau interlopului Vasile Ruşeţ şi unui apropiat al acestuia iar motivul incendierii pare să fi fost răzbunarea. Alexandru Păunescu, zis Lacrimă, a recunoscut că el este cel care a dat foc celor două maşini, spunând că a recurs la acest gest deoarece a fost ameninţat cu moartea de către Vasile Ruşeţ, pe care de altfel îl acuză şi că i-a furat două telefoane mobile. Miercuri seara, Lacrimă a fost prezentat cu propunere de arestare preventivă pentru comiterea infracţiunii de distrugere, Parchetului, respectiv Judecătoriei Târgu-Jiu. Instanţa de judecată a decis ca tânărul să fie cercetat în stare de arest, pe numele său fiind emis un mandat de arestare preventivă pentru 29 de zile. Dacă va fi găsit vinovat, Păunescu riscă să stea în spatele gratiilor între 3 şi 15 ani. Nu ar fi pentru prima dată când tânărul este condamnat. El a fost condamnat la o pedeapsă cu executare de 3 ani şi 10 luni închisoare de către magistraţii Judecătoriei Târgu-Jiu pentru vătămare corporală gravă. Decizia a fost pronunţată în data de 30 noiembrie 2011, putând fi atacată cu recurs în termen de 10 zile de la pronunţare. În dosarul respectiv, Alexandru Păunescu şi un alt tânăr, Cristinel Gruia, sunt judecaţi pentru că au fost implicaţi într-un scandal în care l-au vătămat corporal grav pe Bogdan Şofalvi.

Roxana Lupu

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here