Condescu s-a dat cu USL-ul, la separeu

378

deschidereDeşi a fost invitat de Victor Ponta şi de Varujan Vosganian şi chiar de Ion Călinoiu şi de Florin Cârciumaru la lansarea strategiei energetice a USL, sindicalistul Marin Condescu dar şi aghiotanţii săi, au lipsit vineri din sala Teatrului Dramatic “Elvira Godeanu”. Acest lucru arată că, oficial, Marin Condescu încă joacă cu “portocaliii”, deşi USL-ul nu este contra Complexului Energetic Oltenia, proiectul pe energie susţinut de PDL. Neoficial însă Condescu nu a ratat, la finalul săptămânii trecute, întâlnirea cu liderii USL, dar a făcut-o la separeul unui restaurant cunoscut din Târgu-Jiu.

Marin Condescu nu a răspuns invitaţiei liderilor USL de a participa la marea lansare a strategiei Uniunii, de vineri de la Târgu-Jiu. Condescu nu a fost prezent deşi a lăsat să se înţeleagă că va onora invitaţia, mai ales că liderii USL s-au înghesuit să îi intre în voie. Cu toate acestea, vineri, Condescu a preferat să nu se afişeze cu reprezentanţii USL-ului, fapt necriticat însă de liderii Uniunii. De altfel, vineri, liberalul Varujan Vosganian a explicat destul de rezervat fenomenul. “Noi am primit din partea Sindicatelor un document. Am înţeles că acest document este unul al Ministerului(n.r. Economiei), un document comun al Ministerului şi al Sindicatului şi această comuniune foarte strânsă între reprezentanţii sindicalişti şi Guvern a făcut ca domnia sa(n.r. Marin Condescu) să nu fie astăzi aici” a explicat Vosganian, la conferinţa de presă de după lansarea strategiei USL de la Târgu-Jiu. Întrebat de ce nu putea Condescu să participe măcar în sală ca simplu spectator, Vosganian a răspuns: “aceasta este o chestiune de opţiune. Este o problemă de opţiune. Aceasta este opţiunea dânsului. Opţiunea noastră este să îi invităm şi să îi respectăm pe toţi reprezentanţii structurilor sindicale”.

A preferat la Anna

La ceva timp după lansarea strategiei USL de la Teatrul “Elvira Godeanu”, Marin Condescu şi-a făcut apariţia în locul în care liderii USL serveau masa. A intrat la separeu pentru discuţii “neoficiale”, susţin martori la eveniment. De altfel şi Dan Ilie Morega, deputatul UNPR, a intrat în restaurantul în cauză, pentru a-şi saluta foştii colegi din PNL.

Directorii generali, opriţi de PDL

Nu numai Condescu nu a onorat oficial invitaţia useliştilor de a participa la evenimentul de vineri, lansarea strategiei energtice a USL, şi directorii complexurilor energetice, Tiberiu Trotea şi Octavian Graure, şi directorul SNLO, Daniel Burlan, nu au venit la Teatrul Dramatic. Graure ar fi declarat franc faptul că i s-ar fi interzis accesul la acest eveniment, în timp ce Trotea şi Burlan au motivat că nu sunt în localitate.

Anamaria Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here