La data de 4 septembrie 2024, polițiști din cadrul Poliției Orașului Novaci și Serviciului Ordine Publică, în cooperare cu lucrători ai Gărzii Forestiere și Ocolului Silvic Novaci, au desfășurat o activitate de verificare la două depozite de cherestea din Novaci și Ciocadia, în conformitate cu prevederile Legii nr.171/2010, privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice.
În urma verificărilor efectuate și a neregulilor constatate de polițiști la cele două depozite de cherestea controlate, aceștia au confiscat cantitățile de peste 3 metri cubi de cherestea și aproximativ 50 de metri cubi de lemn rotund, în valoare de 14.740 de lei, și au aplicat două sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea prevederilor Legii 171/2010, privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice, în valoare de 15.000 de lei, întrucât nu existau documente care să ateste proveniența materialului lemnos.