Volumul de proză „Șapte camere”, publicat de scriitorul gorjean Marius Iorga la Editura Eubeea, Timişoara, în anul 2018, invită la o incursiune în Lumea Misterelor şi promite aflarea unui Adevăr. Adevărul este revelat însă doar iniţiaţilor şi, oarecum, păţiţilor, chiar dacă desenul de pe prima copertă este mai mult decât sugestiv: o cruce cu susul în jos înscrisă în careul ferestrei! Prin urmare, „Șapte camere” poate fi considerat un mini roman mistic. Cuvântul ,,cameră” în această carte simbolizează o anumită dimensiune existenţială implicând explorarea ei printr-un bizar experiment (la pag.13, Evelin spune: „eu ţi-am propus o încercare […] dacă îţi ziceam să te duci altundeva, te duceai?”). La ieşirea din ea, personajul principal al cărţii, Dănuţ (un individ introspectiv şi introvertit care „în autocar , statea în spate…”), trebuie să depăşească încercarea, să se analizeze, să tragă învăţăminte şi să facă o alegere nu prea la îndemână. Aşa este şi viaţa, un şir de multiple alegeri până la alegerea finală şi definitorie! Cele şapte camere ale cărţii sunt şapte oglinzi, şapte portaluri către alte universuri sau alte moduri de a exista, şapte fiinţări, un soi de scară a lui Iacov pe orizontală (?!) în care autorul evoluează în căutarea desăvârşirii / împlinirii spirituale. Împlinirea bărbatului (la fel ca şi ispitirea) o dă femeia pentru că, aşa cum spun chinezii, yin (femininul: luna, intuiția și emoția, răcoarea, stabilitatea, noaptea, întunericul, apa, pământul, pasivitatea, somnul, interiorizarea) nu poate exista fără yang (masculinul: soarele, rațiunea, căldura, mișcarea, zi, lumină, foc, cer, activ, activitatea, exteriorizarea) şi invers. Dar desăvârşirea omului vine prin fuziunea cu divinitatea. De aceea femeia ,,lunatică” care apare la final de carte poate fi ori o întruchipare a divinului, a irealului ori o chiar o divinitate datorită faptul că este o (pro)creatoare: femeia prin naştere creează, dă viaţă, prin naştere se aproprie de Creator…
Străbătând cele ,,şapte camere”, Dănuţ întâlneşte diverse femei care îi propun sau îi oferă diverse paliere şi trepte valorice. Ele ar putea constitui tot atâtea ispite sau încercări menite să-l verifice, ajutându-l să se desăvârşească / să evolueze, căci prin femeie vine ispita, nu-i aşa? Femeia devine în această carte, pentru bărbatul Dănuţ o „Alfa şi Omega” care-i jalonează viaţa influenţându-i destinul. Dacă Alfa este Evelin, o femeie terestră şi tangibilă, Omega este femeia-lună, o femeie iluzorie care nici măcar nu poartă un nume în această carte! Cifra şapte a camerelor este foarte importantă şi deloc întâmplător aleasă pentru că ea este considerată numărul desăvârşirii , a echilibrului şi a păcii, este numărul divinităţii. Adepţii numeralogi ai lui Pitagora consideră că şapte înseamnă unirea materiei (patru) cu spiritul (trei) ceea ce spune foarte multe…
William Shakespeare a scris şi el despre aceste şapte camere considerându-le vârste ale omului (o idee preluată din vechime de altfel) deci cele şapte camere pot fi cele şapte etape din viaţa personajului principal Dănuţ.
În numerologie, cifra şapte este asociată cu mecanismul observaţiei, cu cercetarea celor şapte camere şi descoperirea adevărurilor primordiale şi universal valabile în toate dimensiunile Creaţiei. Cifra şapte descrie acea parte din noi care ne face călători spirituali ce îşi dedică timpul şi energia pentru a înţelege lumea din jurul lor şi pentru a descoperi sensul şi scopul vieţii.
Potrivit experţilor în numerologie, numărul şapte este guvernat de lună, iar oamenii care au ca cifră a destinului şapte sunt înclinaţi să caute adevărul vieţii. Poate nu întâmplător apare la finalul cărţii „femeia-lună”… La pagina 103 a cărţii, Dănuţ îi spune acesteia: „Nu mă mai ajungi, Lună! În veci! Nu ştii decât să mergi drept, nu poţi să ocoleşti obstacolele. Am aflat care ţi-e slabiciunea şi pot sa-mi bat joc de tine şi de scopul ce ţi l-a hărăzit un rac” dovedind că s-a iluminat descoperind adevărul. Numai că adevărul său este unul personal şi nu adevărul general, Adevărul absolut!
Iniţial, Dănuţ avea o soţie care îi oferise copii şi o viaţă împreună, respectiv o existenţă banală şi nu una spiritualizată. Se înţelege din text că a renunţat la ea pentru o anumită elevare promisă de această experienţă iniţiatică.
În prima cameră, el o întâlneşte pe Evelin care ar fi putut să fie o minunată aventură pentru care nu era însă pregătit. Ea simbolizează un ideal pentru Dănuţ, un ideal terestru , râvnit de orice bărbat; de altfel, „Evelin” tălmăcit ar însemna „copil dorit”. Dănuţ este un diminutiv şi semnifică şi el „Copil al Universului” de aceea personajului principal i s-a spus Dănuţ şi nu Dan. El este copilul care se iveşte pe lume şi creşte experimentând până la o anumită maturitate. Evelin este impulsul şi premiza nevoii de schimbare a lui Dănuţ („în el renăştea altceva, altcineva, un om pe care nu-l mai cunoscuse de mult, îl uitase, îl pierduse, cumva, printre zilele şi nopţile vieţii, apărea, iarăşi, la suprafaţă, stăpânindu-l”).
În continuare, autorul cărţii se joacă cu tainele şi cu simbolurile, fiecare femeie şi personaj din camerele cărţii având un nume care nu i-a fost ales întâmplător. Evelin este şi dualitate deci este o minciună. Numele de Elena semnifică torţă, lumină, rază deci ar fi ce care îl invită pe Dănuţ spre iluminare. Vasile / Basil este biserica, preotul, cel care îi arată practica spirituală. George este Gheorghe cel care a învins balaurul, păcatul lumii. Alexandru ar fi mândria şi idealismul, omul terestru, stăpânul lumii care îl corupe şi vrea să-l stăpânească; de altfel, Alexo semnifică a proteja, a apăra, iar Andros înseamnă bărbat. Numele de Adelina reprezintă ceva nobil, dulce, delicat, jovial, fermecător, fiind egal cu iluzia femeii (terestre), perfecte iar Miruna este pace, echilibru, mir, balsam pentru suflet. Evelin este iniţiatoarea, Adelina este aventura, Alexandru este maestrul, etc.
Fiecare femeie îi este şi provocare / ispită dar şi o călăuză care prin diverse mijloace îl determină pe Dănuţ să treacă pragul următoarei camere.
Dar Dan mai înseamnă şi „a judeca” sau „Dumnezeu este judecător”, ” Dumnezeu judecă prin mine” ceea ce conferă textului cărţii şi mai multe sensuri şi interpretări.
Femeia lunatică din cea de a şaptea şi ultima cameră pare că ar fi, în acest caz, adevărul revelat, desăvârşirea, mântuirea pe care o căuta omul ca scop al vieţii. O dată cu Dănuţ aflăm astfel că este nevoie de o abordare mai spirituală a vieţii decât una materială, emoţională.
Un fapt care atrage la această carte, pe lângă mistere şi subiect, este şi caracterul de introspecţie al textului, Marius Iorga insistând pe psihologia personajelor, cu precădere pe cea a lui Dănuţ.
Profesor Mariana Bendou
Scriitor, critic şi promotor literar
