A venit primăvara. Calendaristic ne-am ajuns. Stăm bine. Dar, ca de fiecare dată, urma alege… Parcurgem pe diagonală evenimente și oameni care mai ieri ocupau un loc important pe pagina de gardă a agendelor noastre, în care notam cu o anume periodicitate cam tot ce ni se părea important de ținut minte. Au trecut anii și ne-am mai pierdut din curiozitatea inventivă care ne sufoca în anumite momente ale zilelor noastre dedicate prieteniei și interesului pentru creația unor oameni dragi nouă, cărora le căutam cu obstinație compania. Vin doar cu două exemple, a căror umbră se întinde nemilos peste amintirea noastră. La fiecare început de primăvară, în chiar prima zi a ei, vorbeam la telefon cu D-na Sorana Gerogescu-Gorjan, urându-i din toată inima noastră de sănătate și de spor la masa-i de… lucru. Pentru că D-na Sorana avea treabă cât era ziua de mare. Era dedicată memoriei lui Ștefan Georgescu-Gorjan, și prin amintirea mereu vie ce-o păstra acestuia, îl ținea într-o actualitate de-acum și la îndemâna noastră pe sculptorul Brâncuși, omul providențial pentru viitorul orașului nostru.
Anul acesta, ar fi împlinit 85 de ani… Ne-a rămas doar Amintirea ei, pe care avem datoria s-o păstrăm, prețuind-o pentru tot ce ne-a dăruit. La Târgu Jiu, într-o instituție „de profil”, a ajuns Arhiva Gorjan. Dar nesperat. Încă nu știu dacă-l meritam. Să vedem cât și când vom fi în stare să o punem în valoare… Oricum, într-un inventar pe care ni-l imaginăm a avea o anume perspectivă, Arhiva Gorjan contează. Viitorii cercetători vor avea un motiv în plus să vină la Târgu Jiu.
Ziua-i de naștere, acum la început de primăvară, a trecut, din păcate, fără a ne cuprinde în vreun fel. Și e doar vina noastră… Luați cu viața, uităm să fim atenți cu cei ce ne-au băgat în seamă… Și e păcat.
Tot la început de primăvară, pe 2 martie, petreceam de ziua pictorului Constantin Blendea, din Gurenii Gorjului și atât de legat afectiv de orașul Târgu Jiu și de oamenii lui. Drept dovadă că Muzeul își face fală cu lucrările donate generos de pictor. Anul acesta, ar fi împlinit 95 de ani… I-a apărut, nemeritat de greu, un Catalog în care opera pictorului Constantin Blendea e cuprinsă între coperte somptuoase de album, iar în paginile-i elegante e trecută pe curat toată viața lui povestită până la amănunt de Călin Stejerean, directorul general al Muzeului Național de Artă al României. Să încercăm să facem un eveniment de ținută, pe care-l merită, printr-o lansarea la Muzeu, la Târgu Jiu, a albumului-catalog, într-un spațiu mobilat de Sărbătoare, cu câteva dintre lucrările lui aflate în… depozit. Întru aducere aminte. Măcar atât!
Ne-ncutroape viața, tâvălindu-ne zilnic, pe fiecare dintre noi, după puteri. Și uităm, „uita-ne-ar moartea”! Noroc că nu toate lucrurile se întâmplă pe lume așa cum ne-am dori-o…
Intrăm în primăvară. Măcar lucrul âsta să-l ținem minte!
Încercând să ne păstrăm în actualitate, transcriem o pagină dintr-o agendă mai veche cu speranța că amintirea ne va mobiliza…
Parcurgem cu voluptate filele unui calendar scufundat anul acesta doar pe alocuri în oglinda albă a unui anotimp, uitat până şi de vânătorii predispuşi să-şi revalorifice mai vechile aventuri inventate cu talent autentic. Miroase a primăvară şi cu mâna dreaptă atârnată deasupra vederii încercăm să distingem ultimii sfinţi tatonând cu insistenţă cerul perfect ilizibil de deasupra noastră. Nume misterioase încing catalogul cu părerile unor personaje devenite peste noapte foarte importante, capabile de-acum să-şi revendice opera princeps ca pe o certitudine asumată. Sărbători altădată cinstite ca lumea sunt reduse astăzi la dimensiuni modeste, cât să le cuprindă, cu bani puţini, cel mai concentrat rezumat al evenimentelor cu impact sigur la publicul larg, preocupat sincer până şi de problemele artei.
Steaua lui Brâncuşi, ultimul pe lista aprobată fără vreo abţinere, e iar preumblată cu alai, închipuind solemnităţi pantagruelice susţinute cu discursuri bolborosite slab de aceiaşi mireni tot mai palizi şi mai smeriţi. E o dovadă în plus că simţim şi aici criza ca pe o experienţă personală, năzuind suprasaturaţi de aceleaşi idei la o altfel de ilustrare a însingurării noastre. Un lucru e cert, sunt încă la modă eroii împotriva cărora toate cuvintele rostite dintr-un anume interes se destramă neputincioase, dialogul fiind de cele mai multe ori imposibil şi fără miză. Vorbim singuri, zgomotos şi meschin, refugiindu-ne vulgar în spatele unei lumi modificate genetic.
În vâltoarea locală, copleşiţi de impulsuri organizatorice sângeros motivate, acceptăm triumful ca pe o posibilă revanşă supralicitată conjunctural. Structural, suntem circumscrişi politic, verificaţi şi controlaţi cu aceleaşi unităţi de măsură, vechi şi îmbibate cu exagerări flagrant moştenite. Uriaşa operă a lui Brâncuşi pledează de când lumea pentru o reabilitare în componentele ei esenţiale, predispusă la a-şi diaboliza potenţialul cultural pe o scenă încercată de atâtea reverii estetice. În ciuda unei tandre familiarităţi cu lumea seducător-misterioasă a operei lui, blazonul fără ştaif ne trădează suficienţa de atâtea decenii cu care ne justificăm entuziasmul imaginat doar la ocaziile branşate euforic şi jubilativ. Oferim de fiecare dată un regal de senzaţii semiculturale, promovând divertismentul într-o lume globalizată cu ziua, resemnată erotic şi plictisită afectiv. Din această cauză, declaraţiile de presă sunt dedicate editorial, încercând o conciliere controlată a manuscrisului cu vorbele goale prost focalizate, de cele mai multe ori fără impactul scontat. Totul pare a fi un exerciţiu de purificare culturală, mărturisitori voluntari pledează fără simbrie, încercând nu fără succes să legifereze cu spasme o mediocritate angajată jalnic.
La un recesământ ad-hoc, rămân în scripte doar câţiva inşi legitimaţi „trendy”, cu fizionomie morală şi imunitate confirmată. Suntem, aşadar, în situaţia de a ne recunoaşte palmaresul, succesele locale ne-au strivit de fiecare dată public, înregimentându-ne într-o actualitate camuflată tragic şi asimilată revendicativ.
Şi totuşi, vine primăvara, anotimpul cu care începem de fiecare dată anul sărbătorindu-l după puterile noastre pe Brâncuşi. Cu plăcerile culturale revigorate, între 19 februarie şi 16 martie suntem devotaţi calendarului, manevrând la toate ocaziile agendele de lucru încărcate cu cifre şi frânturi de fraze neapărat esenţiale pentru oricine stă să ne asculte. Dar, nu uităm să supralicităm momentele conjuncturale în acord cu admiraţia şi nădejdea triumfului în posteritate a celor pe care încercăm să-i flatăm cu mici atenţii publice, nuanţând cu civilitate schimburi de urări ingenuu maximizate şi deturnând cu interes scopul folosind toate mijloacele noastre modeste. Dintr-o bibliografie imaginată numai pentru eventuali exegeţi, nu pot să lipsească numele marcante ale unor intelectuali publici acreditaţi din pasiune pe lângă viaţa şi opera lui Brâncuşi. Sunt şi au fost aproape de noi: Doina Lemny, Ion Pogorilovschi, Nina Stănculescu, Dumitru Daba, Constantin Zărnescu, Sorana Georgescu-Gorjan. Din convingere şi păstrând tradiţia suntem pentru fiecare dintre Domniile lor nişte tandri neguţători de vorbe frumoase, alcătuitori conştiincioşi ai unor rapoarte pline de felicitări captive într-un perimetru strict alocat.
De 1 Martie o serbăm pe Dna. Sorana Georgescu-Gorjan, urările noastre de sănătate şi de bine constituindu-se într-o pledoarie nevinovată pentru deslegarea la primăvară a tuturor celor cu idei şi cu plăcerea discursului epistolar ocazionat de o aşa aniversare. Demersul nostru revuistic e o altă întâlnire după Brâncuşi, motivată de admiraţia ce-o purtăm celei care păstrează cu sfinţenie memoria arhivei inginerului Ştefan Georgescu-Gorjan, constructorul Coloanei de la Târgu-Jiu.
Numai și parcurgerea titlurilor din bibliografia textelor publicate de Dna. Sorana Georgescu-Gorjan în diferite reviste de specialitate ne taie răsuflarea şi ne mobilizează la un studiu aplicat şi serios asupra operei sculptorului care ne-a impus lumii. Și nu-i puțin lucru…
Vasile VASIESCU
1 martie 2009
