Primarul din Turburea, cercetat penal pentru abuz în serviciu

456

barca deschidere 2Edilul comunei Turburea, Ion Bîrcă, este anchetat de reprezentanţii Inspectoratului Judeţean de Poliţie(IPJ) Gorj pentru abuz în serviciu şi asta ca urmare a felului în care s-a făcut demolarea unei şcoli din localitate. Primarul este de fapt cercetat pentru că nu a întocmit o comisie din cadrul Consiliului Local Turburea care să supervizeze materialele rămase în urma demolării acestei unităţi de învăţământ, aşa cum cere legea.

Din voia primarului aceste materiale ar fi ajuns pe la diverşi cetăţeni, care ar urma să rămână îndatoraţi ,,electoral” edilului local. O parte a consilierilor locali au sesizat poliţia, care a început cercetări în cauză, vizând, în special, activitatea edilului local, acuzat de abuz în serviciu contra intereselor publice.

De la finalul lunii trecute, la Turburea, autorităţile locale au început demolarea a două corpuri de sesizareclădire din ceea ce fusese anterior Şcoala de Arte şi Meserii. Unitatea de învăţământ s-a dărâmat ca apoi o parte a materialelor rezultate (cărămidă, ţiglă) să ajungă în posesia unor cetăţeni din Turburea, care le-au cărat acasă la ei cu căruţele. Nu numai materialele rezultate în urma demolării au dispărut, se plâng poliţiei consilierii locali, ci şi unele materiale care se aflau în magazia şcolii, acestea fiind ţevi, grătare, obiecte de mobilier, “bunuri care au dispărut fără urmă”. Reclamanţii susţin că primarul Bîrcă nu i-a consultat în prealabil, nu a întocmit o comisie de inventariere a bunurilor din clădirea care se întindea pe o suprafaţă de 400 de mp, mai ales că din comisie trebuiau să facă parte şi consilierii locali. “Conform legii 215 şi 393 privind statutul aleşilor locali, patrimoniul comunei Turburea, compus din toate bunurile mobile şi imobile, este administrat de către Consiliul Local Turburea. Din acest motiv era normal ca toate materialele sesizare2rezultate din demolare să fie inventariate de către o comisie din partea Consiliului Local Turburea, ceea ce nu s-a făcut. S-a realizat o comisie formată din aparatul propriu al primarului, lucru ilegal. Consilierii puteau hotărî ce să se întâmple cu materialele rezultate din această demolare şi la ce instituţii din localitate să ajungă”, a declarat consilierul, Victor Băran.

Comisie fără specialişti

Bîrcă face însă o comisie, dar nu compusă din persoane specializate. Comisia nici nu s-ar fi deplasat la faţa locului, adică în şantier, pentru a vedea cum s-ar fi desfăşurat lucrările, explică poliţiei, consilierii. Poliţiştii anunţă că vor face cercetări. “În cauză poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice. Urmează ca dosarul penal să fie apoi înaintat Parchetului”, a declarat Bogdan Scafeş, purtător de cuvânt al IPJ Gorj. Primarul susţine, în schimb, că nu îşi face prea mari griji de acest dosar penal, mai ales că nu se consideră vinovat de nimic. “Am comisie, dar şi consilieri care se ţin numai de reclamaţii. Nu am vândut nimic, nu am furat nimic. Ce să faci cu o cărămidă veche de 70-80 de ani. Copiii mai iau una alta de pe aici, dar în rest nu a luat nimeni, nimic. Ce să ia, moloz? Am materialele din magazie pe proces-verbal, făcut cu directorul şcolii. A semnat şi viceprimarul. Nu îmi fac probleme de acest dosar”, a declarat Bîrcă, referitor la cercetarea care se efectuează în cazul său. Primarul comunei Turburea mai este cercetat şi în dosarul “ţevile”, ajunse “gratuit” în comună.

Anamaria Stoica

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here