Motto:
,,Consider ,,Ora 25” una din cele mai mari cărți ale generației noastre, din toate țările.”
,,Socotim că este de datoria fiecărui român să-l citească, nu numai că este vorba despre cea dintâi creație literară importantă a emigrației românești, ci și pentru că revelează un aspect al istoriei contemporane pe care niciun alt scriitor european sau american nu l-a pus în lumină cu atâta claritate și atât de pătrunzător”
Mircea Eliade
Înainte de toate, câteva repere bibliografice se impun. C. Virgil Gheorghiu, scriitor și jurnalist român, s-a născut pe 09 septembrie 1916, în comuna Războieni, județul Neamț, o localitate cu nume predestinat, în sensul că a apărut pe lume în timpul Primului Război Mondial, când România, după o neutralitate provizorie, a intrat în război alături de Antanta, ca apoi să cunoască teroarea celui de-Al Doilea Război Mondial, sursă de inspirație pentru capodopera sa romanescă, ,,Ora 25”. Urmează cursurile unui liceu militar la Chișinău și Cernăuți, dar, după studiile liceale, renunță la cariera militară și se înscrie la Facultatea de Litere și Filosofie a Universității București. Debutul se produce cu o carte de poezii cu titlul” Viața de toate zilele a poetului”. Urmărind câteva numere ale Revistei Fundațiilor Regale din 1936, pe ultima copertă, verso, la rubrica „Opere premiate ale tinerilor scriitori” apare și C. Virgil Gheorghiu cu „Marea Vânătoare” și „Drept și viață”. Pentru volumul „Caligrafie pe zăpadă”(1940), primește Premiul „Fundației Regale „Carol al II-lea”. În același an debuteză ca reporter la ziarul „Timpul”, colaborează la „Universul”, „Curentul” și „Universul literar”. În 1939 se căsătorește cu Ecaterina Burbea, avocată la Curtea de Apel din București.
În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial este trimis pe front în calitate de reporter și publică reportaje în marile cotidiene, apărute și în volumele: „Ard malurile Nistrului” (1941), „Am luptat în Crimeea” (1942), ”Cu submarinul la asediul Sevastopolului” (1942). În 1943 scrie primul său roman și în același an e numit atașat cultural la Ambasada română din Zagreb, Croația. Închiderea granițelor românești l-a determinat să ia calea exilului. Împreună cu soția, evreică, traversează Europa Centrală și timp de doi ani trec prin experiența lagărelor postbelice. În 1947, refugiat în Germania, studiază teologia, la Heidelberg, iar în 1948 se stabilește în Franța, este hirotonisit preot la Biserica Română „Sfinții Arhangheli” din Paris (1963). Își continuă activitatea literară, publicând în jur de 40 de volume. Apariția romanului proeminent „Ora 25”, în 1949, în limba franceză, apoi tradus în alte 30 de limbi, fiind și ecranizat, îi aduce celebritatea în lume. Scriitor și veritabil intelectual, cu o biografie ieșită din comun, se stinge din viață pe 22 iunie 1992 la Paris.
Pleacă în lumea fără de întoarcere, dar cu o anumită consolare, împăcare sufletească, având în vedere că în 1991, deci cu un an înainte de a-și da obștescul sfârșit, romanul său, „Ora 25”, apare și în românește, tradus fiind de către Monica Lovinescu, fiica criticului și istoricului literar Eugen Lovinescu.
Apare în mai multe ediții, a patra în Editura” Sens”, Arad, 2017, cu Prefața de la prima ediție semnată de Gabriel Marcel, Paris, 1949, în Colecția „Omul și lumea”. Este un roman original, obiectiv, realist, de creație și analiză, inspirat din experiența trăită în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial și în anii postbelici. Titlul romanului, mai puțin obișnuit, impresionant, stârnește interesul, curiozitatea cititorului, dar, pe parcursul acțiunii, află semnificația acestuia.
,,Romanul meu, afirmă Traian Korugă, alias C. Virgil Gheorghiu, va fi o istorie reală. Personajele vor exista în realitate”. “Eroii mei sunt toți oamenii de pe fața pământului. Întrebat ce titlu dă romanului, iată și răspunsul:”Ora 25”, a zis Traian. „Acesta este timpul în care orice încercare de salvare e prea târzie: ”Chiar și Messia dacă ar vrea, ar fi prea târziu. Nu ultima oră, ci o oră după cea din urmă oră. Este cu precizie timpul societății occidentale.”
Se referă la societatea tehnică occidentală, în care omul este privit numai în dimensiune socială, ca un robot. Societatea tehnică poate crea confort, nu însă și spirit.
,,Declinul Occidentului” este lucrarea principală a filosofului german Oswald Spengler (1880-1936) în care pune accentul pe criza culturii umane. Tot el scrie și „Omul și tehnica.” Despre decăderea morală a societății tehnice a scris și Ernesto Sabato: ”Pe măsură ce turnul cunoașterii e tot mai impunător, iar partea închisă în el tot mai înspăimântătoare, omul de pe stradă e tot mai neînsemnat, iar singurătatea lui tot mai incertă.”
Originalitatea scriitorului C. Virgil Gheorghiu se observă și în structura compozițională a romanului. Prima parte cu titlul „Fântâna” reprezintă, după opinia noastră, partea introductivă a scrierii, în care sunt prezentate elementele premergătoare ale acțiunii, spre a înlesni înțelegerea acesteia de către cititor. Este un fel de prolog. Urmează cele cinci capitole: „Cartea întâi”, Cartea a doua”, „Cartea a treia”, „Cartea a patra” și ”Cartea a cincea”. ,,Intermezzo” şi ,,Epilog” sunt ultimele capitole. Acţiunea romanului se deschide cu prezentarea unor fapte ce se petrec într-un sat ardelean, Fântâna. Facem cunoştinţă cu cele trei familii din care fac parte protagoniștii acestei capodopere, Traian Korugă, un intelectual de mare clasă, scriitor cu o sensibilitate filosofică, Nora, soția lui, o evreică, femeie instruită și puternică (“Sunt o femeie care luptă cu toate puterile ființei ei, cu tot instinctul și cu toată luciditatea ei, ca să-și apere dreptul la viață!”) de asemenea, Johann Moritz, un om simplu, şi cu alte personaje, Alexandru Korugă, tatăl lui Traian Korugă, preot în localitatea Fântâna, un om cultivat care putea avea o carieră universitară, şi Suzana, soția lui Johann Moritz, provenită dintr-o familie înstărită, o femeie care dovedește, prin comportamentul ei, statornicie în dragostea față de soț.
Johann Moritz, un tânăr de 25 de ani, singur la părinți, extrem de sărac, lucrând în gospodăria preotului, dorește să plece în America pentru a face rost de bani spre a cumpăra ogorul lui Nicolae Profir, pe care să-și construiască o casă. După cum se știe, în prioada interbelică, mulți ardeleni s-au dus în America, în același scop. Pentru că îi căzuse cu tronc la inimă Suzana, fiica lui Iorgu Iordan, un om foarte agresiv, de care se teme permanent, Johann Moritz renunță la plecarea peste ocean, desi preotul Alexandru Korugă îi pregătise un sac cu merinde.
Creând un moment romantic de iubire între cei doi îndrăgostiți, sub clar de lună, Suzana îi adresează iubitului ei întrebarea: ”Oare și noi avem stelele noastre pe cer?”
Scena admirării ogorului pe care voia să-l cumpere, pentru Johann Moritz, o adevărată ființă vie, alături de Suzana, este similară cu cea din romanul ,,Ion” al lui Liviu Rebreanu.
Sosit la Fântâna, comuna lui natală, însoțit de un coleg de facultate, Traian Korugă, scriitor și filosof, dorește să-și cumpere un teren cu drepturile lui de autor, pentru construcția unei case. În continuare, printr-o digresiune, Traian Korugă filosofează, își prezintă propriile reflecții despre viață și problemele ei.
,,Cartea Întâi” începe cu eliberarea din închisoare a lui Iorgu Iordan, care fusese condamnat la 10 ani pentru uciderea soției, Iolanda, mama Suzanei și înrolarea lui în armata germană, fiind de această etnie.
Johann Moritz, care gândește cu o judecată matură, peste vârsta lui, căsătorit cu Suzana, având și doi copii, sunt ajutați de preotul Alexandru Korugă să-și construiască o casă, profitând de banii oferiți de Traian Korugă.
Șeful postului de jandarmi din comuna Fântâna, un afemeiat, îi face avansuri Suzanei, dar aceasta, fidelă soțului, îl respinge categoric. În situația aceasta, fără scrupule, șeful de post le trimite ordine de rechiziționare lui Marcu Goldenberg, doctor în drept, și lui Johann Moritz, agricultor. Sunt duși la legiunea de jandarmi, apoi într-un lagăr de muncă. Începea calvarul vieții lui Moritz, considerat pe nedrept evreu. Alexandru Korugă, preotul, merge atât la legiunea de jandarmi cât și la prefect să le spună că Johann Moritz nu este evreu, el este un ortodox. Și intervenția lui Traian Korugă la ministrul de Război al României este zadarnică. Șeful de post primește ordin să rechiziționeze și casele celor doi. O convinge pe Suzana să scrie o cerere de divorț, pentru a-și salva casa.
Câțiva evrei, împreună cu Johann Moritz, cu complicitatea maiorului, reușesc să treacă în Ungaria cu gând de a pleca în America.
Traian Korugă se căsătorește cu Nora, directoarea ziarului românesc ,,Occidentul”. Nu spune soțului că este evreică. Leopold Stein, tot evreu, avocat, reușește să sustragă actele de stare civilă ale părinților Norei, în care scrie că sunt evrei și o sfătuiește să le ardă. Nora dă o declarație că nu este evreică.
Cu plecarea celor trei evrei în America, cu aprobarea comitetului evreiesc de la Budapesta, nu și pentru Johann Moritz, nefiind evreu, începe „Cartea a doua”. Johann Moritz este arestat de polițiștii maghiari și torturat de gardieni, apoi, eliberat din închisoare, este dus la un lagăr de muncă.
Pentru semnificația ideilor exprimate de contele Bartholy, purtătorul de cuvânt al guvernului maghiar, în dialogul cu fiul său, Lucian, îl redăm în întregime:
„Cultura noastră, Lucian, a dispărut. Ea avea trei calități: iubea și respecta frumosul, obicei învățat de la greci, iubea și respecta dreptul- obicei învățat de la romani, iubea și respecta omul-obicei pe care l-a învățat, greu și foarte târziu, de la creștinism. Numai prin respectarea acestor trei simboluri, Omul, Frumosul şi Dreptul, a devenit cultura noastră occidentală ceea ce a fost. Și acum pierde cea mai importantă moștenire, respectul și dragostea pentru om. Fără acest respect și această dragoste, cultura occidentală nu mai există. A murit!…”.
Când Lucian vine cu argumentul că de-a lungul istoriei au fost epoci mult mai negre, tatăl său îi dă dreptate și continuă discuția: „Dar noi învinsesem barbaria și începusem să prețuim omul; această etapă abia pornise. A apărut însă societatea civilizației tehnice care distruge tot ce am câștigat și creat timp de secole. Civilizația tehnică a reintrodus disprețul pentru om, exact ca în barbarie. Omul este astăzi redus doar la dimensiunea socială.”
Lucian s-a uitat la ceas.
– „Ceasul meu a stat, a zis el. Vrei să-mi spui cât e ora, tată?”
– ,,Este ora 25!”
– ,,N-am înțeles! a zis Lucian”
– ,,Cred și eu că n-ai înțeles! Nimeni nu vrea să înțeleagă!
Este „Ora 25”, ora exactă a civilizației europene!”
Nu putem spune că acest roman este o operă strict autobiografică, chiar dacă autorul și soția sa au trecut prin aceste experiențe relatate aici, când oamenii erau obligați ,,să trăiască aventuri dramatice pe care nici scriitorii de romane senzaționale n-ar îndrăzni să le imagineze. Traian Korugă și contele Bartholy sunt purtătorii de mesaj al autorului în această operă.
„Cartea a treia” continuă cu peripețiile lui Johann Moritz. Plecat din lagărul din Ungaria, sosește în Germania pe 21 iunie 1941, sub o altă identitate etnică impusă: Moritz Ianoș, maghiar, 32 de ani, lucrător necalificat. Lucrează într-o fabrică de nasturi cu deviza: disciplină, supunere, muncă, ordine, cu avertizarea că „le fotografiază și gândurile.” Lui Johann Moritz îi este teamă de tot ce este german, chiar și „de aerul pe care îl respiră”. Pentru că n-au voie să întrețină relații intime cu femeile germane, amenințați cu închisoare, sunt aduse femei poloneze din lagăre cu promisiunea că sunt puse în libertate dacă 6 luni fac dragoste cu bărbații din fabrică.
Bolnav de o dublă pneumonie, Johann Moritz stă în spital 2 luni, după care medicul îi dă un concediu cu recomandarea să locuiască cu cineva pentru îngrijiri, rugând-o chiar pe o soră din spital, Hilda. Se căsătorește cu Hilda, având și un copil, Franz.
Acest capitol se încheie cu o scrisoare a lui Traian și a Norei, din Ragusa, Dalmația, expediată pe 20 august 1944, îngrijorați de viața părinților, Alexandru Korugă și soția sa. Se pare că a existat o premoniție.
Începând cu următorul capitol, evenimentele se manifestă tumultuos, se precipită: România a capitulat, țara este ocupată de ruși. Doi țărani îl escortează pe Alexandru Korugă la primărie, fiind deferit Tribunalului Poporului condus de Marcu Goldenberg, eliberat de ruși din închisoare, pentru că a ucis în lagăr un evreu. Din completul de judecată făceau parte oameni simpli, Aristița, mama lui Johann Moritz și Ion Călugăru, cel care, cu 15 ani înainte, a ucis un jandarm.
Preotul Alexandru Korugă, procurorul George Damian și opt țărani înstăriți sunt condamnați, fiind împușcați la marginea gropii de gunoi chiar de către Marcu Goldenberg. Preotului, care nu murise, i se imputa că a rostit o rugăciune pentru o bandă de fasciști. Este salvat de Aristița, pentru care este arestată. Hilda și copilul ei, Franz, au fost mistuiți de flăcări, la fel ofițerul Iorgu Iordan. Johann Moritz, având misiunea de a escorta niște francezi, dezertează cu ei, după două săptămâni privit ca un erou, află că este dușmanul națiunilor aliate, pentru că era român, iar România era considerată inamică.
Traian Korugă și soția sa, Nora, sunt arestați și tratați ca cetățeni ai unui stat inamic, după ce au fost nevoiți să meargă per pedes apostolorium 200 de kilometri în timpul capitulării Germaniei naziste, 1945, pentru a ajunge la Weimer, orașul lui Goethe, în zona americană, considerată de ei un loc de refugiu, pentru a scăpa de teroarea germană și sovietică: „Am făcut 200 de kilometri pe jos ca să ajungem la ei” (la americani). „Am alergat ca spre Mecca”. „Noi am fugit de teroarea sălbatică a rusului.”
„Pământul, spune Traian Korugă, a încetat să mai fie al oamenilor”. Mama lui Traian Korugă, preoteasa, este dusă la primărie de către doi țărani cu banderole tricolore la braț, unde a fost umilită, batjocorită de ruși și de țărani, iar a doua zi după întâmplare, s-a spânzurat în poiata găinilor. Sunt atrocități înfăptuite de comuniști: oameni arestați fără niciun motiv. Aflați amândoi în aceeași închisoare, un timp sunt chiar în aceeași celulă, Traian Korugă face unele referiri în legătură cu civilizația occidentală care „aflată în ultima fază de progres, nu mai înregistrează existența individului. Omul mecanizat este redus la funcția de robot.” Va urma
Constantin E. Ungureanu
