Ideea cărţii „îndreptar sufletesc” a poetului-filozof gorjean Daniel Murărița (pe care în postfaţa cărţii Zenovie Cârlugea îl numește „un gânditor original şi profund”) ar fi punerea sub semnul îndoielii a Divinităţii dacă nu chiar o negare totală a acesteia!
Prin urmare, dacă lumea pe care o zugrăveşte în aforismele sale, o lume îndepărtată de Dumnezeu şi de Sine, este sumbră (pag. 73 – „Între mine şi mine, eu sunt doar un zid care se striveşte pe sine, un zid care nu cuvânt”), el o acceptă ca atare (pag. 55 – „Sunt soldatul nefericirii. Nu voi ceda!”, pag. 54 – „Greşelile istoriei, scuzele tardive şi neverosimile ale istoriei”, pag. 55 – „Ce să mai ucizi la un Dumnezeu apatic?”) şi o promovează în manieră personală (pag. 46 – “Răstignirea, punerea de-a doua a fiinţei”.)
Nu ştiu dacă mesajul general al cărţii se vrea a fi unul moralizator aşa cum nu ştiu dacă ar putea exista o astfel de moralitate şi mă întreb în ce măsura ar putea sluji ea umanităţii…
Ideea existenţei unui „univers concentraţionar”, numit Rai, îi repugnă autorului. Aceasta nu trebuie să fie un scop în sine către care Omenirea este nevoită să-şi dirijeze existenţa şi atunci soluţia pe care o propune Daniel Murăriţa este fuga; dar, unde s-ar putea fugi în acest caz?! Cui îi foloseşte în realitate dezertarea?
Titlul cărţii, „îndreptar sufletesc”, titlu scris de autor cu litera mică, oferă un răspuns în acest sens (pag. 66 – „Cu toţii suntem centrul universului însă nu şi centrul de greutate”). Curajul şi lupta e specific martirilor pe când abandonul, laşitatea şi fuga nu fac cinste dar promit supravieţuirea şi confortul, victorie asupra lumii. Daniel Murăriţa oferă astfel cititorului un „îndreptar sufletesc” mai la îndemână, mai uşor de înghiţit şi de executat, propriul cod de maniere şi de legi având pretenţia de aforisme. Nu Tablele Moralei creştine, nu un Decalog, ci vreo 500 de aforisme sunt grupate în două părţi ale cărţii: „gânduri suspendate” şi „punctele de suspensie ale îndoielii”. Cel de al doilea capitol cuprinde, la rândul său, două subcapitole cu titlurile „gândul interior” şi „gândul exterior”.
Se pare că autorul „îndreptarului” nu poate face raportarea individului la universul său exterior şi este nevoit să le trateze distinct în această carte. Imaginea pe care şi-o formează cititorul despre personajul cărţii, dacă se poate numi astfel omul, este aceea că el trece de la faza rătăcitorului ancorat însă în divinitate (de aici şi sintagma „cu capul în nori”) la cea de om eliberat, libertatea fiindu-i dată de îndoiala şi nu de liberul arbitru că în creştinism. Ar fi un fel de „Mă îndoiesc deci exist!” ce-l parafrazează pe binecunoscutul „Cogito ergo sum / Gândesc deci exist!” al lui René Descartes…
Prin urmare, îndoiala ar fi cea care eliberează omul de canoanele religioase deschizându-i porţile unor noi universuri şi modalităţi de fiinţare (pag. 85 – „Îndoiala e balastul care ţine în echilibru corabia certitudinii”). Deci, în viziunea autorului, dinamica vieţii umane este dată de negarea adevărului (îndoiala) care duce la frământare interioară (pag. 74 – „Între factual şi nonfactual, căutarea este o
întâmplare factice. Frământarea, piruetă între eu.”)
La fel ca şi în creştinism, morala autorului cărţii recunoaşte suferinţa ca o condiţie sine quanon a eliberării, eliberare văzută ca victorie sufletească. Astfel că numai cel care a cunoscut durerea poate depăşi condiţia mizeră a umanităţii.
Înainte de a trece la cea de a doua parte a îndreptarului său cu aforisme, Daniel Murăriţa mărturiseşte la pag. 38: „Sufletul meu – cimitir deschis”. Suferinţa este, în acest caz, dacă nu purificatoare măcar un prilej de meditaţie prin negare (îndoială) ce face trecerea către un alt stadiu existenţial. El conchide la pagina 41 (făcând trecerea către partea a doua a cărţii): „În fond, pus pe hârtie, sufletul este un eşafod al cuvintelor. Între măcel şi sacrificiu, sângele se tot joacă cu nuanţe”.
La un moment dat, autorul consideră că importantă nu este existenţa unei lumi sau religii anume ci contează nevoia omului de a se elibera de constrângeri, autodeterminarea sa (pag. 19 – „Lumi mai bune nu există. Există doar încercarea de supravieţuire şi dorul necurmat de a respira aer curat, proaspăt.”)
Prof. Mariana Bendou, Scriitor, critic literar
