„E Vremea Sărbătorilor” şi lectura unei plachete de versuri pe această temă e binevenită mai ales la gura sobei şi cu o cană de ceai fierbinte în faţă…
Prin urmare, cartea Magdalenei Rădulescu ce poartă acest titlu (apărută la Editura Contrafort din Craiova în anul 2018) este o frumoasă invitaţie în acest sens putând constitui în acelaşi timp şi un preţios dar numai bun de aşezat sub pomul de Crăciun („Iar te voi aştepta sub brad, / Ca-n fiecare an, iubire, / Şi chiar dacă vei fi plecat. / Îmi eşti cadou în amintire”).
Versurile cărţii ne transpun în lumea iernilor copilăriei în care „totul e purificat”, iar cântecele colindelor vorbesc despre „nori şi ger” dar şi despre pace sufletească ori iubire. („Ninge iar cu fulgi mărunţi, / Dar tu nu eşti lângă mine / Colindele să mi le asculţi / Şi ale inimii suspine”) înălţându-se către cerul deschis şi devenit mult mai aproape. Odată cu ele şi sufletul poetei colindă recunoscător pentru binefacerile primite în diversele împrejurări ale vieţii („Rămâi aproape cerul meu, / Şi nu te face sul de carte / Mi-e sufletul la apogeu / Şi inima mi-o simt departe!” culminând cu „Şi n-aş da cerul meu senin, / Pe vreun sărut sau pe-un suspin”).
Dar „Vremea Sărbătorilor” se vrea a fi o carte mult mai profundă ce atrage atenţia asupra nevoii de purificare, de înălţare spirituală a omului nu doar în preajma Sărbătorilor de Iarnă, ci în vederea Mântuirii sale după sfârşitul care va veni curând.
Există o anumită înrâurire a zicerii poetice versurile curg asemeni unui pârâu din care sufletul cititorului bea cu plăcere astâmpărându-şi setea lăuntrică mai mult sau mai puţin conştientizată dar devenită acută în „Vremea Sărbătorilor” de iarnă, la finalul cărora doar Naşterea Sfântului Prunc o mai poate astâmpăra.
Poezia cărţii este nu doar tristă ci mai ales durută, simţită; ea emoţionează până la lacrimi. E o poezie cu care cititorul sensibil şi religios se poate identifica şi pe care îl poate mişca dacă nu chiar şi schimba. Recunosc faptul că şi eu m-am regasit printre aceste rânduri asemănarea cu versurile cărţii mele „Dragostea, Nădejdea şi Credinţa” fiind surprinzătoare.
Sinceritatea mărturisirilor Magdalenei Rădulescu este debordantă iar simplitatea versurilor scutite de metaforele artificiale cucereşte. Se vede clar că autoarea cărţii nu scrie pentru critici literari sau nu ştiu care lectori pretenţioşi, elitişti, ci se adesează celor „curaţi cu inima”, iubitori de poezie şi frumos („carmina” din latină), de dumnezeire, cinstiţi cu ei înşişi.
Mi se pare aproape imposibil ca cineva să nu găsească ceva de remarcat şi adorat în poezia Magdalenei Rădulescu. („Primiţi un strop de suflet şi mister / Şi rănile legaţi-vă cu el, / Rugaţi-vă apoi şi pentru mine / Să pot să dăruiesc ce se cuvine!”)
Eleganţă şi corectitudine în exprimare, delicateţe şi rafinament… ce altceva s-ar mai putea spune condensat despre poezia Magdalenei Rădulescu?
Poate doar că orice carte de versuri pe care a publicat-o până acum este un regal poetic pe care ar fi păcat să îl ratezi şi care va rămâne actual pentru decenii…
Mariana Bendou, Scriitor, critic şi promotor literar
