Motto: ,,Iubim ca să ne iubească, că unde dreptatea ne așteaptă. Acolo ea se deșteaptă”
Într-o iarnă, cu labirintu-i de nea, infinitul vine ca întruchipare a poeziei. Atunci mă identific cu iluzia sub un cer mângâiat de Luceafăr. Începe un ,,basm” al fiinţei. Când Dumnezeu reîntregeşte esențe, transformându-le în revelații de iubire.
Un Luceafăr coborât în artă, care cu nemărginirile-i de gândire o transformă în invitație și adresare. În oglinda acestui spațiu, te-am visat. De atunci, universul acesta căruia îi repet şi nu şi da, îmi aduce o rază din neştiutul neuitării.
Comprehensiv, cu frumuseţea neobişnuită, visul poetului din « liniştea uitării » se regăseşte în lumina invizibililă a gândului.
Pasărea Pheonix a naturii te reîntinereşte universul compensativ al poetului, prin iubire.
Dorul pătrunde dintr-o tăcere îngheţată în tinereţea spaţiilor cosmice. Demonul eminescian care a pierdut conştiinţa atemporală îşi asumă destinul creatorului de lumi, rătăcitor prin natură. Visând ca la o ,,umbră dulce” ce încoronează lumina, poezia înserării a apelor linisțite, a codrului, capătă ecloziunea renaşterii sentimentale ce dinamizează visul în spaţiul plin de farmec. Prin liniștea uitării cad flori de tei pe pământ, amintind dragostea poetului în tăcerea înfiripată de un sărut al luminii. Alteori, în liniştea imaginilor din insula lui Euthanasius, o renunţare aminteşte de Iisus.
Victoria Sârbu
