Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia a organizat, săptămâna trecută, o întâlnire de lucru la care au participat reprezentanți ai mediului de afaceri și autorități publice din județul Gorj. Scopul acestei sesiuni a fost de informare a potențialilor beneficiari cu privire la oportunitățile de finanțare oferite prin Programul Tranziție Justă 2021-2027.
Evenimentul s-a desfășurat în două etape distincte. Prima s-a concentrat pe prezentarea și discutarea Ghidului Solicitantului pentru acțiunea „Dezvoltarea Întreprinderilor și a Antreprenoriatului” – componenta „Investiții pentru dezvoltarea IMM care sprijină creșterea durabilă și crearea de locuri de muncă” din cadrul Programului Tranziție Justă 2021–2027. De asemenea, participanților li s-a pus la dispoziție Lista orientativă a codurilor CAEN corelate cu domeniile identificate în Strategia Regională de Specializare Inteligentă Sud-Vest Oltenia 2021-2027 (RIS 3).
Parteneriatele între ADR Sud-Vest Oltenia, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene și Consiliul Județean Gorj au fost consolidate pentru a sprijini potențialii beneficiari ai fondurilor disponibile prin Programul Tranziție Justă, oferindu-le acestora informații actualizate și clarificări asupra Ghidului Solicitantului, au anunțat reprezentanții Consiliului Județean Gorj.
Directorul general al ADR Sud-Vest Oltenia, Alexandru Stănescu, a afirmat că obiectivul acestor întâlniri este ca beneficiarii programului „să primească răspunsuri la toate întrebările lor” și să se faciliteze depunerea de proiecte viabile odată cu deschiderea apelului, programată pentru 20 decembrie 2023.
Participanții, în număr de peste 150 de persoane, au fost prezenți atât fizic, în sala evenimentului, cât și online.
Partea a doua a întâlnirii s-a axat pe dialogul cu autoritățile publice locale din mediul urban și rural din județul Gorj.
ADR Sud-Vest Oltenia, în calitate de Autoritate de Management pentru Programul Regional Sud-Vest Oltenia 2021-2027, a prezentat două apeluri destinate solicitanților eligibili în cadrul Programului „Investiții în clădirile publice în vederea creșterii eficienței energetice” și „Investiții în dezvoltarea infrastructurii educaționale pentru învățământ primar, secundar”.
Aceste apeluri au o alocare financiară de aproape 200 de milioane de euro.
I.I.