Învăţătura Preotului de altar – Despre Sfântul Cuv. Antonie de la Iezerul Vâlcii – „Îţi mulţumim, Doamne Iisuse Hristoase, că ne-ai dăruit pe părintele nostru Antonie de la Iezerul Vâlcii, ca să ne fie ajutător şi mijlocitor în nevoinţele noastre”!

Sfântul Cuvios Antonie de la Iezerul Vâlcii este unul dintre sfinții români care s-a nevoit ca pustnic într-o peșteră din apropierea schitului Iezer din Vâlcea. A fost român de neam, și s-a născut în anul 1628 la Ianina, în Munții Pindului, unde a fost crescut în dreapta credință, mergând de mic la biserică, iar la vârsta de 20 de ani, îndeletnicindu-se cu negoțul, a venit în Țara Românească şi s-a stabilit la Râmnicu Vâlcea, unde şi-a întemeiat o familie. Se spune că pe fiul său, Mihail, l-a încredințat slujirii preoțești, iar la vârsta de 64 de ani s-a retras la Mănăstirea Sărăcineşti, din Vâlcea. Dorind să plece în Muntele Athos, episcopul locului, Ilarion, nu i-a dat binecuvântare, recomandându-i să se retragă la Schitul Iezer, aflat în paragină. Sfântul Antonie a restaurat schitul şi a adunat în jurul său mulți ucenici, pentru ca, mai târziu, să se retragă într-o peșteră unde s-a nevoit în rugăciune, post şi lacrimi pentru păcatele sale. S-a înălţat la Domnul în data de 23 noiembrie 1720, la vârsta de 92 de ani, nu înainte de a-i transmite ucenicului său, cu 40 de zile înainte, unde să îi facă groapa de înmormântare. Cuviosul Părinte a trăit pe vremea binecredinciosului voievod Matei Basarab şi a voievodului martir Sfântul Constantin Brâncoveanu şi a iubit sfânta biserică, unde îşi găsea sprijinul sufletesc. Înaintând cu vârsta, a ajuns preot, spre slava Lui Dumnezeu şi bucuria duhovnicească a părinţilor săi, dar, lăsând desfătarea lumii, a îmbrăcat haina monahicească la schitul Iezer, în ţinutul Vâlcii, iar aici Cuviosul Antonie s-a nevoit aşa de mult, încât celorlalţi vieţuitori li se părea că ar fi în trup duhovnicesc. Dorind ca să sporească nevoinţele sale, a mers la episcopul locului, Ilarion să-i ceară binecuvântarea ca să plece în Sfântul Munte Athos, dar, acesta cunoscând că este monah îmbunătăţit şi poate fi de folos multora, a stăruit ca să rămână în ţară. Întorcându-se la schit, s-a umplut de râvnă şi, cu ajutorul Lui Dumnezeu a reînnoit sfântul locaş, însă, aprins de dorul pustniciei, a găsit o peşteră mică într-o stâncă şi singur, a săpat o bisericuţă în care s-a rugat neîncetat ziua şi noaptea. Aici se nevoia pentru înfrânarea trupului şi purta un brâu din lanţuri de fier, împrejurul său; hrana o lua abia la al nouălea ceas şi atunci numai pâine uscată şi apă, iar, vin şi băutură ameţitoare nu a gustat niciodată! Nu dormea pe pat, ci, numai sta, pentru osteneală, rezemat de nişte pietre! Aşadar, cu harul Lui Dumnezeu, Cuviosul cunoscând că trecerea din lumea aceasta îi este aproape, l-a chemat pe ucenicul său şi i-a spus, întărindu-i dorinţa de a-i pune trupul în peştera săpată în piatră. După patruzeci de zile, îmbolnăvindu-se şi vorbind cuvinte de învăţătură pentru suflet, a adormit în Domnul. În prezent, sfintele sale moaște se află în Biserica Schitului Iezer și la Schitul Dârvari din București. Cunoscuta vatră monahală de la Iezer a avut obște de călugări până în anul 1946, iar, după aceea, obşte de maici până în anul 1960, când maicile au părăsit mănăstirea, fiind obligate prin decretul din 1959, dar au revenit la Iezer abia după anul 1989. În ceea ce-l priveşte pe Sfântul Cuv. Antonie, acesta a renunțat la neguțătoria celor folositoare mireanului spre a împlini poruncile lui Dumnezeu și a ajunge la trăirea nemijlocită a credinței, şi, rămânând văduv de tânăr, abia la vârsta de 62 de ani, s-a hotărât să intre în obştea Schitului Iezerul, unde a fost uns în monahism, sub numele de Antonie. Aici, a vieţuit în ascultare, smerenie, post şi rugăciune, până în anul 1690, când s-a retras, pentru mai multă linişte, într-o peşteră situată în apropiere de schit, iar începând de la vârsta de 64 de ani, după ce a cheltuit toată agoniseala sa din comerț în vederea refacerii Schitului Iezer și pentru a trăi restul vieții într-o asceză asemănătoare cu cea a sfinților din vechime, el a înțeles că Dumnezeu tămăduiește toate puterile sufletești ale omului credincios, atrăgând spre bine gândirea, voința, pofta, simțirea și toată lucrarea lui din viaţa pământească! În acest fel, putem înţelege mai bine că toată osârdia şi nevoința pustnicească ale Sfântului Antonie se aseamănă mult cu aceea a sfinților din vechime, cu cea a Sfântului Antonie cel Mare, din pustiul Egiptului, sau cu cea a Sfântului Ioan Gură de Aur, căci nu dormea niciodată pe pat, ci rezemat puţin de pat, iar, prin viaţa aspră, postul, ostenelile sihăstreşti şi rugăciunea continuă duhul sfânt a lucrat minunat asupra sa şi asupra condiţiei sale de rugător la Bunul Dumnezeu! A fost canonizat de către Biserica Ortodoxă Română, prin hotărârea Sfântului Sinod din iunie 1992, fixându-i-se ca dată de prăznuire ziua trecerii sale la cele veşnice, la 23 noiembrie 1720, deşi unii istorici consemnează la 1714 sau 1718. În concluzie, cu smerenie să ne apropiem şi noi de locul nevoinţelor Cuviosului Părinte Antonie de la Iezerul Vâlcii şi de sfintele sale moaşte, rugându-l ca să ne învrednicească şi pe noi a mărturisi astfel: „Îţi mulţumim, Doamne Iisuse Hristoase, că ne-ai dăruit pe părintele nostru Antonie de la Iezerul, ca să ne fie ajutător şi mijlocitor în nevoinţele noastre. Dacă nu am avea pe sfinţii tăi rugători, ce ne-am face noi? Sfinte Părinte Antonie, toată viaţa ai închinat-o iubirii de Dumnezeu! Coboară o picătură de iubire şi pentru noi! Suntem răi şi cu păcate de moarte, dar nu deznădăjduim de mântuirea noastră, alergând şi la sprijinul tău! Roagă-te, Sfinte Părinte, Noule Antonie şi pentru noi, împreună cu Preacurata Născătoare de Dumnezeu, Mijlocitoarea lumii către Hristos. Amin”!
Preot Paroh Neblea Valentin, Parohia Peşteana de Jos, Fărcăşeşti, Gorj