Ca gorjean get-beget, mă aflu de patru decenii şi jumătate la Târgu-Jiu, sub genialele cupole ale sculpturii brâncuşiene şi ale creaţiei literare argheziene. Cu alte cuvinte, patruzeci şi cinci de ani, dintre 1978-2023, am beneficiat, graţie învăţământului, de condiţii propice spre a mă integra, conştient şi creativ, în climatul cultural-literar şi artistic gorjean, afirmându-mă, modest şi onest, în aceste domenii remarcabile menţionate mai sus. Cu acest mod al existenţei mele, social, politic, moral şi spiritual-artistic, m-am manifestat pertinent, fără vanitate sau orgoliu, relativ tardiv, în cultura şi literatura gorjeană, după o experienţă similară din învăţământul şi publicistica exersată în Valea Jiului. N-am uitat, nici după repatrierea mea în municipiul Târgu-Jiu şi judeţul Gorj, că şcoala era bine definită în documentele comuniste, în mod magistral, în sens propriu şi figurat, ca izvor de cultură şi factor de civilizaţie.
Am simţit astfel necesitatea de a adăuga activităţii didactice, latura complementară a integrării în cea cultural-artistică extraşcolară, fără veleităţi de prosperitate şi parvenitism pe plan literar. Am avut şi am rămas fidel convingerii după care oamenii din învăţământ trebuie să rămână devotaţi obiectelor distincte frecventate şi ilustrate cu elevii lor.
Probabil, de aceea învăţământul oferă şi azi posibilităţi mult mai largi de afirmare militantă a idealului de libertate spirituală, politică, morală şi artistică, în comparaţie cu domeniul cultural-ideologic.
Cu acest demers publicistic, anticipăm posibila carte de la sfârşitul acestui an calendaristic sau de la începutul anului următor, având ca temă şi scop portretizarea literar-artistică a managerilor/directorilor care au contribuit la emanciparea şi extinderea patrimoniului culturii, literaturii şi artei de pe aceste meleaguri, îndelung patronate de Brâncuşi şi Arghezi: Ion Mocioi, Ion Sanda, Nicolae Vânătoru, Nicolae Diaconu, Viorel Gârbaciu, Adrian Popescu, Constantin Popescu, Ion Cepoi şi Pompiliu Ciolacu.
Aşadar acest articol trebuie să fie citit şi înţeles doar ca un semnal al unei viitoare apariţii editoriale. De ce-mi permit să scriu şi să tipăresc o carte despre dumnealor? Răspund printr-o enumerare de argumente: am fost şi mai sunt contemporan cu ei, chiar mai vârstnic, ca Berbec interbelic, prin naştere; am acceptat cu entuziasm numirea în învăţământul preuniversitar din 1962, deşi fusesem declarat diplomat universitar pentru specialitatea teorie, critică literară şi folclor; din anii 1966 şi 1967, puteam să abandonez cariera didactică pentru a deveni consilier în domeniul lucrativ cultural-artistic la Deva; am fost promovat ca un colaborator pertinent de toţi managerii cultural-literari gorjeni, cultivându-mi astfel vocaţia şi educaţia pentru vastul şi generosul domeniu umanistic.
Ion Trancău
