Festivitate de premiere a elevilor merituoși din Târgu Jiu

1691

O nouă festivitate de premiere a elevilor din Târgu Jiu cu rezultate remarcabile la concursuri și examene naționale. Ceremonia va avea loc miercuri, 6 septembrie, la Teatrul Dramatic „Elvira Godeanu”.

„Miercuri, 6 septembrie, premiem elevii cu rezultate remarcabile la concursuri și examene naționale. Organizăm, în acest sens, o ceremonie specială ce va avea loc la Teatrul Dramatic „Elvira Godeanu”, începând cu ora 18:00.

Am invitat toți elevii care au obținut premii importante la olimpiade și concursuri naționale și internaționale, pe cei care au obținut media 10 la Evaluarea Națională și Bacalaureat, dar și cadrele didactice care i-au pregătit pe acești tineri.

Continuăm o tradiție, o festivitate al cărei scop este promovarea elevilor și cadrelor didactice care, prin eforturile lor, au ridicat standardele educației în municipiul Târgu Jiu”, a anunțat primarul Marcel Romanescu.

De la ora 19:30, invitații vor putea urmări spectacolul „Singurătatea Pietrelor”, de Flavius Lucăcel, în regia lui Gelu Badea, piesă care deschide stagiunea 2023-2024 a Teatrului Dramatic „Elvira Godeanu”.

1 COMENTARIU

  1. Mită electorală. Sigur, elevii și profesorii merită recompensați rezultatele muncii lor de către comunitate, dar acest lucru sa nu-l facă un politruc. El nu da banii de la el, sunt banii cetățenilor din taxe și impozite. Dacă politrucul vrea să facă acest lucru sa premieze din leafa lui și a familiei sale. Premiera din banii contribuabililor trebuie făcută de către conducerea școlilor de unde provin copii. Primăria să vireze banii in contul școlilor și conducerea , consiliile de administrație să facă premierea. Ne-am săturat să-i tot vedem pe politruci sa se laude cu… generozitatea lor. Acești saltimbanci politici ce s-ar dintr-o barcă in alta când văd că a lor a luat apă trebuie să dispară din politică.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here