Pentru că ne aflăm în preajma sfintei sărbători: «Tăierea capului Sf. Proroc Ioan Botezătorul», cea care încheie Anul bisericesc şi ne deschide calea spre o altă secvenţă a timpului sacru care ne cheamă la rugăciune şi la smerenie, merită să ne aplecăm asupra conţinutului Împărăției cerului, pentru a slăvi Treimea cea deoființă și nedespărțită, deoarece pocăința însoţită mereu de rugăciune şi de smerenie, pentru a fi îndrumătoare şi ducătoare la Împărăție, trebuie să aibă drept conținut Preasfânta Treime şi arătarea ei în faptele şi în trăirile noastre! Indiscutabil, că este în esenţa Bisericii dreptmăritoare de a apropia oamenii de înțelegerea unor astfel de valori care leagă pe om de dumnezeire! Construcția conținutului credinţei este de natură teologică, dar, într-un plan mai larg, chiar de natură interdisciplinară în care se împletesc abordări din sociologie, psihologie, etică, antropologie și asistența socială, iar, analizele și exemplele care pot fi prezentate arată că problematica domeniului credinţei este un fenomen social complex care comportă o abordare contextualizată menită să stimuleze terapii sociale și modalități specifice de intevenție suple, adaptate specificului comunităților sau regiunilor ţării. Asistăm, deseori, la comentariile siropoase ale unor predicatori absenți de la orele de cultură ale Ortodoxiei, oratori sarcastici aplecaţi asupra conținuturilor ei de credință, persoane surprinse şi chiar deranjate de faptul că Biserica noastră îi pomenește la Sfânta Liturghie pe conducătorii Țării, mai marii orașelor și ai satelor, invocând aceasta ca o acuză de aliniere la politici de stat sau la alinierea Bisericii în slujba politicului.
«Toți sunt frații noștri! Dragostea noastră o să le înmoaie inima! Roagă-te și tu pentru ei!».
Adevărul acesta, în toată splendoarea şi chiar în toată frumuseţea lui, cred că l-am aflat cu ani în urmă, în dialogul pe care l-am avut cu unul dintre Părinții mărturisitori ai Ortodoxiei moderne, Preacuviosul întru vrednică pomenire, Adrian Făgețeanu, pe când era rugător la Schitul «Locurele» din poieniţa care localizează mai susul Mănăstorii Lainici. Acest binecuvântat părinte, numit şi «Multpătimitorul» pentru preamulta pătimire din temnițele comunismului stalinist, aş dori să-l evoc, pentru că în acest comentariu, mă gândesc la un un episod care m-a pus pe gânduri şi m-a determinat să scriu aceste rânduri! Era pe vremea când în Eparhia noastră păstorea ÎPS Teofan, iar, eu eram inspector şcolar, cu vreo două decenii ceva mai tânăr şi aveam destulă putere ca să urc drumul care ducea la schit, chiar şi să culeg atâtea fragi de pe marginea drumului, pentru a face un interviu cu Preacuvioşia sa, Părintele Adrian! Astfel, am aflat că după mulţi ani de temniță, fiind eliberat prin amnistia lui Ceaușescu, ulterior i s-a cerut să meargă la mănăstirea unde a fost arestat, adică, la Mănăstirea Crasna (jud. Gorj), unde nu a fost primit, ba, se pare că a fost chiar alungat de către starețul de atunci, care l-a socotit un «pericol» de destabilizare a echilibrului cu organele de partid din zonă. Ulterior, fiind îndemnat de către un ţăran luminos la minte şi la suflet, ca o dovadă că poate fi profet oricine Îl iubește pe Dumnezeu, aşa că în cele din urmă, Părintele Adrian Făgeţeanu ajunge la Mănăstirea Lainici, unde Stareț era în acel moment, vrednicul de pomenire Părintele Calinic (Cărăvan), o binecuvântată lumină de suflet şi de om rugător. Acesta îl sprijină pe Preacuviosul Adrian să se facă bine, îl ocroteşte în rugăciune, îl învață să se roage și pentru dușmanii săi, spunându-i atât de frumos şi de pilduitor: «Toți sunt frații noștri! Dragostea noastră o să le înmoaie inima! Roagă-te și tu pentru ei!», ceea ce înseamnă că după atâtea câte le pătimise, Părintele Adrian cel smerit, nu refuza în forul său lăuntric şi în bătaia cea mai liniştită a inimii sale, să se roage pentru aceia care i-au chinuit viaţa! Acest lucru l-a mărturisit şi Stareţului Calinic Cărăvan, care a zâmbit îngăduitor! Atunci, Preacuviosul Părinte Adrian mi-a mărturisit că: ,,Nu a trecut mult timp și în fața mănăstirii a oprit un alai de mașini negre și luxoase. Era mare agitație şi o larmă grozavă la poartă, iar, din mașină a coborât Nicolae Ceaușescu. Îndreptându-se spre mine, m-a întrebat: «Dumneata ești preot?… Am venit cu părinții mei și aș vrea să le citești niște rugăciuni pentru sănătate!»…,Ştiu că în vremurile acestea tulburi, mulţi nu vor crede aşa ceva, mi-a mărturisit Preacuviosul Adrian, dar, căutând a nu mă pierde cu firea, am intrat în biserică împreună cu ei și mi-am împlinit menirea de preot. M-am rugat pentru Ceaușescu și, deci, pentru comuniști. Atunci, cred că am înțeles zâmbetul părintelui Calinic. Avea rugăciunea văzătoare” (vol. Sfinții Închisorilor, Mănăstirea «Petru-Vodă», 2019, pp. 46-47), iar, această mărturisire a duhovnicului meu, m-a determinat să cred că a împlini duhul profetic al Bisericii noastre ce ține și de trecerea peste «pârleazul» voii tale personale în ceea ce privește antipatiile sau simpatiile proprii, fie ca mirean sau ca preot, așezându-te în linia Împărăției lui Dumnezeu. Campania furibundă împotriva bisericii, din ultimii ani, «ştiricile» comerciale care sunt lansate de către o mass-media mituită, consider că nu va scuza niciodată excesele, inclusiv de tăcere simptomatică şi cu accente de complicitate, când trebuie rostit adevărul adevărat în ceea ce privește o situație gravă de tranziţie din criză în criză, cea care macină viaţa unei națiuni. Întotdeauna, rugăciunea, în ordinea logicii Împărăției lui Dumnezeu, nu poate fi motiv de acuză decât pentru prietenii lui Baal, idolul care le asimilează pe toate, pentru că în demonologie, demonul Baal, considerat același cu Bael, reprezintă unul dintre primii și cei mai importanți Șapte Prinți ai Iadului, conducător peste 66 de legiuni de demoni. Pentru îndeajunsa înţelegere a demonului, să mai spunem că Baal a fost principalul zeu al canaaniților, fiind venerat drept zeul ploii, al câmpurilor fertile, stăpân al vieții și al ciclului moarte-renaștere, cu menţiunea că în tradițiile canaanite, zeul Baal este rivalul zeului ebraic «Yahweh» din Vechiul Testament, iar, în timp, zeul Baal a ajuns să reprezinte un amalgam de simboluri între zeități locale și zeități păgâne, precreștine, care erau venerate în orașele din Asia Mica și din Levant.
,,Atunci, cred că am înțeles zâmbetul părintelui Calinic. Avea rugăciunea văzătoare”!
Printr-o pocăință vie şi trainică față de Dumnezeul nostru care refuză să fie idol şi refuză să fie idolatrizat, să ne asumăm puterea credinţei noastre, dincolo de ceea ce poate însemna credinţa puterii, iar, în acest fel, credinţa există în lume, trăiește între noi, asemeni nouă şi se afirmă în afară de păcat. Credinţa încercă să ne facă mai oameni, nu doar după chip, ci și după asemănare spirituală, aşa cum ne-a creat Treimea dintru început, iar, peste cernerea timpului şi refuzând dictaturile, ideologiile și fracturile de sens, ne apropiem de Împărăția Lui Dumnezeu prin pocăință și rugăciune, prin smerenie, prin trăire și asumarea credinţei în Mântuitorul Hristos! Problema credinţei are în contextul societății actuale un impact fără precedent asupra funcționării sistemului social, preocupând atât societățile vizate, cât și celelalte structuri sociale, responsabilii locali sau centrali ai structurilor ecleziastice, ca şi ai puterii politice. Dacă analizăm cu atenţie, de multe ori accentul cade pe responsabilizarea indivizilor pentru dezvoltarea abilitaților practice și de reușită în mecanismul social în care funcționează! Devine cât se poate de relevant că această formulă de stimulare individuală poate avea consecințe favorabile asupra dezvoltării comunitare, iar, mergând pe această linie, se impune cu acuitate promovarea unui model de facilitare individuală pentru stimularea responsabilității sociale care deschide în acest fel, drumul unor noi cercetări și o serie de abordări ale slăbirii credinţei în rândul unor categorii sociale, mai ales în rândul copiilor şi al tinerilor, unde proliferează în cifre alarmante numărul consumatorlor de droguri! Considerăm că aceasta este o problemă care priveşte un public larg, mai ales pe aceia care cercetează fenomenul credinţei, studenți, masteranzi şi doctoranzi, în special ai domeniului facultăţilor de profil teologic, dar, şi domeniul profesioniștilor – psihologi, sociologi, asistenți sociali, consilieri etc., precum și al factorilor de decizie de la nivel local până la cel național, care caută soluții eficiente de menţinere şi chiar de întărire a credinţei, prin efortul de responsabilizare a individului. Din păcate, cosmopoliți cum suntem, deschiși spre tot ceea ce vine dinspre Occidentul apropiat sau mai îndepărtat, noi ne-am asumat foarte repede obiceiuri şi sărbători importate şi mai puţin importante, cum ar fi: «Ziua Îndrăgostiților», dar atât de organic, de parcă am fi sărbătorit-o de la începutul lumii, pentru că a proliferat ca și telefonia mobilă, tinerii devenind chiar mai isterizaţi decât cei care le-au lansat…pe piață, într-o variantă cu aură religioasă, că de multe ori tinerilor care trebuie să înveţe carte, li se inoculează sentimente care întinează idealurile, prin deturnarea de la sentimentele de iubire creştină, acestea fiind confiscate de către cei care iubesc, mai presus de orice, banul, adică «ochii dracului», şi mai puţin pe Dumnezeul Care înseamnă Iubire! (VA URMA)
Profesor dr. Vasile GOGONEA
