Trimis în judecată pentru pornografie infantilă. Ce au găsit anchetatorii în calculatorul bărbatului

3390

Un bărbat de 42 de ani, din Târgu Cărbunești, a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, pentru săvârșirea infracțiunii de pornografie infantilă în formă continuată.
„Ca stare de fapt, în esență, s-a reținut în sarcina inculpatului că, în urmă cu aproximativ 2 ani, potrivit susținerilor sale, a început să manifeste interes pentru pornografia infantilă, descărcând, prin intermediul aplicațiilor peer to peer, materiale pornografice cu minori, identificate după anumite criterii de căutare specifice pornografiei infantile (ex. pthc), materialele descărcate au rămas înrolate în aplicația de utorent și astfel au fost puse la dispoziția altor utilizatori care erau interesați de același gen de materiale”, potrivit rechizitoriului.
În urma percheziției informatice efectuate, anchetatorii au descoperit 8.502 fișiere de tip imagine și 284 de fișiere de tip video, reprezentând materiale pornografice cu minori.
Un judecător de cameră preliminară de la Tribunalul Gorj a constatat, la începutul acestei luni, legalitatea sesizării instanței cu rechizitoriul DIICOT Gorj, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală și a dispus începerea judecății în cauză.
I.I.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here