Pătruț Daniel, ajutor de șef de post din Dănești, a amendat mai mulți șoferi prinși în trafic pe motiv că circulau cu geamuri neomologate. Practic, polițistul, potrivit participanților la trafic, îi sancționează pe toți cei care au autoturisme cu geamuri fumurii, în timp și mașina sa personală este în aceiași situație, iar agentul nu o ține astfel în garaj. Participanții la trafic îl arată cu degetul pe polițist și îi cer să se amendeze singur daca vrea să fie corect, așa cum pozează în fața șoferilor pe care îi trage, cu lejeritate, pe dreapta.
Pentru geamuri neomologate sancțiunea e nu numai amenda, ci și ridicarea certificatului de înmatriculare al autoturismului. Așteptăm ca superiorii lui Pătruț să ia taurul de coarne și să îl sancționeze și pe agentul constatator, care nu își ține mașina cu geamuri fumurii în garaj, circulând cu aceasta pe drumurile publice. De altfel, mașina agentului are, în spate, și urmele unei lovituri.
A.S.
Comentariile sunt închise.
Mda, inept.
Tanti Anamario, loveste la greu cu tzaranismul dansei.
PS Vezi ca aceiasi nu-i totuna cu aceeasi.
A lui nu are nici asigurare ai nici itp precum 90 la suta din masinile lor personale
Egoist.Sa nu aibă și alții mașină că el… Hahaha…
La Olteni că nicăieri
Oltenia….
Și carei problemă voastră dragi colegi participanți la traficul rutier, iel are voie, iel ie legea ie mai p…resus decît noi
bemve fără folie de cocalar nu există, deci are o scuză dl. agent.
Credeți că sub inspectorul ,inspectorul șef,nu știe ce este în postul din Dănești, vă înșelați,numai dacă sunt mutați în alt județ așa cum se proceda înainte nu vor mai face abuz polițiști,și așteptăm legea cînd vor plăti din propriul buzunar cheltuieli judecată pierdute în instanță pentru abuz în timpul serviciului.Asteptam și un răspuns din partea șefului de post.
Această situație ridică serioase semne de întrebare cu privire la imparțialitatea și respectarea regulilor în cadrul instituțiilor…. tot timpul in majoritatea cazurilor acest tip de oameni ne conduc, legea nu e si pentru ei.
Cand te văzui, te oprii si-ți dădui amendă ! Văzuși ?