Orice oraș, de la noi sau de aiurea, are un ce al lui, numai al lui, ceva care-l particularizează cu pregnanță între celelalte, ceva care-l face să fie unic și de aceea interesant, poate cel mai interesant, ceva care-l plasează cât mai sus într-o ierarhie a intereselor de orice fel, ceva care-i conferă o anume aură nu doar de frumusețe, poate o notă tradițională păstrată instituțional și, de asemenea, o nădejde într-un viitor legitim, provocat cu tenacitate și neapărat în diverse forme de parteneriat.
Poate cineva să-și închipuie astăzi cum ar fi să arate orașul nostru fără Lucrarea lui Brâncuși, fără Capodoperă? Cu cine sau cu ce am putea asocia într-o atare situație sigla Târgului nostru de pe Jiu? Oricâte soluții am fi găsit și le-am fi făcut viabile, puterea de iradiere în afară, în lumea largă, ar fi fost sigur cantonată doar într-o provincie legitimată local, spiritul frumoaselor noastre meleaguri rămânând definitiv închis, înțeles cu îngăduință, ca un document arhivat pentru altădată, totdeauna pentru mai târziu.
Ei bine, nu fără strădanie și sacrificiu, cu pasiune și mai ales cu entuziasm, echipa Arethiei Tătărescu și a primului-ministru de la Gorj, dând curs generoasei declinări din partea Miliței Petrașcu la o așa comandă artistică, surprinzător și binevenit cedată cu rugăminți deja maestrului Brâncuși de la Paris – toți dimpreună – fructificând abil deschiderea modern-politică gândită atunci special pentru orașul nostru, au surprins pe toată lumea, adăugând tradiției aura Capodoperei. Aceasta, singură, petrecând evenimentele istoriei locului și pe cele cu dileme cu tot, asumându-și tradiția și îngăduindu-i acesteia să se descopere, a convins cultural, constituindu-se în timp într-o adevărată instituție, investiția în ea dovedindu-se profitabilă cu asupra de măsură. Înseamnă că în timp, Capodopera lui Brâncuși a contat de fiecare dată în mijlocul evenimentelor, a dat sens tuturor acestora omologându-le doar frumusețea și calitățile, câte le vor fi avut, a incitat obligând privirea tuturor să descopere felul în care locul trebuie să rămână, precum și modul în care lucrurile trebuie să continue. Capodoperea lui Brâncuși a fost cea care, urmând o experiență culturală de invidiat, a legiferat și a pus în valoare sufletul acestui oraș, înnobilându-l pentru posteritate, pentru totdeauna, cu sensurile noi ale modernității. Brâncuși a fost să fie singurul mediator între matricea existențială a locului și orientarea spre un viitor structurat drept spațiu de contact cu toată lumea.
Prin anii ’80, în două rânduri, așa cum deja se întâmpla cu succes în alte locuri din țară, la Hobița, în lunca Bistriței, lângă casa memorială a lui Brâncuși și lângă biserica de lemn din cimitirul satului, s-au pus pe treabă cu smerenie și cu frică de… Meșterul locului, dar bănuiți de curajul împreunat frumos cu orgoliile lor personale, și au lăsat cu bună credință să se amăgească în oglinda apei aproape două duzini de sculpturi, care mai de care mai arătoase și mai grav semnate cu nume care-au confirmat definitiv între artiștii noștri contemporani. 
Câțiva dintre ei nu mai sunt, dar ce-i trist, cu titlu definitiv se pare, este că Lucrarea lor, din cele două veri petrecute lângă apa Bistriței, s-a dus demult pe apa… Sâmbetei. Și parcă din nevoia reparatorie față de neputința noastră de-a dăinui, asumată deja, la trecere în mileniul cel nou s-a încercat o altă modalitate artistică de-a lăsa urme lângă Capodopera lui Brâncuși. S-a întâmplat să aibă loc la Târgu Jiu, în ediții aproape consecutive, Simpozionul de sculptură Brâncușiana. Zeci de sculptori, unii chiar meritat în mai multe rânduri, au fost la Târgu Jiu, și-n vatra Lucrării lui Brâncuși au muncit, zi de vară până-n seară, lăsând, nu fără teamă și oarecare strângere de inimă, câte-o lucrare din piatră sau din marmură care să împărățească locul cu numele lor și să se așeze definitiv în amintirea noastră lângă numele Sculptorului nepereche. Mai nou, orașul a obținut deja de câțiva ani buni acte și aprobări care să justifice Hotărârea de Guvern privind înființarea unui Muzeu Brâncuși. S-a stabilit o locație, sperăm cu titlu provizoriu și s-au purtat la un moment dat discuții în legătură cu inventarul eventualelor lucrări ce ar putea să-l cuprindă și mai ales de unde acestea să fie temporar împrumutate. E foarte puțin probabil să avea vreun sorți de izbândă urmând aceste piste. Muzeul și-a intrat în drepturi juridice și financiare, e girat de ministerul Culturii, dar s-a aliniat repede celorlalte instituții din urbe și desfășoară periodic activități fără anvergură, rămânând cantonat într-o formulă încremenită, arondată unui proiect de provincie uitată definitiv între hotarele ei.
Mai degrabă, tratativele se vor fi orientat cu titlu de urgență spre o construcție nouă, pentru un adevărat Muzeu de Artă Modernă și Contemporană, care să poarte numele lui Constantin Brâncuși. Și acest nou Muzeu Brâncuși, din punct de vedere al curajului concepției arhitectonice, ar trebui să se ridice măcar la înălțimea viziunii urbanistice asumate de oraș pe vremea guvernului Tătărescu, în anul 1937.
Suntem în 2023 și vă propunem din pagina de ziar ca viitoarea locație să se constituie arhitectonic în jurul Turnului din fostul CET, rămas singur ca prin minune după dispariția halelor industriale din zona de sud a orașului. Turnul înalt de… 236 de metri e o construcție fără cusur care, subordonată rigorilor unui concurs și a unei selecții internaționale, ar putea constitui inima viitorului ansamblu, realizat de-adevăratelea cu voluptatea imaginației atașată unor timpuri la care încă nu îndrăznim să ne gândim. Văzută de la înălțimea turnului, întreaga panoramă ar da impresia unei aglomerări unghiulare de spații dispuse în jurul abstractului obelisc, capabilă per ansamblu să se constituie într-un centru al artelor moderne, trezind în plan internațional interes și invidii. Conturele sculpturale ale întregului perimetru construit se vor insinua treptat cu imperceptibilă patină în arealul orașului și se vor mistui acordându-se cu relieful locului, așa cum Brâncuși, în Lucrarea lui de pe Calea Eroilor, s-a dovedit a fi profetul rebarbativ ispitit acum 85 de ani de iluzia unui viitor de-o puritate insolită.
Dacă imaginația noastră va fi asimilată juridic între hotarele unei realități palpabile, catacombele fastuase de la temelia Turnului, suportând minime intervenții, ar putea deveni o insolită Galerie de Artă cu spații generoase și neconvenționale, iar terenul aferent, atât cât mai e în proprietatea statului, va trebui defrișat de ruine și mobilat cu lucrările viitoarelor Simpozioane de sculptură susținute în continuare de primărie. Un prim inventar de lucrări s-ar putea constitui dintre cele… donate de sculptorii români care de-a lungul timpului au luat la Târgu Jiu râvnitul Premiu Național Brâncuși. Ar fi o onoare pentru fiecare dintre ei să figureze cu lucrări care să-i reprezinte într-o astfel de locație nouă și atât de modernă. Lor li s-ar putea alătura apoi sculptori din lumea largă, în măsura în care se vor găsi motive să expună și să le dăm și premii la Târgu-Jiu. În jurul noului Muzeu Brâncuși vor putea fi aduse, urmare unui parteneriat public – privat, și alte colecții particulare, devenind fiecare, în timp, adevărate Muzee de mare interes. Avem în vedere, la un prim inventar al posibilităților atât de ambițioase, un Muzeu Blendea cuprinzând pictură de Constantin Blendea, tapiserie de Maria Mihalache Blendea și sculptură de Vasile Blendea, apoi un Muzeu de sculptură Valentina Boștină, un Muzeu al picturii bisericești datorat lui Iosif Keber sau un Muzeu de istorie al literaturii rămas în fotografiile unui alt Vasile Blendea. De asemenea, în viitor se pot constitui colecții cu opera lui Horațiu Mălăele, cu pictura lui Emil Ciocoiu sau a lui Ion Sulea-Gorj, cu tapiseriile Gabrielei Cristu Sgarbură sau cu costumele Doinei Levintza dimpreună cu obiectele din piele ale designer-ului Dan Coma. Până atunci, mai noile promise Galerii de Artă – Sala de Așteptare – din incinta Gării CFR, cu spații largi și cu multă lumină, precum și Galeriile ArtEgo, care-ar putea fi deschise și ele curajos în incinta neconvențională ale unor containere și itinerate periodic prin localitățile județului, vor putea crea emulația de care avem atâta nevoie pentru a ne obișnui cu gândul că Târgu-Jiul e predestinat să ajungă Orașul cu cele mai multe Muzee. Iată câteva oportunități. Pot fi ele materializate? Se-nhamă cineva?!
Vasile VASIESCU
