Canonul Sfăntului Andrei Criteanul, un îndemn la pocăință și la întoarcere La Dumnezeu (I)

1535

,,Venit-a postul, maica curăției, cea care învinovățește păcatul și este vestitoarea pocăinței, purtarea îngerilor și măntuirea oamenilor; să strigăm, credincioșii: Dumnezeule, miluiește-ne pe noi!”.

La înrebarea ce este Canonul cel Mare al Sfăntului Andrei Criteanul,, răspunsul este: un canon de pocăință, adică un lung imn liturgic(peste 250 de stihiri), alcătuit din 9 căntări sau ode, bogate, alcătuite, la răndul lor din stihiri scurte de pocăință, ritmate de invocarea: ,,Miluiește-mă, Dumnezeule, miluiește-mă!”, o cerere care amintește de rugăciunea vameșului din prima duminică a perioadei Triodului.

Cănd se săvărșește Canonul cel Mare?
Canonul Sfăntului Andrei Criteanul se citește pe fragmente în prima săptămănă a Postului Sfintelor Paști, în zilele de luni, marți, miercuri și joi, în cadrul Slujbei de seară a Pavercerniței, iar în întregime se citește la Denia de joi din săptămăna a V-a a Postului Sfintelor Paști, la Utrenie.
Părintele profesor Ion Sorin Bora de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Craiova ne spune că în prima săptămănă a Postului Mare Canonul Sfăntului Andrei Criteanul este cel mai potrivit mod prin care omul își poate dovedi întoarcerea la Dumnezeu și pocăința.

Ce conține Canonul Sf. Andrei Criteanul?
Acest bogat și frumos canon este, în același timp, meditație biblică și rugăciune de pocăință. Canonul Sf. Andrei Criteanul este un dialog al omului păcătos cu propria sa conștiință , luminată de citirea Sfintei Scripturi; sufletul care se pocăiește plănge pentru faptul că nu a urmat pilda luminoasă a drepților virtuoși, ci robia patimilor arătate în mulți păcătoși, dintre care unii nu s-au pocăit, iar alții s-au măntuit tocmai fiindcă s-au pocăit.
Cu inima plină de smerenia vameșului, cu strigătul de iertare al fiului risipitor și cu găndul la înfricoșătoarea judecată, despre care vorbesc Evangheliile primelor duminici dinaintea Postului Mare, autorul Canonului de față ne arată, în același timp, durerea și puterea pocăinței, leac și lumină a învierii sufletului din moartea păcatului.
Rugăciunea vameșului – ,,Dumnezeule, miluiește-mă pe mine păcătosul!’ – devine, în Canonul Sfăntului Andrei Criteanul, ritmul și respirația pocăinței în stăruitorul stih: ,,Miluiește-mă, Dumnezeule, miluiește-mă!”. Pocăința rugăciune a fiului risipitor: ,,Părinte, am greșit la cer și înaintea ta, nu mai sunt vrednic să mă numesc fiul tău, primește-mă ca pe una din slujigile tale”, ia accentul unui regret nesfărșit pentru păcat, ca pierdere și moarte a sufletului care valorează mai mult decăt toată lumea materială, după cum se exprimă Preafericitul Părinte Daniel, patriarhul Bisericii Ortodoxe Romăne: ,,Ia aminte, cerule, și voi grăi; pămăntule ascultă glasul celui ce se pocăiește față de Dumnezeu și-L laudă pe El”(Căntarea a II-a, 2).
Marius Stochițoiu

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here