Anu’ acesta, Ziua Națională Constantin Brâncuși a căzut într-o duminică. Ghinion! Păi, duminica, tot omu’ se-mbrac-n hainele-ale bune, își ia de mână muierea și copiii și se duce la biserică, după care stă la masă în sânu’ familiei și se uită de voie, pe-ndelete, la televizor, numai și numai la ce vrea el. Duminica nu-i lăsată de la Dumnezeu pentru activități cu caracter obștesc. organizate de cele mai multe ori din banii publici. Că-i păcat… Și se pierd banii degeaba. Și lumea nu-i obligată să participe urmare vreunui paragraf de lege. Că nu mai suntem pe vremea lui Ceaușescu…
Și astfel, prin cele mai diverse locuri, sărbătoarea despre Brâncuși a fost devansată, adică s-a ținut începând cam de joi sau de vineri, da’ vineri obligatoriu până-n prânz, că vine week-end-ul și nu te mai poți ține la lume. Că-i tot un drept câșigat al omului, că d-aia-i democrație. Și a mai fost ceva care a obligat la demararea sărbătorii în avans cu câteva zile. E o problemă că deja sunt puțini activiști culturali specializați pe Brâncuși care să fie și agreați instituțional. E bătaie pe ei și-i tare greu să-i ai de-adevăratelea în cât mai multe locuri, ca să fie lumea mulțumită și cu banii luați.
La noi, la Târgu-Jiu, în ultimii ani, aveam parte de-o anume stabilitate și din punctul acesta de vedere nu ne mai miram de nimic. Știam ce ne-așteaptă… Contam pe aceiași oameni ca lumea, pe criticul Pavel Șușară, pe sculptorul Vlad Ciobanu, pe dna. Doina Lemny, pe antropologul Matei Stârcea-Crăciun, pe arh. Dorin Ștefan, chiar și pe prof. Cristian-Robert Velescu, nemaivorbind de carismaticul domn Radu Boroianu. I-adevărat că nici atunci nu prea venea lumea, chit că oficial Sărbătorile nu se țineau duminica. Duminica era doar pentru servit masa. De dată asta s-au schimbat radical lucrurile. Aproape chiar din rădăcini. 
Avem altă conducere, cu alte puncte de vedere. Din cauza asta, prof. Cristian Velescu a conferențiat la Craiova; Pavel Șușară și-a lansat cu succes cartea-i despre Brâncuși la Lisabona, a vorbit duminică la Casa Artelor Dinu Lipatti, iar luni, garantat 100%, a fost la televizor, Doina Lemny a lăsat Parisul gol preț de aproape o săptămână-ntreagă și a umblat, în interes de Brâncuși, pe la Madrid și apoi la Timișoara, unde-ntr-o librărie cu ștaif a orașului capitala culturală europeană și-a lansat două volume (altele decât cele tipărite la Târgu – Jiu) și n-a pregetat să treacă în revistă posibilitățile reale ale muzeului, care va găzdui din toamnă operele lui Brâncuși într-o expoziție cum nu s-a mai văzut în România ultimilor 50 de ani și de care răspunde personal; Vlad Ciobanu, mai veche noastră cunoștință, a apărut pe sticlă la TVR Cultural, declinându-și cu sportivitate asumată calitatea de cadru didactic la catedra de ceramică a Academiei de Arte, pe cea de vicepreședinte a defunctului Consiliu Științific de pe lângă Centrul Brâncuși – pe burtieră apărând la un moment dat c-ar fi chiar vicepreședinte al acestuia – neuitând să spună că e curatorul Simpozionului Internațional de Sculptură de la Târgu-Jiu, ca și cum toate funcțiile astea ar mai avea astăzi vreo relevanță. Și, bineînțeles că, în general, a vorbit de rău și orașul și pe oamenii care l-au primit la masa lor încă de pe vremea lui Nae Diaconu, când și-a adjudecat fără probleme… premiul Brâncuși. Ce timpuri! De unde se vede, că facerea de bine… Arh. Dorin Ștefan, care rămâne implicat pe perioadă nedeterminată în chestiunea str. Calea Eroilor, a conferențiat și el, cu mult succes, tocmai le Beijing. Despre Matei Stârcea-Crăciun nu mai știm mare lucru, pare că-și citește singur, la bloc, în Pantelimon, paginile despre Brâncuși publicate și pe banii noștri. Cât despre dl. Radu Boroianu, bănuim că-și scrie în continuare memoriile ca să dovedească posterității că a fost cu adevărat un om al cetății, care s-a consumat și la… Târgu-Jiu. Dintre sculptorii care-au primit printre ultimii premiul Brâncuși, Aurel Vlad expune la Craiova, iar Peter Jacobi poarte fi văzut la Timișoara..
La noi, conform unui program agreat de noua formulă manageriala a instituțiilor implicate, expun unii care nu sperau în veci că vor fi luați în seamă la Târgu-Jiu, alții care au mai expus și pare că din varii motive au rămas oarecum abonați, iar alții ar putea să expună oricând, dar nu într-o astfel de conjunctură. Nici pe agenda de lucru a diriguitorilor politici ai momentului n-am avut loc. Președintele Iohannis a patronat cu numele deschiderea oficială din orașul Capitală culturală și n-avea cum să treacă și pe la noi în drumu-i de sfârșit de săptămână spre casele de la Sibiu; primul-ministru N. Ciucă, urmare discursului pe care l-a citit la Timișoara, a avut un succes de presă nesperat, toate agențiile semnalându-l copios și fără rezerve, creându-i imaginea unui brâncușolog sadea, ridicându-ne astfel și nouă mingea la fileu; iar ministrul Culturii a scris foarte frumos despre Brâncuși pe… fb, îndemnând pe toată lumea să viziteze cu încredere și pe cont propriu MNCB aflat în casa Bălănescu din orașul nostru, altfel o instituție absolut tânăra și aflată de la început în subordinea sa instituțională. Și aceștia, la întoarcerea lor de la Timișoara, nu ne-au arondat GPS-lui din dotare, așa că i-am așteptat degeaba. Cutremurele ultimelor zile, care fac parte de-acum din economia locului, neproducând pagube materiale majore demne de luat în seamă, i-au determinat să considere de comun acord că n-are rost să ne onoreze nici măcar la o așa zi de sărbătoare. Nici secretarul de stat de la Externe, conjudețeanul nostru Andrei Novac, n-a crezut de cuviință c-ar fi necesar să treacă pe-acasă de Ziua Națională. În semn de prețuire față de Brâncuși, și-a aliniat la eveniment fotografia de profil de pe contul de fb. Tot e ceva…
În concluzie, la Târgu-Jiu, n-a fost nimeni. Am fost, ca de obicei, între noi și din ce în ce mai puțini. Și ca să ne arate câtă considerație merităm, n-au fost la fața locului nici președintele, nici prefectul și nici primarul. Și nici măcar vreun om de-al lor în care să aibă încredere și care să-i reprezinte. Și n-a fost în teritoriu cu treburi, cum îi știam de obicei, nici urmă de senator sau de deputat de Gorj. Și-atunci…
Ce s-ar fi putut face pentru o așa zi de Sărbătoare, mai bine și fără prea mari cheltuieli? La Muzeu, o expoziție Andreea Medar, artistă care va uita cât de curând să mai spună că e de la Gorj, dacă n-avem grijă s-o băgăm în seamă pe cât merită; la Galeriile de artă, expoziție Simona Vilău & Marius Turcitu, absolvenți ai Liceului de arte și studenți la Academie ai maestrului Sorin Ilfoveanu, pe care, neapărat, trebuie să-i recuperăm, invitându-i cât de des să treacă pe-acasă; iar la Muzeul din casa Bălănescu, o expoziție cu doar câteva lucrări bine alese ale sculptorilor care-au luat premiul Brâncuși la Târgu-Jiu. Numai așa vom dovedi că-l prețuim cum se cuvine pe Brâncuși și la el acasă. Cu siguranță, e doar o… propunere. Mai sunt variante pentru eventual alte programe de Sărbătoare. Totul e să vrem, să ne fie drag și să știm a ne informa, a fi la curent cu ceea ce se întâmplă chiar astăzi în lumea culturală. Și nu numai…
S-a zvonit prin târgul nostru, pe surse, cum că la Carnavalul de la Veneția, măștile pe care a trebuit să le poarte miile de participanți ar fi fost dintre cele folosite împotriva Covid-ului. 
Poate și din cauza asta, dar mai degrabă din motive abracadabrante și încă neelucidate complet, orașul n-a avut reprezentare instituțională la spectacolele susținute de o mână de actori tineri din trupa teatrului, care au făcut o figură frumoasă pe esplanada Bazilicii de Aur de la Veneția, cum fără reprezentare a rămas și Expoziția de fotografii alb-negru despre Ansamblul brâncușian de-acasă cu care, prin bunăvoința d-nei Sorana Georgescu-Gorjan, ne-am etalat pe simezele galeriei de artă a Institutului Român de Cultură și Cercetare Umanistică.
Închipuiți-vă cum vor fi arătat la Veneția dr. Sorin Lory Buliga, retras de la postul din Anglia pe perioadă determinată, dimpreună cu dna. Adina Andrițoiu, rechemată și ea din pensie, conferențiind la două voci, cu cărțile pe masă, despre importanța Lucrării lui Brâncuși de la Târgu-Jiu, sau s-o vezi pe șefa teatrului nostru, urmare succesului repurtat în fața miilor de spectatori din piața San Marco, mascată până-n dinți și chicotind de plăcere, într-o primblare de seară cu… lotca pe marele Canal, avându-l la vâsle pe unul dintre gondolierii cei mai vânjoși și cu oarece talent actoricesc în conversație… După atâta bătaie de cap cu Ziua Națională Constantin Brâncuși, managerii culturali arondați instituțiilor implicate, stau binemeritat întinși vremelnic la soare și-și ling spășiți… rănile. A mai trecut o zi. Am rămas, ca de obicei, doar între noi. Singuri.
Încremeniți în aceleași vechi proiecte de provincie. N-am trecut nici de data asta hotarul. Nu ne-a căutat nimeni. Poate data viitoare… E trist să n-ai de unde alege tineri manageri deștepți, cu tragere de inimă, devotați, idealiști și pe deasupra, independenți politic. Cine i-ar pune în post cu astfel de calități? Și atunci, pentru garnitura nou instalată peste tot, e clar că pălăria-i prea mare. Și-n preajma lor veghează, sine die, aceleași câteva personaje locale rămase din garda veche, care cunosc bine rostul casei, schimbă fețele de masă cu mișcări elegante acceptate unanim, toarnă în pahare după protocolul agreat de serviciul public și nu pleacă acasă cu mâna goală… Cultural vorbind, la Târgu-Jiu, suntem în moarte clinică. Vorba unei tinere poetese de talent, la care ținem necondiționat: „Ce frică ne e de moarte!”
Chiar așa?
Vasile VASIESCU
