Dacă ne referim la ultimele două zile de cutremur, cu aplecare spirituală asupra unor aspecte ale dramelor unei comunităţi umane şi ale inflenţelor asupra persoanelor care o alcătuiesc, fără a face abstracţie de dimensiunea numerică a celor care alcătuiesc la un moment dat comunitatea, se poate uşor constata că în situaţia în care se cutremură pământul, comunitatea mai înseamnă şi solidaritate în comuniune, pentru că o instituţie mai redusă ca structură, împreună cu alte instituții care funcționează în comunitate este direct influențată de nivelul de dezvoltare a coeziunii sociale, iar, în esență, solidaritatea comunității vizează evoluția acesteia, un proces de intervenție complexă şi chiar delicată, dacă nu chiar contradictorie, dar, bine cumpănită şi planificată, ce are ca scop creşterea capacității comunității de a-şi pune în practică propria viziune de a face faţă momentelor de panică! Dezvoltăm cu acest prilej o analiză mai amplă a comunităţii, considerată ca grup de sine stătător, care se deosebeşte de societatea văzută în ansamblu, mai ales dacă membrii unei societăţi posedă în comun ceva ce le este dat prin tradiţii şi obiceiuri străbune, cu atribute pe care le moştenesc din generaţie în generaţie, pe când membrii unei comunităţi determinate în spaţiu şi timp, îşi dobândesc o serie de caracteristici definitorii, printr-un efort conştient şi voluntar, prin asumarea unui destin comun, prin relaţii sociale personalizate, diversificate şi nuanţate de istoria cristalizată prin valori comune, într-un mediu economic şi cultural care creează cadrul social şi contextual în care frica se instalează ca un sentiment negativ şi neliniştitor. Abordând problema în plan sociologic, legat de faptul social, aşa cum spunea Émile Durkheim, comunitatea poate fi o localitate rurală sau un grup de localităţi (comunitate teritorială), o localitate urbană sau o grupare profesională, chiar familia lărgită, membrii unei rezidenţe (cămin, spital, internat), vorbitorii unui dialect (comunitatea lingvistică), o asociaţie şi aşa mai departe. Ea mai poate desemna un tip de organizare a vieţii sociale într-un spaţiu strict delimitat (cartier, bloc, mahala), dar şi o reţea de instituţii educaţionale, de interese economice, politice sau de altă natură care sunt structurate ierarhic şi care se prăbuşesc, aşa cum se prăbuşeşte o construcţie locuită de oameni. Va trebui ca în cel mai curt timp, oamenii tineri să fie pregătiţi psihic pentru a face faţă situaţiilor de panică şi de frică pricinuite de cutremurul pământului! Poate că aceste momente îi pot face pe oameni să fie mai apropiaţi de Dumnezeu şi de credinţă, de biserică şi de cele sfinte, pentru că toată agoniseala materială se poate duce departe în uitare, dacă l-am uitat pe Dumnezeu!
,,Emoţia: un cutremur cu magnitudine maximă, având epicentrul în inimă”! (Lailly Daolio)
Prin tot ceea ce reprezintă ca mod de viaţă, comunitatea încurajează socializarea prin «fuziune parţială», când vorbim despre noi elevi, noi studenţi sau chiar noi aderenţi la diferite platforme politice sau sindicale, despre victimele unor noi evenimente, prin valorizarea solidarităţii difuze a membrilor aflaţi în evidenţă, ca şi prin acordarea sprijinului social, cu participare emoţională, printr-un ritual care reuneşte oameni legaţi de o anumită activitate comună, pentru că ne apare, în acest fel, o totalitate de credinţe, orientări valorice, interese şi scopuri comune. În momentele de grea încercare, oamenii, mai ales copiii, au nevoie de empatie, de liniştire sufletească, iar, în acest caz, comunitatea poate fi înțeleasă mai bine ca un sistem social în care relațiile sunt personale, informale, tradiționale şi sunt bazate pe sentimente (sat, bloc, cartier, orăşel etc.), conform definiției lui Ferdinand Tönnies (1944), o comunitate promovează percepția conform căreia individul face parte dintr-un sistem mic prin care este securizat afectiv. În ultimă instanţă, în momentele de panică şi de îngrijorare, în comunitate omul se naşte şi e legat de aceasta la bine şi la rău, fiindcă există o comunitate familială de origine, de obiceiuri, de credințe, iar, spre deosebire de societate, unde relațiile sunt impersonale, utilitare, formale, raționale, bazate pe schimburi comerciale, politice, putem aprecia că dezvoltarea comunitară în momentele de încercare urmăreşte promovarea «binelui comun», fiindcă încurajează sentimentul de apartenență a individului la aceasta şi-l face responsabil pe individul aparţinător de dezvoltarea viitoare. Dintr-o atfel de perspectivă, solidaritatea comunitară poate fi definită ca un proces social prin care indivizii dintr-o comunitate controlează tot mai bine stilul de viaţă şi se adaptează tot mai bine la o serie de aspecte specifice ale unei lumi în permanentă schimbare de viaţă şi de mentalităţi. O serie de cercetători subliniază faptul că dezvoltarea solidarităţii comunitare este un proces conştient de interacțiune socială şi o tehnică specifică asistenței sociale care au ca obiective rezolvarea nevoilor de bază şi obținerea şi menținerea unui echilibru între nevoile şi resursele unei comunități, prin stimularea şi încurajarea oamenilor de a trata mai eficient problemele şi scopurile lor, prin sprijinirea lor pentru a-şi dezvolta, întări şi menține calitățile de participare, autocontrol şi cooperare, pentru obținerea de schimbări în cadrul relațiilor comunitare şi de grup precum şi la nivelul centrelor de decizie comunitară. Desigur, într-o lume complexă şi contradictorie, aşa cum este lumea de astăzi, digitalizată, cibernetizată şi suprasaturată de informaţie, în care adevărul este substituit cu minciuna, în care banul este etalonul absolut al schimbului de valori, de multe ori se pot stabili o serie de obiective ale dezvoltării vieţii comunitare prin oferirea de posibilități pentru comunitate de a-şi mobiliza resursele în scopul rezolvării problemelor sociale şi al prevenirii cronicizării lor, prin destinarea către cetățeni a mijloacelor pentru a-şi mobiliza, exprima şi pune în acțiune, în mod eficace, responsabilitățile lor specifice față de comunitate, prin punerea la dispoziţie de mijloace către agențiile sociale pentru a pune în acțiune într-un mod eficient responsabilitățile lor specifice față de comunitate, prin sprijinirea asistenților sociali profesionişti pentru a-şi îndeplini responsabilitățile comunitare.
,,Când se declanşează seismul, dispare ateismul”! (David Boia)
Încercăm să aprofundăm aceste aspecte care pot fi necesare instituţiilor publice în derularea unor proiecte prin finanţare europeană, pentru oferirea unor mijloace de interacțiune între diferitele segmente ale comunității, între diferiți cetățeni şi grupuri specializate care se preocupă de bunăstarea comunitară, pe fondul incluziunii sociale, ca o relaţie de comunicare între diferiții specialişti şi între practicieni şi conducerea comunității, între profesionişti şi forțele instituționale, cum ar fi sistemul şcolar, sistemul medical, sistemul juridic sau chiar sectorul privat, pentru oferirea de servicii de planificare socială către comunitate. În momentele delicate şi frământate pricinuite de un cutremur care se repetă cu o mai mare intensitate, devine tot mai importantă crearea de planuri de solidaritate socială pentru punerea lor în aplicare, pentru influențarea politicilor de bunăstare socială şi a altor domenii strategice care pot influenta liniştirea populației şi pentru asistența în mobilizarea unei finanțări adecvate guvernamentale sau private. Cu o privire mai amplă, solidaritatea comunitară în urma cutremurelor este în strânsă legătură cu alocarea şi folosirea eficientă a resurselor la nivel comunitar, cu inițiativele locale în dezvoltarea şi folosirea mijloacelor specifice diferitelor zone ca şi de acțiuni de reprezentare pentru grupurile sociale marginalizate. Cutremurele au trecut şi poate mai vin altele, dar, solidaritatea comunitară este astfel legată de dezvoltarea capacității comunitare de a fi mai legată de oameni şi de credinţa în Dumnezeu! Solidaritatea comunitară care este legată de cutremure capătă o evoluție planificată în care aspectele economice, sociale, culturale, de mediu şi administrative contribuie la identificarea unui «salvator comun» al oamenilor, care este numai Dumnezeu cel Atotputernic! Membrii comunității acționează de multe ori în comun pentru a soluționa problemele solidarităţii, multe dintre ele variind ca intensitate şi întindere, de la initiative luate de grupuri mici până la iniţiative majore care implică întreaga comunitate. Rezultatul principal al dezvoltării solidarităţii comunitare în condiţii de cutremure poate fi îmbunătăţit de la o zi la alta! Cu siguranţă, război nu vom avea în România, dar, cutremure vor mai fi, unele chiar devastatoare, dar, se poate uşor constata faptul că în situaţia în care se cutremură pământul, comunitatea mai înseamnă şi solidaritate în comuniune, iar, beneficiul este unul mutual, responsabilitatea fiind împărțită între membrii comunității. Solidaritatea comunitară presupune un efort susținut din partea oamenilor, pentru liniştirea tinerilor şi a copiilor, ca urmare a traumelor provocate de cutremur, unele pe termen lung şi cu efecte vizibile în timp, ceea ce impune o mare datorie bazată pe experiențe şi pe bune practici comunitare!
Profesor dr. Vasile GOGONEA
