Motivele pentru care Caragea consideră „ABUZIVĂ” sistarea transportului minerilor în cariere!

2610

Decizia inspectorilor de muncă de a sista transportul minerilor în toate carierele Complexului Energetic Oltenia este aspru criticată de Viorel Caragea. Fostul comandant al IPJ Gorj vorbește despre un abuz al celor care au luat o asemenea decizie, el argumentându-și afirmațiile într-o amplă postare făcută pe pagina sa de Facebook, unde a publicat și procesul verbal încheiat de inspectorii de la ITM Gorj. „Prin procesul verbal alăturat au dispus sistarea activității de transport la toate cele 9 cariere miniere ale CEO în condițiile în care nu au fost să constate la fața locului eventuale deficiențe.
La cariera Husnicioara de Mehedinți nici nu aveau competența teritorială decât cu delegație expresă, scrisă, dată de domnul Bratu (n.r. – șeful la nivel național al ITM). Domnul Vulpe Viorel nu poate avea calitatea de reprezentant legal al CEO, fiind doar șef de carieră.
Tot același domn, Vulpe Viorel, semnează și în calitate de martor. Dintre miile de mineri nu au găsit un martor. În cuprinsul procesului verbal sunt trecute ca deficiență anvelope uzate, lipsă centură de siguranță, lipsă ieșire de siguranță, etc, dar nu este prevăzută și baza legală, având în vedere că drumurile din carieră nu au regimul prevăzut de codul rutier, deci nu se aplică nici o normă rutieră ci doar cele stabilite de către CEO.
Mă așteptam să constate, având în vedere nefericitul accident, că pe pardoseala compartimentului transport persoane sunt covoare de cauciuc care în cazul răsturnării au creat greutate și presiune peste victime”, susține Caragea. El crede că oprirea transportului minerilor este o măsură abuzivă și pentru că inspectorii ITM nu au verificat toate mașinile cărora li se aplică decizia lor. „Sistarea activității în toate punctele, deși acestea nu au fost controlate, este ABUZIVĂ pentru că sunt autovehicule din categorii și mărci diferite care nu au fost verificate de către domnul Danteș Bratu (Duster, autoutilitare Mazda, tractoare, dube de diferite capacități de persoane, autoutilitare N3 2+7 locuri sau chiar microbuze 1+8). Nu au făcut nici cea mai mică referire la calitatea drumurilor, șanțurilor, rigolelor și podețelor. Având în vedere că prin caietul de sarcini și prin contract viteza de deplasare este sub 5 km/h, nu au făcut referire în procesul verbal dacă s-au găsit indicatoare în acest sens la intrarea în unitate sau la începutul drumului industrial. Nu au făcut nici cea mai mică referire dacă conducătorii auto au fost instruiți și pregătiți profesional cu privire la persoanele care le pot da sarcini de serviciu, astfel încât să se știe clar cine stabilește ce persoane urcă în mașină și ce bunuri și materiale se transportă. Nu există nici cea mai mică referire dacă autovehicule de transport materiale și recipiente periculoase au suport special de transport pentru tuburile de oxigen sau acetilenă, dacă șoferii și mașinile au autorizatie ATR”, mai spune Caragea, care, din aceste considerente, le cere demisia celor care nu au văzut aceste deficiențe până acum și care sunt în fruntea ITM Gorj și a Inspecției Generale a Muncii de ani de zile.
Gelu Ionescu