La data de 4 septembrie a.c., Poliția Municipiului Târgu-Jiu a fost sesizată prin apelul unic 112, cu privire la faptul că pe strada Aviatorilor din municipiul Târgu-Jiu a avut loc un eveniment rutier soldat cu victime.
IPJ Gorj: Din primele cercetări, polițiștii rutieri au stabilit că o femeie din municipiul Târgu-Jiu, în timp ce conducea un autoturism pe strada Aviatorilor, nu a adaptat viteza la condițiile de drum, a pierdut controlul direcției, intrând în coliziune cu un cap de pod.
În urma evenimentului rutier a rezultat vătămarea corporală a conducătoarei auto, precum și a unei femei, cetățean bulgar, pasager în autoturism.
Conducătoarei auto i-au fost prelevate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Cele două victime au fost transportate la Spitalul Județean Târgu-Jiu în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate.
În cauză, polițiștii efectuează cercetări, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
Va sfatuiesc sa va documentati mai bine inainte sa scrieti articole. Soferita a suferit un AVC de aceea a avut loc accidentul.