Pentru că pregătesc o teză de doctorat cu o temă de sociologia religiei, sub conducerea şi îndrumarea domnului Prof. univ. dr. Adrian Gorun, am considerat că e un bun prilej pentru mine de a propune spre reflecţie o scurtă analiză sociologică asupra implicaţiilor sociale ale semnificaţiei Sărbătorii «Tăierea capului Sfântului Proroc Ioan Botezătorul», ca o expresie a jertfei pe care o presupune rostirea adevărului, atunci când avem sentimentul că trăim într-o lume contorsionată, controversată şi tare ciudată! De ce afirm acest lucru? Pentru că de la Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul, parcă niciodată, ca până în zilele noastre, omenirea nu a avut la dispoziție atâta cunoaștere a unei ştiinţe mici şi a unei ştiinţe mari, invocându-L mai mult sau mai puţin pe Atotputernicul Dumnezeu, repet, niciodată ca până azi, nu a existat o mai mare mândrie deşartă şi atâta făţărnicie a neștiinței şi a ignoranţei, a manipulării ignobile şi sofisticate ca în ultimii ani ai zilelor noastre, când atâţia oameni sunt uciși prin diferite metode pentru curajul lor de a fi spus adevărul. În unele împrejurări, mulți contemporani de-ai noștri par dispuși să-și dea viața pentru propriul lor adevăr sau, ceea ce înseamnă același lucru, pentru propria lor înclinaţie spre minciună (sic??!!), pentru că în vremea adevărurilor alternative, ideea nu e să mori pentru un adevăr născut din truda minţii şi din rodul cunoașterii, ci, să trăiești bine și confortabil, chiar dacă acest confort se clădește pe straturi solide de ignoranță adunată în timp și cu multă lucrătură subterană! Un mare filosof al limbajului, gânditor francez, pe numele său Michel Foucault, a cercetat la vremea lui modul în care societățile noastre au îngăduit de-a lungul istoriei spunerea adevărului, a întregului adevăr și numai a lui, motiv pentru care el afirmă că despre curajul adevărului vorbim doar atunci când acesta exprimă părerea personală a celui care vorbește și care spune exact ceea ce gândește se regăseşte aidoma şi în activitatea Sfântului Ioan Botezătorul, care constituie un semn că Mesia Cel mult aşteptat venea ca o Persoană, iar, ca un bun model în acest sens predica sa publică arată atât curajul de a denunţa răul, cât şi priceperea jertfelnică de a oferi adevărul! Deci, Sfântul Ioan Botezătorul este un model demn de urmat, mai ales când vine vorba de curajul de a spune adevărul, dar, totodată este și un model de smerenie și de jertfă! Sfântul Ioan Prorocul este Înaintemergător deoarece el deschide calea pe care Mântuitorul Iisus Hristos Însuşi o va întări şi o va consolida pentru că este calea îndreptării morale prin pocăinţă. Evident, într-o lume descurajantă şi descurajată se impune a se vorbi despre curaj şi bărbăţie în susţinerea adevărului, curajul fiind, dintotdeauna o calitate şi o virtute care presupun dăruire până la sacrificiu! Da, acesta este curajul, nu tupeul, nu impertinenţa, nu insolenţa, nu indolenţa, nu obrăznicia ori nesimţirea de a manipula oamenii prin minciună! Altfel spus, chiar merită să ai curaj, acolo şi atunci când trebuie şi, mai mult, să-i admiri pe oamenii curajoşi, hotărâţi, fermi şi demni, raportându-te la ei ca la nişte exemple vrednice de urmat! De altfel, o caracteristică specială, deosebită, fundamentală a desăvârşirii umane este curajul denunţării răului, indiferent de forma sa de manifestare mai mult sau mai puţin vizibilă!
,,Atunci când spui adevărul din convingere, te riști pe tine însuţi și riști relația cu celălalt”!
Noi, toţi, aşadar, suntem chemaţi la curajul mărturisirii, la curajul asumării, la curajul îndreptării şi amendării, întoarcerii şi convertirii, sancţionării şi corectării, aşa cum o făcea Sfântul Ioan Botezătorul! Prin urmare, suntem chemaţi să avem curaj, chiar cu un fel de risc de a deveni incomozi, apărând, propovăduind şi mărturisind adevărul, care, de foarte multe ori, deranjează şi chiar supără, însă, tot el este acela care ne face liberi, iar, în tot acest context, un exemplu grăitor, un reper şi un model de urmat, concret şi elocvent, îl găsim în persoana Sfântului Ioan Botezătorul! Înaintemergătorul Domnului ne arată că există două mari tipuri de denunţare a răului: denunţarea exterioară, atunci când răul este condamnat public, deci, într-un context social, în cadrul comunităţii, dar, şi denunţarea interioară, un auto-denunţ în faţa propriei conştiinţe, o mustrare de sine, mai ales că ambele au ca efect identificarea şi părăsirea răului manifestat prin minciună! Deci, Sfântul Ioan Botezătorul este un foarte bun şi relevant exemplu, model şi reper, deoarece predica, strigătul disperat, cuvântarea sa publică arată atât curajul de a denunţa răul, cât şi priceperea sau înţelepciunea de a oferi soluţii reale, adevărate, veritabile şi eficiente în depăşirea spiritului malefic, autodistructiv. Ca urmare, cuvintele sale aveau rostul de a trezi conştiinţele corupte catalogate ca fiind: «Pui de vipere», prin expresii pe care Sfântul Ioan le adresa celor care aveau nevoie de îndreptare, aristocraţii timpului, fariseii şi saducheii de tipul tetrarhului Irod Antipa, care a luat de nevastă pe cumnata sa, Irodiada. De altfel, incriminarea în public a acestei relaţii va fi şi motivul pentru care Sfântul Ioan Botezătorul va fi decapitat şi martirizat. Asemeni Sfântului Ioan Botezătorul, cunoaştem că au păţit mulţi dintre cei care au avut curajul şi au demascat în mod public răul, viciul, patima, mafia şi corupţia, devenind, astfel, eroi, martiri şi mucenici ai Domnului. Or, acest lucru nu face decât să pună şi mai mult în lumină curajul de a sluji Adevărul şi pe Dumnezeu, iar, nu minciuna sau sau pe satan! Dar, nu poate oricine să împlinească, să realizeze aşa ceva, cu toate că toţi suntem chemaţi la acest lucru important! Dar, pntru a reuşi, trebuie mai întâi să te cureţi pe tine însuţi de corupţie şi de complicitate cu maleficul, prin tendinţa ori ispita de a negocia Adevărul! Aşadar, atunci când spui adevărul din convingere, te riști pe tine însuţi și riști relația cu celălalt de lângă tine, riști să-l înfurii sau să-l faci să devină violent, iar, violența lui îți poate pune viața în pericol, mai ales că atunci când un intelectual public sau un savant își înalță vocea pentru a spune adevărul în societate, pentru a denunța minciunile guvernanților sau pentru a combate manipulările și dogmatismul, gestul de a rosti adevărul devine unul etic şi profund social!
Radu FĂINIŞI, licenţiat şi master în Teologie, drd. În sociologie
