Chiar dacă noi o sărbătorim astăzi, 16 august, pentru că nu o puteam suprapune cu Marea Sărbătoare care a fost ieri şi pe care o păstrăm în suflet, aceasta însemnând «Adormirea Maicii Domnului», să spunem, iubiţi creştini, că, totuşi, data de 15 august a anului 1714 rămâne în istoria noastră milenară şi în calendarul nostru ortodox, ca o zi de referință în lupta poporului român pentru afirmarea identității de neam și de credință. Avem această dată ca o zi îndoliată, dar în cununa ei rourată de aura Veșniciei, în care binecredinciosul domnitor Brâncoveanu Constantin, alături de cei patru fii ai săi: Constantin, Ștefan, Radu, Matei, dar și de ginerele său, paharnicul Ianache Văcărescu, a primit cununa cea neveștejită a muceniciei, iar, cel care fusese considerat «prințul aurului», Brâncoveanu Voievod s-a lepădat de strălucirea trecătoare a slavei pământești pentru a primi negrăita slavă cerească, pentru că decapitându-i pe el și pe feciorii săi cu o cruzime greu de imaginat, păgânii au stropit istoria și destinul neamului nostru cu sângele de martiri al acestei familii domnitoare, transformând îngenuncherea în demnitate şi curaj, durerea în biruință, moartea violentă în mult dorita viață veșnică a Împărăţiei cerului! Aflat la domnia Țării Românești 25 de ani, Sfântul Constantin Brâncoveanu rămâne peste curgerea timpului un domnitor unic şi de neuitat, prin marile-i virtuți care i-au asigurat ţării sale o neașteptată stabilitate geopolitică, într-o perioadă de mari prefaceri și convulsii militare, iar, grija lui de a chivernisi cu inspirat discernământ averile țării a avut drept rezultat nu doar sporirea materială a acesteia, ci și dezvoltarea fără precedent a culturii, sub toate aspectele: arhitectura, sculptura, orfevrăria (meșteșugul confecționării obiectelor religioase sau de artă, podoabe, vase, din metal prețios), pictura, broderia, tiparul care cunosc un avânt deosebit, cu profunde influențe ale culturii greco-orientale și occidentale pe filon autohton, prin aceasta oferind un sprijin substanţial dezvoltării școlii românești, cu precizarea că Voievodul martir a creat o veritabilă «epocă» brâncovenească, ce avea să înrâurească întreaga cultură națională până în zilele noastre! Să mai subliniem faptul că dimensiunea religioasă a personalității Domnitorului îi înnobilează întreaga activitate, fiindcă, ajungând în fruntea țării și deținând o impresionantă avere, Constantin Brâncoveanu a rămas fidel valorilor Sfintei Ortodoxii, ajutând Biserica în mai toate lucrările ei: ctitorii și recititorii de sfinte lăcașuri, importante danii în obiecte de cult și veșminte, tipărirea de cărți bisericești, sprijinirea activităților educative și filantropice ale Bisericii, iar, neclintita sa credință în Hristos Domnul s-a vădit mai cu seamă în dramaticele clipe ale sfârșitului său mucenicesc, survenit după cel al celor patru fii, dimpreună cu ginerele său, fiindcă toţi au ales moartea în locul lepădării de Hristos, împlinind cu prisosință cuvintele Evangheliei: „Cine ține la sufletul lui îl va pierde, iar cine-şi pierde sufletul lui pentru Mine îl va mântui” (Matei 10, 39). De aceea, rămân memorabile cuvintele de îmbărbătare, adevărată mărturisire de credință, adresate de către Voievod fiilor săi: „Fiii mei, fiţi curajoşi, am pierdut tot ce am avut în această lume. Cel puţin să salvăm sufletele noastre şi să ne spălăm păcatele cu sângele nostru”, motiv pentru care poporul credincios a păstrat vie amintirea martirajului voievodal, nu doar în multe înscrisuri, ci și prin numeroase creații populare, între care se numără și cunoscuta Baladă a Brâncoveanului, care a ținut loc Vecerniei și Utreniei zilei de pomenire a Brâncovenilor, până ce Sinodul Bisericii noastre strămoșești a hotărât ca străluciții martiri de os domnesc să fie canonizați, urcând înălţător din istorie și legendă în Sinaxare, întocmindu-li-se și cuvenitele rânduieli liturgice de proslăvire a sfinţeniei lor! Mult îndurerata-i soție, Maria Brâncoveanu, mama celor unsprezece copii ai lor (Constantin, Ştefan, Radu, Matei, Stanca, Maria, Ilinca, Safta, Anca, 
Bălaşa şi Smaranda), aflată și ea în arest la Constantinopol, apoi eliberată pentru 50.000 de galbeni, a reușit să recupereze rămășițele pământești ale mucenicilor și să le îngroape creștinește într-o mănăstire de pe insula Halki, ca după șase ani să izbutească să aducă în țară, cu toată tăinuirea, doar trupul martirizatului soț, reînhumându-l în Biserica «Sfântul Gheorghe» din București, una dintre ctitoriile Domnitorului, așezându-l sub o piatră funerară neinscripționată. Iar, spre știință în viitorime, înțeleapta Doamnă Brâncoveanu a pus o frumoasă candelă de argint deasupra locului, rânduind să se inscripționeze pe ea taina mormântului, cât și data reînhumării: anul mântuirii 7228 (1720), iulie, 12 zile. Noi, cei de astăzi şi urmaşii noştri, în aceste momente de proslăvire și de comemorare a Sfinților Brâncoveni, să urmăm credinţa lor, prin iubirea față de Biserică și de Dumnezeu, mai ales în vremurile atât de frământate pe care le trăim, pentru ca inimile noastre să bată pentru țară, pentru Ortodoxie, pentru familie, pentru valorile neamului ce ne-a odrăslit, iar, în acest fel, să fim toți un Brâncoveanu Domn român, cel care avea să spună: ,,Mai bine mor în credinţă, decât să-mi lepăd credinţa şi să trăiesc în această viaţă! Fiii mei, iată, toate avuțiile le-am pierdut. Să nu ne pierdem și sufletele! Stați tari, bărbătește, dragii mei, și nu băgați seamă la moarte. Priviți la Hristos, Mântuitorul nostru, câte a răbdat pentru noi și cu ce moarte de ocară a murit! Credeți tare în aceasta și nu vă mișcați din credința ortodoxă pentru viața și lumea aceasta”! Aşadar, pentru cei de astăzi şi pentru viitorime, să păstrăm cuvintele de neuitat ale acestui binecredincios și de Hristos iubitor Voievod al Țării Românești!
Preot Antonie FĂINIŞI, Parohia Strâmba-Jiu, Gorj
