Femeia însărcinată, implicată ieri în accidentul de la Târgu Jiu, a născut un băiat perfect sănătos!

5173

În accidentul de ieri, de la Târgu Jiu, în care s-au ciocnit trei mașini, victima care fusese transportată la spital- femeia însărcinată – a născut un băiețel de 3, 4 kg. Șocul i-a declanșat contracțiile tinerei de 30 de ani, ne informează, purtătorul de cuvânt al SJU Târgu Jiu, Mihaela Țicleanu: ” Este vorba despre o tânără în vârstă de 30 de ani. Însă, de la sperietura din accident, s-au declanșat contracțiile și a fost adusă la spital. Din fericire, tânăra nu are contuzii sau răni de la accident, dar a fost internată pentru a fi ținută sub observație. A fost monitorizată și, deoarece contracțiile s-au înmulțit ca intensitate și număr pe minut, medicul de gardă a decis intrarea în operatie. A născut prin cezariană un băiat perfect sănătos de 3,4 kg. Și ea și copilul sunt bine. Din datele medicale a reieșit că nu poate să nască natural, deoarece mai are la activ o naștere prin cezariană. Acum se află internată în SJU Târgu Jiu la secția obstetrica ginecologie”, a mai precizat Mihaela Țicleanu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here