Şase luptători gorjeni luptă pentru medalii la Costineşti

888

CSM Târgu Jiu participă, în aceste zile, cu o delegaţie importantă de sportivi la Finala Campionatului Național Individual de lupte pe plajă de la Costinești. Competiţia se desfăşoară în perioada 19-26 iunie, pe plaja de la Obelisc. La masculin, clubul gorjean va fi reprezentat de cinci luptători la diferite categorii de vârstă și greutate, dar va avea, în premieră, şi o reprezentantă la feminin. La juniori 4 vor intra în concurs Yanis Peciuc, la categoria 38 de Kg și Nicoale Curcă la categoria 60 de Kg. La categoria de vârstă U15, CSM Târgu Jiu va fi reprezentat de Andrei Amza, la categoria 70 de Kg, în timp ce la U17, pentru clubul nostru va intra în competiție Octavian Mitoi, la categoria 70 de Kg. Andrei Fulger, sportiv cu dublă legitimare CSM Târgu Jiu – CSS Târgu Jiu, sportiv pregătit de antrenorii Mădălin Gorjanu și Rareș Voicescu, se va lupta pentru medalii la categoria 60 de Kg. De asemenea, va debuta în competițiile oficiale pentru CSM Târgu Jiu, Nicoleta Scărlatescu, sportivă cu dublă legitimare CSM Târgu Jiu – AS Minerul Motru. La 16 ani, este multipla campioană națională la junioare, pregătită la AS Minerul Motru de antrenorul Vasile Purdescu. Nicoleta va lupta la categoria de vârstă U20. Sportiva va concura la 70 de Kg. ,,Campionatul Național de Lupte pe plajă de la Costinești este un adevărat festival al luptelor, pentru că adună la start sute de sportivi la toate categoriile de vârstă, de la 9 ani până la seniori! Anul acesta, CSM Târgu Jiu va fi reprezentat de 6 sportivi și sperăm să venim acasă cu rezultate cât mai bune. Mă bucur că la această competiție va debuta pentru CSM Târgu Jiu și Nicoleta Scărlatescu, sportivă în care eu am toată încrederea și sper că se va întoarce acasă cu un rezultat foarte bun”, a declarat Mădălin Gorjanu, antrenor-coordonator al secției de lupte de la CSM Târgu Jiu, pentru site-ul oficial al clubului.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here