FOTO| Polițiștii din Gorj, campanie pentru prevenirea accidentelor în care sunt implicați copii

1181

„FII PIETON DISCIPLINAT!” este numele campaniei pe care o derulează polițiștii gorjeni, pentru a preveni accidentele în care sunt implicați minori.

Astfel, potrivit IPJ Gorj, astăzi, polițiști din cadrul Serviciului Rutier și Biroului Siguranță Școlară au desfășurat activități preventiv-educative cu preșcolarii de la Grădinița ”Mihai Eminescu” din municipiul Târgu-Jiu, pentru prevenirea victimizării acestora prin accidente de circulație.

”În cadrul programului de prevenire a victimizării preșcolarilor prin accidentele de circulație, a fost iniţiată acţiunea denumită „Fii pieton disciplinat! Nu trece dincolo!”, în urma căreia preșcolarii au făcut cunoștință cu polițiștii rutieri, fiindu-le prelucrate normele rutiere privitoare la deplasarea pe drumurile publice, traversarea pe trecerile pentru pietoni marcate şi semnalizate corespunzător, precum şi locul pe care trebuie să-l ocupe aceştia în autovehicule.

De asemenea, polițiștii au organizat jocuri interactive cu tematică rutieră, având ca scop dezvoltarea unui comportament rutier responsabil, prin care cei mici să exerseze noțiunile teoretice, referitoare la cunoașterea indicatoarelor rutiere”, a transmis instituția.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here