Germania naționalizează companiile energetice. România vinde Mintia ”pe doi lei” și dezmembrează CEO în ”societăți mixte”

9612

Situațiile excepționale cer măsuri excepționale, avertizează analiștii economici din România. Numai că statul nostru nu dă semne că se pregătește pentru ce va urma în economia românească și implicit sistemul energetic național. Astfel, în timp ce Virgil Popescu este lăsat să înstrăineze, fără nicio opreliște companiile din energie, prin vânzarea la preț subevaluat cum se întâmplă, de exemplu, cu Mintia, dictând disponibilizări, închidere de capacități și fabricarea unor societăți ce vor fărâmița Complexul Energetic Oltenia până nu vor mai rămâne decât un grup sau două ”de rezervă”, Germania naționalizează companiile energetice, pe partea de gaze naturale.

Jurnalul.ro, 20 aprilie 2022: Germania, care la sfârșitul anului 2018 închisese ultima mină de cărbune, a revenit încă din 2021 la utilizarea acestei resurse, iar în primul semestru al anului trecut producția de energie pe bază de cărbune o depășise pe cea eoliană. Zilele trecute, în Polonia, țară cu mari zăcăminte de cărbune, grupul energetic Tauron a pus în funcțiune o nouă termocentrală pe bază de cărbune cu o putere de 910 MW. Când va ajunge la capacitatea maximă, noua unitate va produce 6,5 TWh/an și va consuma  până la 2,5 milioane de tone de cărbune.

Focus Energetic.ro, 27 aprilie, 2022: Executivul de la Berlin a aprobat luni o modificare legislativă care va permite Guvernului să devină proprietar al companiilor din energie, ca o măsură de ultimă instanţă pentru asigurarea aprovizionării în eventualitatea unei situaţii de urgenţă, transmite Reuters.

Germania, puternic dependentă de energia din Rusia, a prezentat luna trecută un plan de urgenţă pentru gestionarea aprovizionării cu gaze, pe fondul înrăutăţirii relaţiilor cu Kremlinul, în urma invadării Ucrainei şi a sancţiunilor impuse de Occident. A fost primul pas dintr-un plan în trei faze, care ar putea duce la raţionalizarea energiei, acordându-se prioritatea gospodăriilor şi infrastructurii critice, cum ar fi spitalele.

„Preţurile sunt ridicate, incertitudinile sunt ridicate, iar riscurile sunt inevitabile. Prin urmare, trebuie să fim pregătiţi pentru înrăutăţirea situaţiei”, a explicat ministrul Economiei, Robert Habeck, citat de Agerpres.

Modificarea legislativă va permite Guvernului, care vrea să reducă dependenţa de importurile din Rusia, să plaseze companiile din energie sub administrare specială, dacă este ameninţată securitatea energetică. Deja strategia a fost aplicată în cazul Gazprom Germania. Recent, ministrul Economiei a anunţat că Gazprom Germania, afacerea din domeniul tranzacţionării, stocării şi transportului energiei abandonată de Gazprom, va fi transferată la Autoritatea de Reglementare în Energie din Germania (Bundesnetzagentur).

Habeck a dat asigurări că securitatea aprovizionării este în prezent garantată, într-o perioadă de criză a legăturilor energetice dintre Germania şi Rusia, în urma invadării Ucrainei. Bundesnetzagentur va prelua controlul până pe 30 septembrie 2022, va putea înlocui directorii şi face noi angajări.

Invadarea Ucrainei a scos la lumină dependenţa importantă a Germaniei de gazul natural importat din Rusia, precum şi de infrastructurile esenţiale (precum rafinării, oleoducte, gazoducte) deţinute de firme ruseşti.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here