Vești bune pentru apicultori!

1109

Guvernul României a adoptat Hotărârea prin care este aprobat Programul Naţional Apicol (PNA) pentru perioada 2020-2022, normele de aplicare și valoarea sprijinului financiar, anunță Bugetul.ro.

”Apicultura românească are un rol extrem de important în obținerea producțiilor din sectorul vegetal, iar produsele apicole românești sunt extrem de apreciate atât pe plan intern, cât și internațional. În urma dialogului cu reprezentanții apicultorilor, am simplificat condițiile de accesare a Programului Național Apicol pentru a le facilita accesul la fondurile disponibile. De asemenea, avem în vedere măsuri de sprijin pentru creșterea suprafețelor cultivate cu specii melifere, astfel încât apicultorii să  aibă la dispoziție mai multe suprafețe când merg cu albinele în pastoral.” a declarat ministrul Chesnoiu.

Cuantumul contribuției Uniunii Europene la Programul Apicol pentru România pentru anul apicol 2022 se menține la același nivel ca în anul 2021, respectiv 6.081.630 euro.

Prin actul normativ adoptat de Guvern, se actualizează valoarea în lei pentru anul 2022 și valoarea totală a sprijinului financiar. Astfel, se modifică valoarea totală a PNA de la 168.639.000 lei la 169.621.000 lei, din care contribuția Uniunii Europene este de 50%, respectiv 84.810.500 lei, precum și valoarea pentru anul 2022 de la 59.214.000 lei la 60.196.000 lei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here