Ca la noi, la nimeni – Războiul, crizele și scumpirile

952
SANYO DIGITAL CAMERA

Motto: „Dacă vrei să știi cine este un om, dă-i o funcție de conducere.” – Robert Brasillach

Prin demisia de sâmbătă a catastrofalului și „genialului”(așa cum se crede el!, după propria-i mărturisire) Florin Vasilică Cîțu(cacofonie intenționată!), din funcția de președinte al pretinsului PNL, iată că omul care a condus campania prezidențială a lui Traian Băsescu, alias „Petrov” ca turnător al Securității comuniste și dovedit, prin decizie definitivă și irevocabilă, că a făcut poliție politică, mă refer la Gheorghe Flutur, a devenit președinte interimar al pretinșilor liberali. Nu va sta mult pe funcție, căci nici nu merită. Doar până pe 10 aprilie, când va avea loc Congresul extraordinar al ce-a mai rămas din PNL!
CÎȚU ÎNCĂ MAI CHIȚĂIE! Deci Cîțu a „zburat” și se încălzește Nicolae Ciucă, actualul prim-ministru al României! Două au fost declarațiile de reținut ale zilei de luni. Prima îi aparține Președintelui Partidului Social Democrat, Marcel Ciolacu, și glăsuiește astfel: „Putin e un criminal!” Iar a doua Premierului Marii Britanii, Boris Johnson: „Voi face tot ce-mi stă în putință pentru a înfunda mașina de război a lui Putin.”
Numai că Florin Cîțu, pe motiv că a rămas încă Președinte al Senatului României, dar sper că nu pentru mult timp, dă tot felul de declarații aiuritoare din clădirea Parlamentului și pune bețe-n roatele coaliției și, mai ales, ale Guvernului Ciucă, așa cum a făcut tot timpul.
CÎȚU L-A ENERVAT PE IOHANNIS?! Uitând totalmente cum vreme de patru lui, anul trecut, nu și-a văzut de guvernare, și a bătut țara-n lung și în lat în campanie electorală pentru a-l detrona pe ipochimenul de Orban Ludovic din fruntea PNL, și mai abitir uitând cum l-a susținut pe față Preș. Klaus Werner Iohannis, Cîțu Vasilică și Florin, totodată, s-a crezut pe cai mari.
Ca preș. al pretinsului PNL și Președinte al Senatului s-a cărat în Statele Unite ale Americii, cu o șleahtă de admiratori, nelipsind „pupăza” Alina Gorghiu! Nu se știe precis ce-a făcut pe acolo, dar se zice că a avut obrăznicia să-l sune pe Preș. Klaus Werner Iohannis. Oricum, Cîțu a mers în America să-i vadă fundul cărarea.
La întoarcere, Florin Vasilică Cîțu a purces la Palatul Cotroceni, fie să dea raportul, fie să-l îndulcească pe Preș. Klaus Werner Iohannis. Numai că președintele Iohannis nu l-a primit. Cât este el de slab la minte, Cîțu a priceput că-i groasă și mintenaș și-a dat demisia din fruntea PNL. Acolo unde, după cum se știe, Jupân este președintele Iohannis!
CÎȚU A ANUNȚAT DISCURSUL LUI ZELENSKI ÎN PARLAMENTUL ROMÂNIEI PE FACEBOOK. Primul care l-a invitat pe președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a fost Președintele camerei Deputaților, Marcel Ciolacu. Imediat, l-a invitat și Președintele Senatului, Florin Cîțu. Numai că, nerespectând procedurile parlamentare, arogantul Cîțu a anunțat pe pagina sa de Facebook că luni, de la ora 19:00, Președintele Ucrainei, Eroul Volodimir Zelenski, va urma să susțină un discurs, cum spuneam, în Parlamentul României.
Luni dimineață, Președintele Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu, a declarat că este obligatorie o cutumă diplomatică și, între timp, Ambasada Ucrainei în România a făcut o solicitare în acest sens. Abia apoi, s-au convocat Birourile reunite ale Senatului și Camerei Deputaților și au aprobat susținerea video a discursului Președintelui Volodimir Zelenski. Cu siguranță, Președintele Zelenski, care nu-i la primul discurs de acest fel, a vorbit de Războiul cumplit al invadatorului Rusia împotriva țării suverane și inependente Ucraina, a mulțumit României pentru ajutorul umanitar și, tot ce se poate, o mai fi cerut și ajutoare de altă natură.
Crizele economice, sanitare, energetică și sociale – cu scumpirile ce nu se mai opresc! – prin care trece România mai pot să aștepte. După discursul video, de 15 minute, al Președintelui Zelenski, au urmat discursurile Președintelui Senatului, Florin Cîțu, și cel al Președintelui camerei Deputaților, Marcel Ciolacu.
Mai era așteptat să rostească un discurs în plenul Parlamentului României și Prim-ministrul Nicolae Ciucă, om care chiar a ajutat emigranții ucraineni, primindu-i cum se cuvine la Vama Siret. Totuși, se prea poate ca Omul de bun simț, Nicolae Ciucă, să nu fi dorit să se-ntâlnească cu pacostea căzută pe capul României, numită Florin Vasile Cîțu!
ION PREDOȘANU

P.S. CE-A FĂCUT PREȘEDINTELE IOHANNIS ÎN ACEST TIMP? Normal, ar fi trebuit să fie prezent și Preș. Klaus Werner Iohannis. De ce n-a fost? E greu de spus! Să fie de vină tot Cîțu? Oricum Cîțu pare a fi devenit indezirabil (Ion Predoșanu)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here