Târgu Jiu: Accident la barajul de lângă Debarcader. Șoferița a fost transportată la spital

3530

Un accident rutier a avut loc, în această dimineață, lângă barajului de pe Jiu, din zona Debarcader. Rănită a fost femeia care se afla la volan și care a pierdut controlul direcției, intrând într-un gard.

Iată ce transmite IPJ Gorj:

La data de 1 aprilie a.c., polițiști din cadrul Poliției Municipiului Târgu Jiu au fost sesizați, prin apelul 112, cu privire la faptul că pe strada Barajelor, s-ar fi produs un eveniment rutier, soldat cu o victimă.

Din cercetările efectuate, polițiștii au stabilit faptul că o femeie, de 46 de ani, din municipiul Târgu Jiu, în timp ce conducea un autoturism pe strada Barajelor, din direcția strada Merilor către strada Barajelor, într-o curbă la dreapta, ar fi pierdut controlul direcției de mers și ar fi intrat în coliziune cu un gard de plasă sudată, pătrunzând în curtea împrejmuitoare a unei clădiri.

În urma evenimentului rutier, a rezultat rănirea femeii, care a fost transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale, aceasta neputând fii testată cu aparatul etilotest din cauza problemelor de sănătate.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here